Replica violenta a PSD in apararea penalului Marian Neacsu: „Bagati capul in pamant si taceti! Lozincile expirate nu tin loc de teste, de medicamente”

politica

Replica violenta a PSD dupa ce Dacian Ciolos i-a explicat lui Marcel Ciolacu ca tot „furt” este si conflictul de interese in care s-a aflat Marian Neacsu. Ciolacu vrea sa-l impuna pe Neacsu in functia de secretar general al Guvernului.

PSD a gasit un fost candidat USR care a fost condamnat pentru violente si il acuza pe Ciolos ca „duplicitatea este o a doua sa natura pentru a-si atinge scopurile meschine si pentru a acoperi frustrarile membrilor de partid ramasi someri, dupa plecarea de la guvernare”.

„In Romania lui Ciolos, doar batausii, condamnatii penal, recidivistii de la USR, pot fi reabilitati! Niciun alt roman!!!

‘Este reabilitat. Are cazierul curat. Ne reprezinta cu cinste’. Asta spunea acest contorsionist al moralei si legii despre un bataus de duzina recidivist pus de USR, anul trecut, pe liste in alegeri.

Pentru dl. Ciolos insa, interesul politic este scuza pentru orice minciuna, iar duplicitatea este o a doua sa natura pentru a-si atinge scopurile meschine si pentru a acoperi frustrarile membrilor de partid ramasi someri, dupa plecarea de la guvernare.

Lozincile expirate nu tin loc de teste, de medicamente sau de sprijin pentru antreprenorii romani, domnule Ciolos! Ati fost la guvernare un an si n-ati facut nimic din ce ati promis propriului electorat!

Dimpotriva, v-ati batut joc de romani, de sanatatea si viata lor! Bagati capul in pamant si taceti! Asa e cel mai cinstit!”, a transmis PSD pe pagina oficiala de Facebook.

Presedintele USR, Dacian Ciolos, i-a explicat in detaliu, vineri, lui Marcel Ciolacu de ce faptul ca Marian Neacsu si-a angajat fiica la propriul birou parlamentar este „furt”. Ciolacu insista sa il impuna pe Neacsu in functia de secretar general al Guvernului.

„Conflictul de interese este furt si inselare a increderii cetatenilor in stat si in exponentii sai, domnule Ciolacu! Domnul Marian Neacsu, pe care il aparati in felul acesta pentru a-l putea planta la Secretariatul General al Guvernului, este condamnat penal. Poate dumneavoastra nu vi se pare furt, pentru ca furtul, in acceptiunea PSD, este cand cineva iti baga mana in buzunarul propriu. Or, dumneavoastra si colegii din PSD vreti sa credem ca furtul de la stat sau deturnarea banului public prin smecherie nu se pune, e ceva firesc, o finalitate a jocului politic.

Dar poate ca pur si simplu nu intelegeti gravitatea acestui fapt si e bine sa fie clar de ce e furt, desi ma indoiesc ca nu pricepeti, avand in vedere ca partidul dumneavoastra a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa schimbe incadrarea juridica a conflictului de interese. Domnul Neacsu si-a angajat fata la cabinetul parlamentar, asa ca muta banii din bugetul primit de la parlament in buzunarul familiei sale. Asa incalca legea. Si era si imoral ce facea, totodata, in ciuda afirmatiei dumneavoastra cum ca ‘N-a furat nimic. Ce facem in tara asta, omoram oameni?’

Era imoral, pentru ca banii aceia erau destinati unui consilier care sa il ajute pe Marian Neacsu sa isi desfasoare activitatea de parlamentar, nu sa dea cadouri fiicei sale. Sa tineti minte asta cand mai vedeti ca nimeni in tara asta nu mai crede ca Parlamentul merita vreun strop de incredere. Vina va apartine dumneavoastra si colegilor dumneavoastra: ati distrus una dupa alta institutiile democratiei romanesti.

Si as vrea sa stiu si ce crede noul premier care va conduce un guvern cu un secretar general condamnat penal exact pentru inselarea increderii cetatenilor in capacitatea lui de a-i reprezenta in stat.

Am inteles ca PNL nu reusea sa se concentreze pe reforma rapida din cauza noastra, a USR. Reformeaza impreuna cu PSD sistemul prin intoarcere la garnitura de oameni cu probleme penale? Nu am vazut niciun semn de la PNL ca ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la presedintia Comisiei juridice din Parlament si cred ca aceeasi tacere asurzitoare va insoti si numirea lui Marian Neacsu la conducerea Secretariatului General. Linistea penelistilor se plateste cu functii pentru penali”, a transmis Ciolaos, vineri.

Citeste si: Ba da, domnule Ciolacu, Marian Neacsu a furat. A furat locul de munca al unui tanar roman pentru a-l da fiicei sale

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat miercuri seara, chiar de 1 Decembrie, ca penalul Marian Neacsu va fi impus de PSD ca secretar general al Guvernului, avand rang de ministru.

Ciolacu a tinut sa mentioneze ca premierul Nicolae Ciuca nu se poate impotrivi.

„Am facut aceasta propunere domnului Marian Neacsu si nu e atributul meu, e atributul primului ministru, am adus la cunostinta primului ministru ce dorim sa fie secretarul general. (…)  Nu a fost atat de norocos ca alti presedinti, de exemplu, de tara. Ca sa dau un exemplu. Hai sa intelegem, domnul Neacsu nu a furat nimic! Domnul Neacsu, ca multi alti alesi locali, primari, a facut parte dintr-un Consiliu de Administratie, nu a fost platit, nici nu mai stiu, la o scoala sau asa ceva. Si-a angajat fata pe o perioada de patru luni, deci haideti… Asta e coruptie? In acest moment, cred ca lucrurile sunt foarte clare! Stati usor ca domnul Neacsu am inteles ca a avut o condamnare pe aceasta incompatibilitate, pe conflict de interese… e depasita juridic. Domnului Neacsu nu ii apare nimic in cazier. Ce facem, omoram oamenii? Eu imi asum aceasta numire. Categoric!”, a declarat Ciolacu, miercuri seara, la Romania TV.

Intrebat ce parere are premierul Nicolae Ciuca despre propunere, liderul PSD a raspuns: „Nu are nicio parere… domnul Neacsu este un om care a avut performante, e un om serios”.

Fostul premier Ludovic Orban a explicat ce inseamna pentru guvernare faptul ca PSD va prelua aceasta functie.

„Este catastrofala negocierea, va spun din capul locul, pentru ca premierul nu este premier, el va fi la mana PSD si in ceea ce priveste functionarea Secretariarului General, care este cel care controleaza tot circuitul de avizare, are in subordine Transelectrica, Transgaz, Agentia de Rezerve ale statului. Toate structurile vor fi sub comanda pesedista”, a explicat recent fostul premier Orban, duminica seara.

Marian Neacsu, in varsta de 57 de ani, ocupa in prezent functia de vicepresedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

El este specialist in furaje si nutritia animalelor si absolvent al Facultatii de Studii Economice din Craiova in 1987.

Marian Neacsu a fost secretar general al PSD si a fost exclus din partid in noiembrie 2018 in urma unei decizii luate de Comitetul Executiv. In februarie 2019 s-a alaturat Pro Romania, partidul lui Victor Ponta.

In 2016, Marian Neacsu a fost condamnat definitiv de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la sase luni inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese. Marian Neacsu si-a angajat nelegal fiica la biroul sau parlamentar.

In noiembrie 2017, Neacsu a venit in fata DNA pentru a-l sustine pe Liviu Dragnea.

In timp ce il astepta pe Dragnea sa iasa de la intalnirea cu procurorul din dosarul Tel Drum, Malin Bot l-a intrebat daca a venit sa sustina un penal, „ca de la penal la penal”. Neacsu s-a enervat foarte tare.

Iata dialogul:

Malin Bot: Domnule Neacsu, ati venit sa sustineti un penal? Asa, ca de la penal la penal?

Marian Neacsu: Daca-mi spui cati bani primesti pentru chestia asta iti spun.

Malin Bot: Din reclama de pe YouTube

Marian Neacsu: De ce ca penal, prietene? Stii de ce?

Malin Bot: Ati fost condamnat, nu conteaza

Marian Neacsu, strigand, si apucandu-l pe jurnalist de guler: Ma asculti? Curtea Constitutionala a declarat ca in perioada aia nu exista fapta

Malin Bot: Stiti cati tineri nu se pot angaja pentru ca dvs., coruptii de la PSD, va angajati plozii?

Mai mult despre:

Comentarii: