Relatia dintre omul care i-a aranjat lui Dragnea strangerea de mana cu Donald Trump si un mogul din presa romaneasca

news

G4Media.ro a prezintat in exclusivitate conexiunile dintre omul de afaceri roman Cristian Burci si fundraiserul american, Elliot Broidy, a carui companie specializata in contracte militare, Circinus, a semnat in data de 1 februarie un acord de cooperare cu Romarm.

Despre acest acord, The New York Times a scris recent ca-i deschide calea lui Broidy catre un contract in valoare de aproape 200 de milioane de dolari, cu precizarea ca pana acum Circinus n-a obtinut vreun contract. Cristian Burci n-a raspuns pana la aceasta ora apelurilor G4Media.ro.

Omul de legatura din Romania. Pe Steven Reno Loglisci, prezentat de publicatia americana Mcclatchydc.com drept omul lui Broidy, il gasim in Romania in firma Gray Rock SRL, asociat cu Ecaterina Violeta Ruscan. Aceasta, la randul ei, este administrator in mai multe firme controlate de omul de afaceri Cristian Burci. Infiintata in septembrie 2016, Gray Rock SRL are ca domeniu principal de activitate “activitati de productie cinematografica, video si programe de televiziune”.

Din datele oficiale consultate de G4Media.ro rezulta ca Ecaterina Violeta Ruscan este, practic, puntea de legatura intre Broidy si Burci, fiind asociata cu Loglisci (omul lui Broidy) in Gray Rock SRL, iar in paralel ocupa functia de administrator la mai multe firme ale lui Cristian Burci. Ruscan este administrator la firmele de publicitate Proximity SRL, Graffiti Red SRL si la Graffiti BBDO SA, unde actionar principal este Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA din Luxemburg.

La aceasta companie cu sediul in Luxembourg, Cristian Burci figureaza in 2010 cu functia de presedinte al board-ului de directori ai companiei Graffiti Marketing and Multimedia Holding S.A. Si in 2017, Cristian Burci apare intr-un document publicat in Monitorul Oficial referitor la compania Graffiti Red SRL drept reprezentant al companiei Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA, in calitate de asociat si administrator. Datele au fost obtinute cu ajutorul site-ului termene.ro.

Prin Brody, Liviu Dragnea ar fi ajuns in SUA la un dineu dat pentru investitura lui Donald Trump la Washington. In schimb, Dragnea ar fi promis contracte de peste o suta de milioane de dolari, asa cum resiese din publicatiile de peste Oceanul Atlantic.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: