„Regele asfaltului”, Nelu Iordache, saltat de procurorii DNA direct de pe aeroport. A fost dus la DNA pentru audieri intr-un nou dosar de coruptie

news

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost ridicat miercuri de procurori si dus la DNA, unde este audiat intr-un nou dosar de coruptie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Iordache a fost saltat de pe aeroportul Otopeni in timp ce astepta sa decoleze spre Italia.

UPDATE Nelu Iordache a precizat, dupa mai multe ore de audieri la DNA, ca este vorba despre un dosar din 2017. El a negat ca ar fi dat mita sau ca ar fi facut vreun denunt.

”Un dosar de la insolventa de la Romstrade. E mai vechi, din 2017”, a afirmat omul de afaceri.
Intrebat daca a dat mita pentru insolventa, el a negat: ”Nu, la nimeni, la nimeni”.

Iordache a refuzat sa precizeze daca a fost plasat sub control judiciar.

Nelu Iordache, considerat unul din „regii asfaltului”, patron al companiei Romstrade, a fost trimis in judecata in mai multe dosare de coruptie, avand si o condamnare de 12 ani si 6 luni inchisoare, care nu este insa definitiva.

Astfel, in luna martie, el a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 12 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si delapidare, intr-un dosar in care este acuzat de DNA ca a inregistrat in contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achizitii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul roman cu 2 milioane euro.

Pe de alta parte, in luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucuresti, intr-un alt dosar de coruptie, legat de modernizarea Transalpina.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: