Realitatea de la marginea Bucurestiului. Sorin Ionita, despre „Romania salbatica”: „Exista caini cu stapani care nu-i inchid niciodata”

externe

Analistul Sorin Ionita (Expert Forum), un bun cunoscator al zonei in care Ana Oros a fost ucisa sambata de o haita de caini, explica ce se intampla in realitate la marginea Capitalei, in timo ce politicienii incearca sa inventeze vinovati.

„Romania salbatica, the crime scene, acum 1 ora. Findca tot nu s-a spus unde e, sa precizam: in capatul Drumului la Rosu, cartierul Giulesti Sarbi, acolo unde strazile se termina si dau in maidane cu drum de tarla pe care arunca lumea moloz. Daca mergeati acolo ati fi vazut urmatoarea scena de jandarmii din Saint Tropez, adica ridicola, daca n-ar fi tragica: in vreme ce politia nationala care facea perimetrul imi explica mie cum e cu cainii vagabonzi care au omorat-o pe femeie, colegii de la Politia locala fugareau pe strazile din cartier catei evident ne-vagabonzi, dar care haladuie liber dintotdeauna, iar la un pericol se refugiaza in curtile de unde provin (poza de jos).

Deoarece, dupa cum stie lumea care se plimba sau merge cu bicicleta (ca mine) de ani de zile pe orice margine de Bucuresti, inclusiv pe maidanul ala, micul secret e ca acolo nu sunt caini propriu-zis vagabonzi. Ci exista caini cu stapani care nu-i inchid niciodata, sau nu mereu, cam de trei feluri. Unu, gospodarii care tin oi (!) lucru evident cand pe strazile din cartier apar cacareze 🐑 De altfel nu-i un secret ca pe maidanele alea in sezon vezi stane, exista poze.

Doi, exista boieri cu case noi si pricopsite chiar pe margine, care in anii de santier au tinut paznic cu landra de caini agresivi sa le apere materialele, conform unui obicei generalizat la romani, iar dupa finalizare ii pastreaza pripasiti pe langa gospadarie.

Trei, exista curti amarastene cu gardul spart si ateliere, reciclari, garaje, te miri ce, toate cu landra aferenta de catei, plus institutii sau foste fabrici ruginite unde stau portari a caror viata nu e de conceput fara caini, sau Institutul Pasteur (tot o darapanatura), ori proiectul imobiliar din str Dudului unde chiar cand treceam eu sareau doi caini maricei spre doua fete prin poarta deschisa a curtii, in hlizeala bodigardului aferent si a unui mos de peste drum etc. Vreau sa zic, acuma, in timp ce criminalistii erau la ancheta 500m mai incolo. Pe scurt, viata in firescul ei de periferie urbana: te mai musca frate, ce vrei, de aia e caine, n-am cum sa-l tin inchis, da si tu un bat daca e ceva …

Cateii din categoriile 1-2-3 nu stau inchisi (chiar boierii le dau drumul prin sparturi in gard, ca de ce te-ai obosi sa-l mai plimbi daca tot te-ai mutat la marginea Bucurestiului, macar atata avantaj sa ai daca esti pe camp) ci umbla prin tot locul, se combina, devin agresivi seara si ataca in grup, ori chiar ziua pe lumina daca ii prinzi in moment prost. Dar cand apare primaria cu ASPA, fug toti prin curtile unde sunt hraniti iar lumea incepe sa urle sa fie lasata in pace. Inclusiv boierii – sau mai ales ei.

Pe scurt, explicatia comoda cu “cainii vagabonzi de pe campuri” va fi imbratisata de autoritati, desi daca ar exista o asemenea haita ucigasa banuiesc ca in 24-48h ar putea fi identificata, pozata, luata de-acolo, ca pana la urma maidanul dintre cartier si raul Dambovita nu-i asa mare, nu se pot ascunde. Dar nu va fi, pentru ca haita asta de salbaticiuni misterioase traind separat de oameni nu exista.

Factorul ucigas aici e chiar modul iresponsabil de trai al poporului, care face chestii fara sa se gandeasca la consecinte, dar apoi se enerveaza cand il pui in oglinda. Deci se vor certa electoral primarii, partidele, va demisiona vreun director de la hingheri, dar masuri adevarate de civilizare a relatiei om-caine la marginile Bucurestiului nu se vor putea lua, nu ca n-ar vrea autoritatea, dar pentru ca se va opune chiar norodul. Lumea se va imparti instantaneu in doua bule radicale, unii pro, altii contra, va vocifera in crescendo iar politicienilor nu le va placea sa se bage la mijloc.

Asa ca sa lasam sa treaca acest iures, sa vedem ce va spune ancheta, iar peste o luna va invit la o tura cu bicicleta la ceas de seara pe Drumul la Rosu la vale, sa vedem cine ne intampina la capatul asfaltului

Citeste si: O femeie de 43 de ani a murit dupa ce a fost atacata de caini in Sectorul 6. Ea a fost muscata, in exact aceeasi zona, si in aprilie 2022

O femeie a decedat, dupa ce a fost muscata de caini in timp ce alerga in zona Lacului Morii din Sectorul 6, informeaza Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB).

Politistii Sectiei 20 Politie au fost sesizati, prin 112, cu privire la faptul ca o persoana care alerga ar fi fost muscata de caini. La fata locului s-au deplasat politistii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.

„Astazi, 21 ianuarie 2023, politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Sectia 20 Politie au fost sesizati, prin 112, cu privire la faptul ca o persoana care alerga in zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost muscata de caini.

La fata locului s-au deplasat politistii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.

In vederea stabilirii cauzelor si conditiilor in care s-a produs decesul, cercetarile au fost preluate de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Serviciul Omoruri.

Trupul neinsufletit urmeaza a fi transportat la INML in vederea efectuarii necropsiei”, anunta Politia Capitalei.

Victima se numeste Ana Oros si avea 43 de ani. Femeia a mai fost atacata de o haita de zece caini si in 20 aprilie 2022 tot in zona Lacului Morii. Ea s-a ales atunci cu „o sumedenie de plagi la nivelul scalpului, ale membrelor inferioare si superioare”, fiind organizata apoi o campanie umanitara prin care s-au strans bani pentru a fi salvata.

Citeste si: Femeie ucisa de caini, Primaria Sector 6 arunca vina pe ASPA: „Primariile de sector nu au atributii pe partea de ecarisaj”

Ana Oros era pasionata de drumetii, sport si alergat. Participa la maratoane si competitii si facea parte din Alpin Club Pro-Mont Bucuresti. De asemenea, facea voluntariat in cadrul Pachamama Romania.

Era din Baia Mare, dar locuia in Bucuresti. A absolvit Universitatea de Nord din Baia Mare si a obtinut doctoratul la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – UTCB, iar in prezent urma studii postdoctorale la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, potrivit prezentarii sale publice de pe un cont de socializare.

Ana Oros avea un fiu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: