Revoltă la Brașov după tragedia de pe Mureșenilor. Oamenii ceruseră de ani întregi limitarea traficului: „Deznodământul pe care îl așteptam”

Revoltă la Brașov după tragedia de pe Mureșenilor. Oamenii ceruseră de ani întregi limitarea traficului Deznodământul pe care îl așteptam
Moartea a doi oameni, loviți de o mașină pe trotuar, în centrul Brașovului, a declanșat un val de furie printre locuitorii orașului. Dincolo de circumstanțele concrete ale accidentului, care sunt încă investigate de polițiști, brașovenii readuc acum în discuție o problemă reclamată de ani întregi: viteza, traficul intens și zgomotul de pe strada Mureșenilor, una dintre principalele artere care traversează centrul istoric.

Documentele Primăriei arată că problema nu era necunoscută autorităților. Cu mai bine de doi ani înaintea tragediei, în cadrul unei consultări publice oficiale, exista inclusiv o solicitare explicită pentru restricționarea accesului auto pe strada Mureșenilor. În paralel, municipalitatea își stabilise drept obiective reducerea traficului pe această stradă la mai puțin de 800 de vehicule pe oră și scăderea zgomotului de la aproximativ 70 la 50 de decibeli.

„Pentru noi este deznodământul nefericit pe care îl așteptăm de ani de zile”

Marian Tița, un brașovean care spune că locuiește sau circulă frecvent prin centrul orașului, a descris accidentul drept rezultatul unei situații tolerate timp de ani.

„Pentru cei care vin rar prin centru, asta este o știre senzațională. Pentru noi cei care stăm în centru sau trecem zilnic pe Mureșenilor este deznodământul nefericit pe care îl așteptăm de ani de zile”, a scris acesta pe Facebook.

El susține că strada Mureșenilor a devenit, în ultimii 15-20 de ani, un loc frecventat de șoferi cu mașini modificate și motocicliști cu eșapamente zgomotoase și reclamă lipsa unor măsuri constante de descurajare a vitezei.

„Dacă șoferul ăsta știa că în zonă se circulă cu viteză redusă, fie prin controale preventive, fie prin amenzi date pentru cei care zi de zi încalcă legile rutiere, fie măcar prin niște simple limitatoare de viteză care să îi oblige pe șoferi să circule cu viteză redusă, oamenii care au murit azi sau ale căror vieți au fost distruse ar fi avut o seară minunată în frumosul nostru oraș”, afirmă Tița.

În 2024, un brașovean ceruse oficial închiderea străzii Mureșenilor

Un document oficial al Primăriei Brașov, întocmit în urma consultării publice pentru Regulamentul privind restricționarea accesului auto în Zona cu Nivel Scăzut de Emisii din Centrul Istoric, arată că autoritățile primiseră încă din 2024 propuneri pentru reducerea drastică a traficului.

Una dintre opiniile înregistrate solicita ca zona cu restricții să fie mai mică, dar să cuprindă explicit strada Mureșenilor.

„Propune a fi închisă doar str. Castelului și str. Mureșenilor, zona P-ța Sfatului, Șaguna, Aleea de sub Tâmpa etc. Parcare și transport în comun eficient”, se arată în documentul oficial.

Primăria răspundea atunci că observațiile urmau să fie analizate de departamentele de specialitate. Raportul arată însă că, dintre cele 33 de propuneri și opinii înregistrate în cadrul consultării, numai două au fost incluse în proiect, una a fost preluată parțial, iar 30 nu au fost incluse.

Proiectul care limita traficul în centrul Brașovului a căzut la vot

Regulamentul rezultat în urma consultării prevedea restricționarea accesului auto în centrul istoric în weekend: vineri de la ora 18.00, sâmbătă aproape întreaga zi și duminică până la ora 22.00, cu excepții pentru riverani, transport public, servicii de urgență și alte categorii autorizate.

Proiectul a ajuns în Consiliul Local Brașov în aprilie 2024, dar nu a obținut voturile necesare. Monitorul Expres relata atunci că măsura a fost respinsă de majoritatea PNL-PSD din Consiliul Local. Zona vizată cuprindea centrul istoric și principalele căi de acces către acesta.

Această decizie este readusă acum în discuție de brașoveni.

„Acum câțiva ani se discuta de transformarea străzii ăsteia în zonă pietonală. S-au opus consilierii PSD și PNL susținând că brașovenii vor să circule cu mașina. Ei bine, azi câțiva brașoveni au murit și alții sunt răniți”, a scris Marian Tița.

Mureșenilor fusese identificată oficial drept o stradă cu prea mult trafic și zgomot

Problemele străzii apăreau și într-un alt proiect derulat în 2024, City RAPTOR, prin care erau căutate soluții inovatoare pentru mobilitatea din centrul Brașovului.

Printre țintele stabilite se aflau reducerea numărului de vehicule care intră pe Mureșenilor la mai puțin de 800 pe oră în perioadele de vârf și reducerea poluării fonice de la aproximativ 70 la 50 de decibeli. Proiectul urmărea, de asemenea, scăderea numărului de vehicule folosite pentru aprovizionarea centrului și reducerea poluării.

Cu alte cuvinte, cu peste doi ani înainte de accident, traficul și zgomotul de pe Mureșenilor erau suficient de importante încât să fie nominalizate separat într-un program de mobilitate urbană.

Strada fusese chiar închisă parțial în trecut. În septembrie 2021, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, o bandă de pe Mureșenilor a fost închisă temporar, iar circulația reorganizată pentru mai multe zile, în cadrul măsurilor prin care municipalitatea testa extinderea spațiilor destinate pietonilor în centrul istoric.

„Am condus cu 40 km/h și mi-am luat înjurături de la toți grăbiții”

După accident, numeroși locuitori au relatat experiențe similare privind circulația pe Mureșenilor.

Hans Prömm spune că trecuse prin zonă cu numai câteva minute înaintea tragediei.

„Am trecut cu câteva minute înainte de accident, ca în fiecare zi. Și, ca în fiecare zi, am condus cu 40 km/h și mi-am luat înjurături de la toți grăbiții, care mă depășeau. Nu înțeleg de ce nu se controlează viteza cu 3-4 camere statice. Toți am merge cu 30”, a scris acesta.

Un alt brașovean propune acum o petiție către Primărie.

„Văd că e multă lume aici deranjată de viteza cu care se circulă pe Mureșenilor. Și eu sunt. Întrebare: se pricepe cineva să facă o petiție completă pe care să strângem semnături și să o depunem la Primărie? O cerere pentru limitatoare de viteză sau măcar să vină Poliția și să își facă treaba, că se încalcă zilnic limitele de viteză fără probleme”, a scris Andrei Roșca.

„Limită de 30 km/h, două denivelări pentru viteză și un bliț fix ar fi rezolvat problema demult”, consideră Gigi Oprea.

Locuitorii spun că au reclamat și în trecut cursele și drifturile

Alte mărturii publicate după tragedie se referă la episoade petrecute cu ani în urmă.

Anca Eugenia afirmă că, în urmă cu cinci sau șase ani, după un concert în Piața Sfatului, a văzut un șofer făcând drifturi în giratoriul de la Casa Armatei.

„Am sunat la IPJ Brașov, am reclamat situația, iar subofițerul de serviciu foarte detașat spunea că el nu are ce să facă”, susține femeia.

Xenia Pamfil, care locuiește în zona Centrului Civic, afirmă că zgomotul produs de mașini și motociclete turate poate fi auzit aproape în fiecare noapte.

„Tot Brașovul e showroom-ul «tuturor idioților cu mașini tunate». Eu stau în Centrul Civic, în apropiere de AFI, și în fiecare seară/noapte se aud sunetele curselor nebune de pe cele trei bulevarde”, afirmă aceasta.

Cornelia Crevean spune, la rândul său, că Mureșenilor devenise pentru ea „o stradă de care îmi era frică, în special din cauza motocicliștilor. Nu-i vedeai, doar te izbea zgomotul infernal”.

Poliția: cauza accidentului nu este încă stabilită

Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 21.00. Potrivit IPJ Brașov, un bărbat de 50 de ani conducea un Dacia Duster dinspre strada Lungă către Mureșenilor. În zona sensului giratoriu, autoturismul a trecut peste spațiul verde și a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni.

Doi dintre ei au murit: un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț și un cetățean german de 34 de ani. Un alt turist german, în vârstă de 31 de ani, a fost grav rănit și intubat. Șoferul a fost, de asemenea, transportat la spital.

Poliția a subliniat că ancheta este în desfășurare și că, în această etapă, nu a fost stabilită cauza exactă a accidentului. Printre ipotezele analizate se află și o posibilă problemă medicală a conducătorului auto.

Comentarii

Citește mai departe

Croația pregătește achiziția a 18 sisteme sud-coreene K239 Chunmoo, într-un contract evaluat la 435,2 milioane de euro, fără TVA. Noile lansatoare vor înlocui sistemele M92 Vulkan și BM-21 Grad și vor extinde raza maximă de lovire a artileriei croate de la aproximativ 20 la 290 de kilometri. Contractul cu producătorul sud-coreean Hanwha Aerospace ar urma […]
Uleiul de palmier este prezent într-un număr mare de produse alimentare, de la biscuiți și produse de patiserie până la creme tartinabile, alimente semipreparate și diferite gustări. În ultimii ani, interesul cercetătorilor s-a îndreptat nu doar spre efectele sale metabolice, ci și spre posibilul rol al unor componente ale acestuia în biologia cancerului. De ce […]
Imagistica medicală modernă nu se limitează la observarea formei și structurii organelor. Unele tehnici pot arăta și modul în care acestea funcționează, oferind informații despre activitatea metabolică, circulația sângelui, consumul de oxigen sau răspunsul anumitor țesuturi la diferiți stimuli. Acest domeniu poartă numele de imagistică funcțională și are un rol tot mai important în diagnosticarea […]
Fondatorul Virgin Group, miliardarul britanic Richard Branson, afirmă că prețurile biletelor de avion au crescut din cauza „liderilor nechibzuiți” care declanșează războaie, într-o referire indirectă la conflictul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului. Confruntările din Orientul Mijlociu au afectat producția și transportul a milioane de barili de petrol, provocând o creștere puternică a […]
Vladimir Putin a început sâmbătă seara, la Kremlin, discuțiile cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner. Cei doi au venit la Moscova cu o nouă propunere privind oprirea războiului din Ucraina, ale cărei detalii nu au fost făcute publice. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anticipase că discuțiile ar putea […]