Zece truse medicale de prim ajutor complet echipate, achizitionate si dotate de Asociatia Salvatorilor Voluntari din Romania, in colaborare cu Serviciul Public Judetean Salvamont Brasov vor fi montate in refugiile din Muntii Fagaras.
Acestea se adauga celor 21 de truse medicale montate anul trecut in refugiile din Bucegi, Crai, Iezer-Papusa si Fagaras.
„Dotarea refugiilor cu echipamente de prim ajutor reprezinta un element crucial pentru siguranta celor care strabat traseele montane. Accesul rapid la materiale medicale poate face diferenta in momente critice, reducand riscurile si imbunatatind sansele de interventie pana la sosirea echipelor de salvare”, a scris Salvamont Brasov pe pagina de Facebook.