Republica de la Ploiesti: cum s-a transformat in subiect de bascalie lovitura de stat prin care liberalii au incercat rasturnarea lui Carol I si proclamarea republicii in Romania

Unul din momentele-cheie ale istoriei Romaniei, pe care publicul larg nu le percepe asa cum ar trebui, este tentativa de lovitura de stat pe care liberalii au incercat s-o dea la 8/20 august 1870, prin rasturnarea de pe tron a lui Carol I si proclamarea republicii. O serie de circumstante ulterioare au facut ca acest eveniment de rascruce in evolutia tarii noastre sa se transforme, pana in zilele noastre, in subiect de bascalie care ar putea fi rezumat, simplu, in sintagma „Republica de la Ploiesti“.

Povestea loviturii de stat incercate de liberali contra lui Carol I este in egala masura bizara, cinica, tragicomica si spectaculoasa. Nu trebuie uitat ca Ion C. Bratianu, creierul puciului, dar si ceilalti fruntasi liberali, fusesera implicati pana peste cap nu doar in revolutia de la 1848 si in tot procesul de unire a Moldovei cu Tara Romaneasca, dar si in aducerea printului german pe tronul Principatelor Unite. Pare o nebunie ca, la doar 4 ani dupa ce au facut toate scamatoriile diplomatice posibile ca sa-l inscauneze pe Carol I, fruntasii liberali sa vrea rasturnarea acestuia si proclamarea republicii.

In spatele acestui aparent nonsens stau motive serioase. Puciul vine in momentul in care Franta, patria adoptiva, principala sustinatoare si sursa de inspiratie a liberalilor, este in razboi cu Prusia, patria lui Carol de Hohenzollern, printul Romaniei. Pe acest fundal international extrem de important – e vorba, de fapt, de lupta pentru suprematie in Europa –, in plan intern liberalii sunt nemultumiti ca noul domnitor nu e atat de reformist si progresist pe cat si-ar dori ei.

Romania, pion in lupta pentru influenta pe continent intre Franta si Prusia

Criza din august 1870, caricaturizata deliberat de presa liberala a vremii si consacrata ca o mascarada ridicola de conservatorul Caragiale in nemuritoarele sale piese de teatru, are insa un substrat foarte profund, cu radacini in primul rand externe.

Otto von Bismarck, abilul cancelar care a unificat Germania si a transformat-o in prima putere militara si industriala a Europei, si-a pregatit cu abilitate terenul international, incluzand aici si mutari in Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti.

Seful guvernului german a lucrat indelung la slabirea pozitiei franceze dominante pe continent la mijlocul anilor 1800. Intre mutari s-a numarat si incurajarea tanarului print Carol, cand acesta a primit oferta sa preia tronul principatelor de unde tocmai fusese alungat Alexandru Ioan Cuza. Carol a venit clandestin in noua sa patrie, in 1866, deoarece Imperiul Austriac se impotrivea aducerii unui print german pe tronul statului roman.

Francezii au fost luati prin surprindere de mutare, fiind pusi, practic, in fata faptului implinit. Ulterior, Bismarck a supralicitat si a tras sforile sa plaseze un alt rege din casa de Hohenzollern intr-o pozitie strategica, pe tronul Spaniei – adica exact in spatele Frantei. Initial, a trebuit sa se aleaga intre Carol I de Romania, care la Bucuresti avea mari dificultati in a stabiliza noua sa patrie, si Leopold de Hohenzollern, varul regelui Prusiei, Wilhelm I (viitorul kaiser al Germaniei unite). Pana la urma, pe tron va urca Amadeo I, din Casa de Savoia.

Cu un an inainte de a izbucni razboiul prusaco-francez, Carol I al Romaniei face o vizita in Occident (septembrie-noiembrie). La Paris, se intalneste cu imparatul francez Napoleon al III-lea, care ii reaminteste ca Franta a pornit razboiul Crimeei cu Rusia (1853-1856) tocmai pentru a stopa expansiunea rusilor peste tarile romane, catre Constantinopole. Presiunea e mare.

Cearta dintre Carol si Ion C. Bratianu. Opozitia liberala organizeaza chiolhanuri publice si campanii de presa in care domnitorul e amenintat cu moartea

Revenit in tara, Carol I gaseste o situatie exploziva creata de opozitia liberala condusa de Ion C. Bratianu. Acesta din urma, care avusese un rol important in aducerea printului german pe tron, coordoneaza o ampla operatiune de subminare a puterii.
Este momentul unei ciocniri violente intre Carol si Bratianu – cei doi sunt in relatii foarte reci. Opozitia liberala organizeaza chiolhanuri publice si promoveaza un ton foarte agresiv in presa pe care o controleaza. In unele din articole, Carol e chiar amenintat cu moartea!

Peste aceasta lupta politica – premier este conservatorul moderat Dimitrie Ghica, acesta va si demisiona, de altfel, pe 28 ianuarie 1870 – se suprapune criza produsa de imigratia masiva evreiasca. Evreii fug din Imperiul Tarist, unde sunt persecutati, si trec granita in tarile romane intr-un numar foarte mare. Apar incidente antisemite, scandalul ajunge in presa internationala, iar in presa incepe sa se scrie despre un plan al Rusiei tariste de a provoca o noua revolta in Moldova (dupa cea din mai 1866), cu scopul de a rupe unirea tarilor romane.

A doua zi dupa demisia lui Dimitrie Ghica, domnitorul Carol I il primeste pe Ion C. Bratianu, liderul liberalilor, care cere sa fie dizolvat Parlamentul, sa fie pus premier si sa organizeze alegerile pe care, bineinteles, sa le castige Partidul Liberal.

Discutia este deosebit de tensionata, iar Bratianu, mimand responsabilitatea si ingrijorarea, il avertizeaza pe Carol ca nu mai garanteaza ca va reusi sa tina sub control masele, mai ales burghezia din orase. Liberalii au insa, dimpotriva, rolul principal in manevrarea populatiei, sunt excelent organizati si detin celule ale organizatiei de partid in toate localitatile.

Carol va nota ulterior ca Bratianu a fost amenintator, insa domnitorul nu s-a speriat si l-a avertizat ca va fi tras la raspundere, odata cu partidul sau, daca pune in miscare vreo actiune violenta.

Avertismentul premierului demisionar Dimitrie Ghica: „Conjuratia ar fi ajuns atat de departe incat explozia ar fi apropiata! N-ar exista o politie a Capitalei vrednica de acest nume, iar putinii functionari destoinici ar fi partizani personali ai lui Kogalniceanu sau ai opozitiei rosii“

Cateva zile mai tarziu, Carol primeste un nou avertisment de la premierul conservator demisionar Dimitrie Ghica. Domnitorul relateaza continutul discutiei cu Ghica: „Conjuratia contra actualei stari de lucruri s-ar fi intins si ar fi ajuns atat de departe incat explozia ar fi apropiata! N-ar exista, mai ales, o politie a Capitalei vrednica de acest nume, iar putinii functionari destoinici ar fi partizani personali ai lui Kogalniceanu sau ai opozitiei rosii (adica liberalii – n. red.). Garda nationala ar fi toata in mainile urzitorilor de turburari. Administratia orasului Bucuresti ar fi paralizata, toti functionarii Prefecturii de Ilfov ar conspira pe fata si n-ar astepta decat ca stindardul rascoalei sa fie ridicat de alte judete. Moldova ar fi minata de mult timp“.

Aceste categorii enumerate de domnitor sunt, intr-adevar, puternic francofile, ostile lui Carol si adepte ale republicii si nu ale monarhiei.

Mai ales la Pitesti si Ploiesti situatia devine de-a dreptul periculoasa. In iunie, cand au loc alegerile pentru Camera Deputatilor, fortele de ordine deschid focul si impusca mai multi manifestanti liberali. Pitestiul – nu trebuie uitat – este tocmai bazinul electoral si circumscriptia lui Ion C. Bratianu, care are si mosia de la Florica.

Insa „localitatea cea mai agitata din toata tara sunt Ploiestii. Trebuie sa se ia masuri energice ca sa nu se sape acolo o mina care ar putea sa ameninte intreaga tara“, descrie Carol situatia.

Domnitorul e impiedicat sa intervina in forta pentru a restabili ordinea in tara nu doar pentru ca nu stie exact pe cine se poate baza, dar si pentru ca pe plan extern liberalii au legaturi foarte stranse cu Franta, pana la imparatul Napoleon al III-lea. Asadar, Carol trebuie sa manevreze cu prudenta.

Alungat din tara in 1866, Alexandru Ioan Cuza e cautat in exil de liberali, care-i propun sa se intoarca

Fundalul e asigurat de un haos total. Alungat in 1866 din tara, fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza – care traieste acum in exil – e intrebat daca n-ar vrea sa candideze la un post de deputat. El este chiar ales deputat in lipsa, in judetul Mehedinti.

Constitutia adoptata in 1866, care e de fapt copiata dupa Constitutia Belgiei si tradusa de C. A. Rosetti si Eugeniu Carada, se descopera ca e mult prea avansata pentru nivelul poporului roman. Contele Andrassy discuta cu agentul diplomatic al Romanie la Paris si-i spune ca „libertatea de agitatie“ garantata de Constitutia romana permite ca in tara sa se poata desfasura legal orice tip de propaganda, iar „nenorocita libertate a alegerilor“ aduce in Parlament tot felul de grupuscule care se unesc pentru a rasturna guvernele, apoi se rup din nou ca sa se lupte intre ele. Acest balamuc generalizat impiedica formarea unui guvern solid si mentine starea de nesiguranta.

Carol I rezista sugestiilor venite de la rudele sale din Germania, care-i scriu ca ar trebui sa dea o lovitura de stat pentru a schimba Constitutia. El raspunde ca vrea modificarea Constitutiei, dar pe cale pasnica, printr-un plebiscit (referendum), si ca va conditiona ramanerea sa pe tron de acest lucru.

Imensa gafa a liberalilor: sunt contactati rusii, carora li se cere sa intervina daca otomanii se opun rasturnarii lui Carol. Imperiul Tarist planuieste anexarea Romaniei

In acest timp, pe plan international lucrurile se deterioreaza rapid si, la 19 iulie 1870, Franta declara razboi Prusiei. Incepe un conflict in care se intampla doua lucruri. Pe campul de lupta, Franta e zdrobita de Prusia, in timp ce, in Romania puternic francofila, nimanui nu-i vine sa creada ca e posibil asa ceva. Oamenii isi iau dorintele drept realitate pana intr-acolo incat ziarele de la Bucuresti incep sa inventeze, pur si simplu, victorii franceze acolo unde prusacii castiga fara dubii.

Publicatii precum „Romanul“ (condusa de C. A. Rosetti) ori „Traian“ (condusa de Bogdan Petriceicu Hasdeu) intretin un sentiment de ostilitate fata de Carol impins pana aproape de isterie. Aceasta reprezinta o grava eroare in primul rand de ordin politic, liberalii si opinia publica romaneasca mizand orbeste pe puterea care e pe cale sa fie invinsa.

Lucrurile se precipita cand Alexandru Ioan Cuza refuza oferta lui Ion C. Bratianu de a reveni pe tron. Liberalii elaboreaza doua planuri:

– rasturnarea lui Carol I si inlocuirea lui cu alt principe in cazul unei victorii a Prusiei in razboiul cu Franta;

– rasturnarea lui Carol I si proclamarea republicii in Romania in cazul unei victorii a Frantei.

Disperarea ii impinge pe liberali sa comita o sumedenie de erori strategice. Ei intra in contact cu rusii, de la care spera sa obtina protectie impotriva otomanilor, dupa ce dau lovitura de stat. Numai ca aceasta e o naivitate si o prostie, bineinteles, pentru ca Rusia are un singur obiectiv: realizarea vechiului sau plan de anexare a principatelor si de stabilire a granitei pe Dunare, cu intentia ulterioara de a ajunge la Constantinopole.

Lucrurile aluneca intr-o directie de-a dreptul periculoasa pentru statul roman, pentru ca rusii, profitand de prefigurata infrangere a Frantei (protectoarea Romaniei) si de demersul inconstient al liberalilor, deschid pe canale diplomatice discutia privind revizuirea Conventiei de la Paris, din 1858, care consfintise organizarea Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei.

Carol va scrie ulterior, in memoriile sale, cum a jucat Rusia acest moment in care Ion C. Bratianu, fara sa-si dea seama, se baga in gura lupului: „Revolutionarii, sprijiniti de Rusia, ar proclama neatarnarea tarii si ar da astfel altor popoare din Orient semnalul ca sa faca la fel – asa s-ar redeschide chestiunea Orientului si asta spre cel mai mare folos al Rusiei“.

La 7/19 iulie 1870, cand Franta declara razboi Prusiei, liberalii fac un alt gest de mare inconstienta si incearca sa treaca o motiune de neincredere care sa duca la caderea guvernului. Petre P. Carp, lider conservator, ministru de Externe la acest moment si unul dintre cei mai importanti politicieni din istoria tarii, reuseste sa salveze situatia, astfel ca Romania evita sa ramana fara guvern in plina criza europeana.

Nemultumiti, liberalii decid sa dea lovitura de stat.

„Creierul“ loviturii de stat: Eugeniu Carada. Planul e minutios: campanii de presa, manifestatii antidinastice, aducerea trupelor la Bucuresti si asaltul asupra palatului unde se afla Carol. Totul urmeaza sa inceapa pe 8 august 1870

Planul de rasturnare a lui Carol I este pus la punct de Eugeniu Carada, unul dintre personajele foarte importante din istoria Romaniei, dar care tocmai datorita rolului jucat de el in epoca ramane mai putin cunoscut romanilor. Carada, un nationalist si un patriot adevarat, este organizatorul tuturor actiunilor subversive organizate de liberali, de la miscarea nationalista din Transilvania pana la rasturnarea lui Cuza si, in 1870, tentativa de lovitura de stat contra lui Carol. Carada va deveni la un moment dat si presedintele Bancii Nationale, dar a condus si Oculta – o organizatie francmasonica la nivel national.

Carada structureaza strategia pe mai multe etape. „Planul prevedea declansarea unei campanii de presa menite sa desacralizeze si sa compromita persoana domnitorului, mari manifestatii antidinastice in mai multe orase, miscari de trupe cu afluire spre Bucuresti si un asalt al palatului de catre un grup bine instruit, care sa forteze abdicarea“, arata istoricul Alex Mihai Stoenescu in volumul I din „Istoria loviturilor de stat in Romania“.

Foarte interesant este ca, in planul initial intocmit de Carada, era vizat doar domnitorul german Carol, nu si institutia monarhiei. Istoricul Constant Rautu scrie, in volumul „Eugeniu Carada – Omul si opera“: „Revolutia, asa cum o concepuse el, urma sa izbucneasca concomitent in cele 7 orase prevazute in planul sau, dupa care le vor urma si altele. La Bucuresti urma a se constitui, dupa detronare, desigur, o regenta, iar un congres va hotari sa cheme pe tronul ramas vacant pe Printul Napoleon, fiul lui Jerome Bonaparte. Carada avea de acum in mana fraiele miscarii si fixase ziua si ora cand trebuia sa izbucneasca rascoala”.

Se reactiveaza reteaua care, cu 4 ani si jumatate in urma, in februarie 1866, il rasturnase si pe Alexandru Ioan Cuza, inclusiv contactele din Armata. Lecca (unul dintre pucistii din februarie 1866) trebuie sa plece la Iasi, unde sa proclame rasturnarea lui Carol, sa-i convinga pe comandantii fortelor armate de acolo sa li se alature liberalilor si sa porneasca trupele, in mars fortat, catre Braila.

Planul este ca in Braila trupele venite din Iasi sa fuzioneze cu dorobantii si granicerii de aici, apoi sa plece spre Tecuci, unde liberalii preconizeaza strangerea si inarmarea a 20.000 de tarani. Armele exista deja si provin dintr-un depozit secret constituit inca de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza.

La capatul opus al tarii, in Craiova, rebelii trebuie sa preia puterea in zorii zilei de 8 august 1870. Planul de aici prevede mobilizarea trupelor, care ar urma sa sustina – daca e nevoie – forta principala venita din Moldova pe ruta Iasi – Braila – Tecuci.

Lideri ai partidului liberal din Oltenia, precum Boicea Radianu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, Ion Theodorian si Pera Opran, sunt pregatiti sa preia conducerea administrativa in Oltenia.

Alte doua centre importante ale loviturii de stat sunt constituite la Pitesti si Ploiesti, orase unde existasera deja inca din anul precedent mari tulburari.

Carada isi plaseaza oamenii in statiile de telegraf din tara, astfel ca semnalul pentru inceperea loviturii de stat urmeaza sa fie transmis printr-un cod secret telegrafiat.

Se intocmesc si primele ordine ale regentei, semnate de Ion C. Bratianu si Nicolae Golescu, si care ar urma sa fie transmise in plicuri sigilate conspiratorilor din fiecare oras, tot prin intermediul telegrafului.

Un astfel de mesaj are urmatorul continut: „Va fac cunoscut ca Printul Carol I s-a detronat asta-noapte de catre popor. In numele guvernului provizoriu, va ordon a lua comanda garnizoanei si pe data a supune armata la juramant pentru noul guvern. Tot odata va veti pune la ordinele prefectului, veti mentine ordinea, iar de urmare ne veti raporta pe data”.

Gruparea Bratianu pregateste chiar si telegramele catre presa straina. Spre exemplu, mesajul catre ziarul „Albina“, de la Budapesta, suna astfel: „Principele Carol este rasturnat. Guvernul provizoriu infiintat sub titlu de regenta. In Ploiesti mare entuziasm”.

Defectiunea: Carada afla ca rusii fac miscari de trupe la granita si anuleaza ordinul in seara de 7 august. Singurul oras unde mesajul nu ajunge e Ploiestiul

Defectiunea se produce insa exact in ajunul declansarii operatiunii, adica in seara de 7 august 1870. Carada primeste de la oamenii sai din Focsani un mesaj cifrat in care i se cere ca lovitura de stat sa fie amanata pentru ca de dincolo de frontiera se constata miscari ale trupelor rusesti, care par sa se pregateasca sa treaca granita. In plus, se mai mentioneaza in telegrama, trupele din Moldova nu sunt inca gata de actiune.
Carada intelege brusc ca povestea devine mult prea periculoasa si da ordinul de anulare a actiunii in toate orasele. Sunt trimise mesaje cifrate, iar catre Focsani pleaca de urgenta doi mesageri.

Ordinul acestora prevede ca ei sa treaca mai intai prin Ploiesti, unde seful conspiratorilor este Alexandru Candiano-Popescu, unul dintre pucistii care-l rasturnasera si pe Cuza in 1866.

Aici, informatiile sunt contradictorii. Nu se stie prea bine ce s-a intamplat, daca mesajul n-a ajuns, n-a fost inteles sau pur si simplu Candiano-Popescu a refuzat sa se supuna ordinelor venite de la Bucuresti. Cert este ca, spre deosebire de restul oraselor din tara, Ploiestiul nu s-a oprit si, in dimineata zilei de 8 august, incepe revolta antidinastica asa cum fusese planuita initial.

Situatia e foarte tensionata in localitate, garda nationala tocmai a fost desfiintata pentru ca, la alegerile recente, se implicase in manifestarile politice pro-liberale si anti-Carol.

Liberalii nu reusesc sa-i atraga in complot pe ofiterii care comanda garnizoana din Ploiesti, asa ca, prin diverse tertipuri, o insemnata parte a efectivelor militare este extrasa de aici si trimisa in alte orase, pentru ca in momentul loviturii de stat trupele din oras – presupus loiale lui Carol – sa nu poata opune o rezistenta eficace.

In Ploiesti mai exista si aceasta particularitate pe care Eugeniu Carada, coordonatorul actiunii la nivel national, n-o doreste si nici anticipeaza: celula locala vrea nu doar inlocuirea lui Carol, ci de-a dreptul abolirea monarhiei si proclamarea republicii.

8 august 1870, in zorii zilei: Candiano-Popescu, imbracat in capitan si insotit de un grup de notabilitati, inclusiv un preot, captureaza Prefectura si se autoproclama prefect. I se alatura rapid pompierii si membri ai garzii nationale. Multimea ajunge la 3.000 de revolutionari si ia cu asalt cazarmile

Revolutia de la Ploiesti incepe, asadar, in primele ore ale zilei de 8 august 1870. La ora 3.30, Candiano-Popescu, imbracat in uniforma de capitan, apare in fruntea unui grup de notabilitati ale orasului – ziaristul Constantin T. Grigorescu, fostul deputat si primar Matache Nicolau, un preot si alte cateva persoane – la Prefectura. Grupul patrunde in forta, folosind armele, si captureaza telegraful si birourile. Conform planului prestabilit de la Bucuresti, Candiano-Popescu se autoproclama prefect si emite ordinele „in numele «regentilor» Ion C. Bratianu si Nicolae Golescu“.

Spre ora 5.00 dimineata, pucistii au deja la dispozitie efective consistente. Li s-au alaturat intre timp pompierii militari si membri ai garzii nationale recent desfiintate, dar care ramasesera in contact cu superiorii.

Acest batalion ad-hoc arboreaza drapelul national si porneste de la Prefectura catre cazarma unei unitati militare, unde se mai afla doar 7 dorobanti si cativa recruti.

Cladirea e capturata, dar inauntru nu sunt gasite decat noua arme.

Odata cu rasaritul soarelui, in jurul acestui nucleu dur incep sa se stranga revolutionarii din oras. Agentii Politiei vor evalua ulterior multimea la circa 3.000 de oameni.

Trupa de asalt porneste catre urmatorul obiectiv, cazarma trupelor de linie, unde comandant este maiorul Polizu. Istoricul Constantin Rautu relateaza cum aici apare prima problema majora pentru rasculati: maiorul Polizu, „nevoind a da crezamant unei depese ce i s-a prezentat ca din partea Ministerului de Razboi subscrisa «Ion Bratianu», la apelul ce-i facuse de infratirea ostirei cu rebeliunea, i-a raspuns cu baioneta in mana, aparand cazarma contra navalitorilor“.

Pucistii esueaza in tentativa lor de a obtine sprijinul armatei. Nereusind sa captureze cazarma, n-au acces nici la arsenalul de acolo, deci nu au arme.

Furios, Candiano-Popescu – un revolutionar dur si cu experienta – nu cedeaza si porunceste preotilor sa traga clopotele in biserici. In oras se da veste ca lumea sa vina in centru, unde se convoaca o mare adunare populara.

Nu stim cu precizie cati oameni au venit la miting, dar – relateaza istoricul Alex Mihai Stoenescu – evenimentele scapa de sub control, iar cerintele multimii devin maximale. Indiferent ce plan are Candiano-Popescu – omul lui Bratianu si Carada in Ploiesti –, lucrurile capata o intorsatura radicala, iar oamenii cer deschis abolirea monarhiei.

Scurta existenta a Republicii de la Ploiesti. Armata refuza sa treaca de partea revolutionarilor, guvernul trimite spre oras trupe, Candiano-Popescu si Carada fug la Buzau

Acesta este momentul care va intra in istorie, dar rastalmacit sub forma anecdotica, cand la Ploiesti este proclamata Republica.

Intre timp, pozitia pucistilor se inrautateste. Acestia nu stiu ca in restul tarii nu au izbucnit revolte similare. Mai mult, ordinul transmis de Candiano-Popescu la Predeal (unde se afla granita romano-austriaca) ca trupele de graniceri sa-si paraseasca pozitiile si sa se grabeasca spre Ploiesti nu este acceptat de capitanul unitatii de acolo, capitanul Georgescu.

Acesta isi pune fortele in stare de alarma, temandu-se ca poate fi o provocare si ca s-ar putea trezi cu austriecii peste el. In paralel, telegrafiaza la Bucuresti si intreaba guvernul condus de conservatorul Manolache Costache Epureanu – politician moldovean cu experienta, care participase la realizarea unirii – daca e adevarat ca printul Carol a fost rasturnat si ca acum la putere e regenta, asa cum i s-a spus de la Ploiesti.

In jurul orei 11.00, guvernul roman are deja pe masa, transmise de la Predeal, ordinele emise de Candiano-Popescu si se iau primele masuri pentru reprimarea miscarii de la Ploiesti.

In oras se raspandeste rapid informatia ca guvernul nu doar ca n-a cazut, dar si ca trimite asupra Ploiestiului o unitate militara condusa de maiorul Gorjan. Impactul e major, multimea incepe sa sovaie.

Intre timp, la Ploiesti soseste, alarmat, chiar organizatorul loviturii de stat, Eugeniu Carada, care ii cere socoteala lui Candiano-Popescu pentru ca a pornit actiunea fara sa tina seama de ordinul sosit in ajun, de a se amana totul. Multimea se risipeste, iar Carada si Candiano-Popescu fug la Buzau.

Interventia in forta de la Ploiesti si arestarile din Bucuresti si Pitesti. La Craiova apar probe compromitatoare pentru liberali

Lucrurile sunt, in acest moment, foarte complicate. Pe de o parte, liberalii controleaza inclusiv unitatea trimisa de la Bucuresti asupra Ploiestiului, deoarece „majoritatea ofiterilor de sub comanda lui Gorjan erau amestecati in acest complot si, daca Eugeniu Carada ar fi dat semnalul, credem ca si Gorjan ar fi fost arestat. Dar Carada, care avea sentimentul prevederii si raspunderii faptelor, n-a voit sa compromita o data cu miscare si niste oameni care nu aveau alta vina decat ca se increzusera in el“, scrie acelasi istoric Constant Rautu.

La Bucuresti, guvernul conservator ramas de partea lui Carol a trecut deja la arestari. Se intra in forta si in cuibul de pucisti de la Pitesti, iar la Craiova anchetatorii descopera documente compromitaroare. Apar si primii martori.

Din raportul unui spion otoman prezent la Bucuresti sub acoperirea de jurnalist, pe care istoricul Gheorghe Duzinchievici l-a descoperit intr-o arhiva din Varsovia, rezulta ca trupa trimisa de guvern la Ploiesti are o interventie in forta, in care se folosesc armele de foc si baionetele, astfel ca in urma unitatii raman „122 de cetateni morti sau raniti“.

In acest moment, situatia nu le mai este deloc favorabila liberalilor, care au pierdut elementul surpriza. Prin Bucuresti patruleaza forte de politie si de armata, sediul guvernului si Palatul domnitorului Carol sunt pazite de trei cordoane de militari. In finalul raportului sau catre Constantinopole, agentul otoman arata cu precizie cauzele tentativei de rasturnare a lui Carol: „Doua curente au condus miscarea populara: unul venea din partea patriotilor romani, celalalt provocat de Rusia, care spera sa poata interveni in afacerile Principatelor Unite la umbra dezordinii. Dl. Mosoloff, ofiter de stat-major rus, a carui sosire la Bucuresti v-am anuntat-o, dupa ce a fost primit de print, a plecat spre Viena, lasand cativa ofiteri si agenti civili, care strabat tara sub diferite pretexte comerciale si industriale“.

Bratianu, fratii Golescu si Rosetti vor sa fuga peste granita. Carada, intors la Bucuresti deghizat in cersetor, ii convinge sa ramana. Capii liberalilor sunt arestati

Conducerea liberalilor este deja panicata. Istoricul Alex Mihai Stoenescu scrie ca „Eugeniu Carada se intoarce la Bucuresti deghizat in cersetor si se duce direct acasa la C.A. Rosetti. Acolo ii gaseste pe Ion C. Bratianu, pe fratii Golescu si pe C. A. Rosetti, care planuiau sa fuga in strainatate“. Informatiile sunt ca Eugeniu Carada ii convinge pe capii puciului sa se razgandeasca si sa ramana pe loc.

Bratianu, Golestii si Rosetti, ajutati de Carada, se apuca sa distruga urmele conspiratiei lor.

Totusi, pe Rosetti il lasa nervii si, intr-un moment de panica, fuge la Giurgiu si se urca la bordul unui vas austriac, de frica sa nu fie arestat.

Ceilalti lideri liberali sunt saltati de anchetatori, dar din nou institutiile statului roman se dovedesc extrem de slabe. De fapt, pucistii beneficiaza de complicitatea comisarilor de politie, care ii lasa sa distruga documente incriminatoare si chiar le dau ocazia sa fuga.

Puterea intelege ca nu poate sa-i judece pe pucisti pentru ca exista riscul unei noi rebeliuni populare, asa ca unii arestati sunt mutati noaptea la Targoviste, altii – la Campulung Muscel. Din nou, sursele din randurile celor care trebuie sa execute ordinele dau de veste ce se intampla, iar grupul adus la Targoviste – in care e inclus si Carada – e intampinat in oras, surprinzator, de o multime cu lumanari si sfesnice, iar prefectul Rizu ii anunta pe detinuti ca sunt „oaspeti ai judetului“, iar el personal li se pune la dispozitie!

Situatia se repeta la o dimensiune si mai mare cu grupul de detinuti in care se afla Bratianu. Sabina Cantacuzino, fiica fruntasului liberal, va relata: „Lucrul se simtise insa (se aflase ca urmeaza ca arestatii sa fie dusi de la Bucuresti la Campulung – n. red.) si se svonise ca pe drum ii vor face scapati si ii vor impusca, deci, in dimineata pornirii, cand ii urcase in trasurile escortate de calarasi (mama tot cu tata), un sir de birji cu cetateni fruntasi ai orasului se luara dupa ei ca sa-i pazeasca. In Stalpeni, la jumatatea drumului, ii detera in primirea campulungenilor, sositi intru intampinarea lor cu acelasi ceremonial. La intrarea in oras, iesi vladica de la manastire si spuse autoritatilor insotitoare ca pune manastirea la dispozitia acuzatilor si locuinta sa privata la a tatei, caci detinutii politici nu pot fi bagati in bordeele inconjurate cu un gard de nuele, care constituiau atunci puscaria orasului. Asa se instalara”.

Epilog: un proces ca in Romania. Presa controlata de liberali dezinformeaza masiv, Campulung ii intampina pe pucisti ca pe niste eroi, procurorul general nu primeste cazare in oras. Impotriva tuturor evidentelor, organizatorii loviturii de stat sunt achitati si purtati pe brate de multime

Pentru a nu lungi povestea, e suficient sa spunem ca in acest proces se mobilizeaza 35 de avocati celebri pentru a-i reprezenta pe liberalii pucisti. In paralel, presa porneste o campanie masiva contra guvernului, a printului Carol si a Justitiei. Este un linsaj mediatic care si-ar putea gasi corespondentul in ceea ce au facut, in ultimele decenii, unele trusturi de presa din Romania impotriva unor presedinti ai tarii, a DNA si a unor magistrati.

Minciunile curg valuri, presa controlata de liberali dezinformeaza masiv populatia si raporteaza fictiv ca guvernul ii „tortureaza in miezul noptii“ si ii „ucide in temnita“ pe pucisti.

Desi probele sunt zdrobitoare, opinia publica e de partea organizatorilor loviturii de stat. „Se adaugau actele iresponsabile de scoatere a trupelor Armatei din dispozitivele de aparare a teritoriului exact pe granita cu Austria si pe cea cu Rusia, intr-un moment cand in Europa se dezvolta un conflict intre Marile Puteri“, observa Alex Mihai Stoenescu.

Finalul intregii povesti este caricatural, exact in nota ramasa in posteritate datorita geniului lui Caragiale.

Ministrul Justitiei, Alexandru Lahovary, n-are incredere in cei din tara si-l aduce de la Paris pe fratele sau, Jean Lahovary, pe care-l pune procuror general si-l trimite la Campulung, ca sa fie sigur ca obtine condamnarea grupului Bratianu la ani grei de puscarie.

Cand ajunge in orasul unde urmeaza sa aiba loc procesul, Jean Lahovary e „pus in situatia ridicola de a nu gasi o gazda, de a nu fi primit in nicio casa. El cere atunci o intrevedere cu arestatul Ion C. Bratianu si acesta intervine pentru ca procurorul-general sa poata locui in oras pe timpul procesului“ (Alex Mihai Stoenescu, „Istoria loviturilor de stat…“).

In ziua procesului, Jean Lahovary – care vorbeste destul de prost romaneste – tine o pledoarie violenta, apoi ii trimite mesaj fratelului sau, ministrul Alexandru Lahovary, care asteapta la Bucuresti: „J’ai ete sublime. Condamnation certain” (Am fost sublim. Condamnare certa).

Doar ca, doua ore mai tarziu, pucistii sunt achitati pe linie si parasesc sala tribunalului in triumf, purtati pe brate de multime!