Recordul istoric pentru consumul global de carbune, doborat in 2023, potrivit AIE

externe

carbune, minereu

Planeta nu a consumat niciodata atat de mult carbune. In 2023, cererea globala a ajuns la 8,53 miliarde de tone, un record istoric, in principal din cauza cresterii puternice din China, India si Indonezia, a anuntat Agentia Internationala pentru Energie (AIE), relateaza Le Figaro.

„Incepand din 2024”, consumul mondial de carbune ar trebui sa intre pe o panta de scadere, estimeaza AIE in previziunile sale publicate vineri, la doua zile dupa incheierea celei de-a 28-a reuniuni internationale a ONU privind clima de la Dubai, care a facut apel la abandonarea treptata a surselor de energie fosila, inclusiv a carbunelui, pentru a lupta impotriva incalzirii globale.

Precedentul record atins in… 2022

AIE a stabilit ca tonele de carbune consumate la nivel mondial in acest an vor depasi recordul precedent care dateaza din 2022. Arderea carbunelui pentru a produce energie sau in industrie emite in atmosfera o mare parte din CO2 responsabil de incalzirea globala.

AIE evidentiaza apetitul puternic pentru carbune in Asia. Potrivit studiului sau, in acest an, consumul din China va fi mai mare cu 220 de milioane de tone (+4,9%) fata de 2022, cel din India va creste cu 98 de milioane de tone (+8%), iar cel din Indonezia cu inca 23 de milioane de tone (+11%).

Pe de alta parte, consumul a incetinit brusc in Europa (scadere de 107 milioane de tone, -23%) si in Statele Unite (scadere de 95 milioane de tone, -21%), in principal din cauza centralelor electrice care renunta treptat la carbune pentru a incetini schimbarile climatice si a incetinirii activitatii industriale. AIE isi recunoaste dificultatea de a emite previziuni pentru Rusia, al patrulea mare consumator mondial de carbune, din cauza razboiului din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: