„Recomandarile MCV sunt obligatorii, nu optionale”. Fostul presedinte al CCR explica detaliat: „Daca vrem sa fim dictatura, trebuie sa parasim UE”

politica

Augustin Zegrean, fostul presedinte al Curtii Constitutionale, afirma ca recomandarile Comisiei Europene nu sunt optionale, ci Romania este obligata sa le respecte, consecinta a tratatului de aderare la UE, prin care ne-am obligat sa respectam toate prevederile conventiilor, inclusiv raportul MCV implementat pentru noi.

„Romania a cerut sa adere la Uniunea Europeana si am facut eforturi mari pentru a fi primiti in clubul acesta al tarilor serioase. Cu ocazia primirii am semnat un tratat, pentru ca UE e o conventie. Am semnat si ne-am obligat sa respectam si sa aplicam toate prevederile conventiilor europene si ale legislatiei europene.

Mai mult, in vederea aderarii am scris in Constitutie ca daca legislatia europeana in domeniul drepturilor omului este mai avantajoasa decat cea romaneasca, se aplica legislatia europeana. Deci ne-am angajat sa facem tot ce tine de existenta acestei Uniuni si am fost mandri, am fost fericiti cand am fost primiti in UE. Acum vad ca nu mai vrem sa fim acolo, pentru ca nu respectam ce spun ei. Nu este vorba despre dispozitii pe care ni le dau ei, ci ne cer sa respectam legislatia europeana si principiile Uniunii Europene”, a declarat Augustin Zegrean.

“Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania si-a asumat toate obligatiile care decurg din tratatul de formare si functionare al Uniunii Europene. Tratatul prevede si sanctiuni pentru cei care nu respecta regulile, pentru ca aderarea la Uniune inseamna respectarea regulilor. Noi ne-am angajat ca vom respecta regulile. Noi am acceptat MCV-ul de la inceput. Ni s-a spus: veti fi primiti, dar cu conditia ca activitatea judecatoreasca, puterea judecatoreasca si activitatea legislativa sa fie supravegheata. Este un mecanism de cooperare si verificare si noi a fost de acord! Si daca am fost de acord sa se intample acest lucru, trebuie sa suportam si consecintele lui pentru ca este o intreaga masinarie pusa in miscare cu MCV-ul acesta. Ieri (marti – n.r.) s-a deplasat la Strasbourg tot Parlamentul Europei ca sa voteze acea rezolutie, sigur ca nu numai pentru aceasta, dar si pentru aceasta s-a muncit. Oamenii aceia nu muncesc degeaba ca noi sa radem de ei – ca uite ce zic ei si pe noi sa nu ne intereseze”, a mai spus fostul presedinte al Curtii Constitutionale a Romaniei, citat de Mediafax.

Augustin Zegrean spune ca in cazul nerespectarii raportului MCV sanctiunile pot merge de la suspendarea dreptului de vot, pana la excluderea Romaniei din UE.

“Consecinta poate sa fie una sau mai multe dintre cele prevazute in tratatele Uniunii, acolo sunt si sanctiuni pentru cei care nu respecta regulile, una dintre ele ar fi, de exemplu, suspendarea dreptului la vot, sa nu mai putem vota in institutiile Uniunii Europene. Poate sa fie vorba si de alte sanctiuni pentru ca sunt multe sanctiuni prevazute acolo si merg chiar pana in excludere (din UE – n.r.). Ca orice conventie, ca Uniunea Europeana este, pana la urma, o conventie, noi nu am fost ocupati cu forta armata de Uniunea Europeana, noi am semnat o conventie de aderare la Uniune si ne-am asumat toate drepturile si obligatiile care decurg din asta. Cata vreme conventia este semnata, trebuie sa o respectam”, a mai spus Zegrean.

Fostul presedinte al CCR a mai spus ca dupa ce a auzit interventia in Parlamentul Romaniei a lui Florin Iordache, presedintele Comisiei speciale parlamentare pentru legile justitiei, este convins ca politicienii nu vor tine cont de raport.

“Trebuie sa ne conformam, dar eu sunt convins ca nu o sa o faca. L-am auzit pe domnul Iordache spunand ca Romania este supusa presiunilor internationale, ca Romania nu vrea sa isi piarda independenta. Nu este vorba de independenta! Dictatura am vrut, si de dictatura am vrut sa scapam, de asta am aderat la Uniunea Europeana, ca am stat 50 de ani sub dictatura si am vazut ce a insemnat asta. Nu este cu nimic afectata independenta Romaniei prin aceste recomandari facute de Comisia Europeana, ei ne recomanda sa respectam statul de drept, legislatia si principiile dreptului. Asta inseamna recomandarile acestea: sa ne incadram in regulile statului de drept pentru asta ne-am dorit prin aderarea la Uniunea Europeana. Daca vrem sa fim dictatura, sau o alta forma de organizare statala, atunci trebuie sa parasim Uniunea Europeana pentru ca nu vor fi acceptate maniere din astea dictatoriale in Uniunea Europeana. Sa nu creada cineva dintre politicienii nostri ca strigand la Europa, rastindu-se la Europa, ii inspaimanta. Nici vorba! Nu asa se discuta in Uniunea Europeana, rastindu-te” a mai spus Zegrean.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: