Regimul iranian a fost conceput pentru a rezista. Se prefigurează un conflict de durată

Atacurile comune ale SUA și Israelului asupra Iranului, care au dus la moartea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, împreună cu represaliile Teheranului împotriva Israelului și a statelor arabe vecine, au aruncat din nou Orientul Mijlociu în război. Președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au declarat că urmăresc o schimbare favorabilă de regim la Teheran, însă implicațiile unei asemenea strategii sunt profunde și greu de controlat.

Deși eliminarea lui Khamenei este o lovitură majoră pentru Republica Islamică, experiența trecută, inclusiv asasinarea generalului Qassem Soleimani, arată că regimul are capacitatea de a se reconfigura și de a rezista. Este puțin probabil ca dispariția liderului suprem să însemne sfârșitul imediat al sistemului, iar consecințele pot declanșa un nou val de radicalizare și violență regională, scrie The Conversation.

Israelul spune că a ucis doi ofițeri de informații iranieni de rang înalt la Teheran

Șeful diplomației iraniene spune că „nu există nicio problemă” cu liderul suprem. Pete Hegseth anunțase că acesta este rănit „și probabil desfigurat”

Un regim construit pentru supraviețuire

Moartea lui Ali Khamenei reprezintă, fără îndoială, o lovitură simbolică și strategică pentru Republica Islamică. Lider politic și autoritate spirituală, Khamenei nu era doar arhitectul direcției ideologice a statului, ci și liantul dintre structurile religioase, militare și administrative ale puterii.

Totuși, istoria recentă arată că regimul de la Teheran a fost proiectat pentru a supraviețui șocurilor majore. Eliminarea generalului Qassem Soleimani în 2020 nu a produs colapsul anticipat de unii analiști. Dimpotrivă, aparatul de stat a reacționat rapid, consolidându-și mecanismele de control și mobilizare.

Conform Constituției, succesiunea este gestionată de Adunarea Experților, organism însărcinat cu numirea liderului suprem. În culisele puterii, mai multe nume sunt vehiculate ca potențiali succesori, printre care Gholam-Hossein Mohseni-Eje’i, Ali Asghar Hejazi și Hassan Khomeini, nepotul fondatorului Republicii Islamice, Ruhollah Khomeini.

În același timp, instituțiile coercitive, precum Garda Revoluționară Islamică și miliția Basij, continuă să reprezinte nucleul dur al regimului. Fidelitatea lor nu este doar de natură ideologică, ci și una existențială. Destinul acestor structuri este strâns legat de supraviețuirea sistemului pe care îl susțin și îl protejează.

Riposta Iranului și riscul extinderii conflictului

Iranul nu a rămas pasiv. Atacurile cu rachete balistice și drone asupra Israelului și asupra bazelor americane din Golf marchează o nouă etapă, una în care liniile roșii au fost depășite. Chiar dacă multe dintre proiectile au fost interceptate, pagubele produse transmit un mesaj clar că Teheranul are capacitatea și voința de a escalada.

Un punct critic îl reprezintă Strâmtoarea Hormuz, artera prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial. Blocarea sau perturbarea traficului în această zonă ar genera un șoc energetic global, cu efecte imediate asupra prețurilor și lanțurilor de aprovizionare.

Într-o lume deja marcată de inflație și tensiuni economice, un asemenea blocaj ar putea declanșa o criză cu efecte în lanț, de la Asia la Europa și America de Nord.

Apeluri la revoltă și realitatea internă

Președintele Donald Trump și premierul Benjamin Netanyahu au făcut apel direct la populația iraniană să se ridice împotriva regimului. Aproximativ 60% dintre iranieni au sub 30 de ani, iar nemulțumirile față de restricțiile teocratice și situația economică sunt reale și profunde.

Protestele din 2025 și 2026 au demonstrat că societatea iraniană este capabilă de mobilizare masivă. Însă reacția autorităților a fost extrem de dură. Aparatul de securitate a rămas unit, iar fără fisuri majore în interiorul elitei politice și militare, o schimbare rapidă de regim pare improbabilă.

În plus, moartea lui Khamenei riscă să transforme figura sa într-un simbol al martiriului pentru anumite comunități religioase din Orientul Mijlociu. Această dimensiune spirituală ar putea alimenta un val de radicalizare și acțiuni violente în întreaga regiune.

Un război care poate remodela ordinea globală

Condamnările venite din partea unor actori majori precum China și Rusia indică faptul că miza depășește cu mult granițele Orientului Mijlociu. Secretarul general al Organizația Națiunilor Unite, António Guterres, a cerut dezescaladare urgentă, însă diplomația pare depășită de ritmul evenimentelor.

Negocierile privind programul nuclear iranian, mediate de Oman, păreau să ofere o fereastră de oportunitate. Totuși, logica forței a prevalat în fața celei a dialogului.

Pentru Washington, acest conflict transmite un mesaj strategic către rivali globali că America rămâne puterea dominantă. Pentru Israel, este o încercare de a consolida poziția de actor regional decisiv, mai ales după slăbirea unor aliați ai Teheranului precum Hamas și Hezbollah.