Revolta unui medic dupa incendiul de la Piatra Neamt: „I-a durut in pix pe toti tractoristii ajunsi prin consilii de care-s nevoile unei institutii unde se trateaza oameni bolnavi”

analize

Medicul Gabriel Diaconu isi manifesta revolta fata de modul in care spitalele sunt administrate de autoritatile de la toate nivelurile. Zece oameni au murit in urma incediului de la sectia ATI a Spitalului Judetean din Piatra Neamt si un doctor are arsuri pe 80% din suprafata corpului.

Spitalul Judetean Piatra Neamt este patronat de CJ Neamt, al carui presedinte este baronul Ionel Arsene. Acesta a numit recent un politruc ca manager, pe fostul primar din Roman. In zece luni au fost opt manageri schimbati de PSD si PNL din fruntea spitalului.

Mesajul integral al medicului:

Cum e, mai, sa fii doctor si sa-ti ia foc sectia, Sa-ti vezi pacientii si-asa amarati, intubati, unii cu sanse minime de supravietuire,
Si tu sa fugi sa ii ajuti, sa ii salvezi, cu pretul sigurantei tale…
Maine e examenul de rezidentiat. Alti puisori proaspat iesiti din ou se pregatesc sa poarte uniforma,
Pentru chemare la oaste, de fapt, nu pentru chemare la scoala.

Sectia ATI Covid de la Piatra Neamt era plina. Sectia ATI Covid de la Piatra Neamt era plina, cum sunt si toate celelalte sectii Covid ATI din Romania, adica un sfert din totalul paturilor ATI pe care le avem in aceasta tara, pe hartie,

Pentru ca, in fapt, existenta lor sufera de o forma curioasa de ubicuitate. Unele au doctori, si n-au aparatura. Altele au aparatura, si n-au doctori. Ma incearca sentimente ingropate de demult. Aici o cruce, acolo o cruce. Nici nu mai stiu cate au fost momentele cand am trait senzatia ca tot ce zic, tot ce scriu, tot ce fac e vanare de vant.

De ce s-a intamplat tragedia de la Piatra Neamt? Inca n-avem de unde sti. Dar, cunoscand detalii din ce-a fost la Giulesti, Cel mai probabil instalatia electrica n-a putut duce incarcatura si a facut flama. O izolatie proasta, o reparatie de mantuiala, o stare de marasm a infrastructurii intr-un oras ca oricare alt oras al tarii, unde unii se plimba in limuzine si altii cu negru la unghii.

De dotarea spitalelor publice ale Romaniei nu s-a ocupat oricine, in anii acestia. Au fost niste oameni care mai de care mai sprancenati. Nu oricine putea sa-si vanda marfa. Nu oricine avea intrare la judet. La jupan. La baron.

I-a durut in pix pe toti tractoristii ajunsi prin consilii de care-s nevoile unei institutii unde se trateaza oameni bolnavi. Nici n-au stiut, nici ca le-a pasat foarte tare.

Marea virtute a romanului, taiatul panglicii, mostenita din taiat de frunza la caini, face deci din nou victime.

In tara asta ne laudam noi ca ”masurile luate de autoritati au inceput sa dea roade, deci sunt bune?”. Asta e tara unde ne cainam ca nu se poate sa luam masuri drastice, ca omoram economia?

Ba pe dracu! Asta e tara unde hotararea finala nu e luata de oameni, cat de hiene. Oamenii de rand sunt si-asa vai-de-mama-lor, multi nu stiu sa adune sau sa scoata bani de la un bancomat. Dar sa-ti furi in asemenea hal caciula, mai devreme sau mai tarziu va face cap de pod spre-o noua tragedie.

Gandurile mele se indreapta spre familiile si oamenii dragi ai tuturor celor prapaditi in nenorocirea asta. Iertati-ne, pe noi, doctorii, de partea care a tinut de noi, si inclusiv de faptul ca am acceptat sa lucram in conditiile astea.

Dar ma gandesc si la colegii mei doctori. Numai Dumnezeu stie ce-au ei in suflet, si ma refer indeosebi la medicii ATI-isti, cand se duc la spital, adeseori la mana unui manager cretin, analfabet si cu tupeu, pus acolo mai degraba sa-i calce pe cap, decat sa-i ajute. Numai Dumnezeu stie care e starea sectiilor pe care lucreaza unii dintre ei. Si numai Dumnezeu stie ce-o fi gandit ei seara asta, cand unul dintre ai lor trece printr-o cumplita cazna, in timp ce altii au murit.

Astept sa iasa, acum, aceleasi sobre fete, aceiasi macanaci care promit mereu vom face, si vom drege, si vom analiza, am declansat o ancheta, am trimis corpul de control, iaca decizia, priviti maiastra minte…

S-a dus dupa ei, dragi tovarasi. Si ca el sunt multi, ocara si batjocura unei tari de indobitociti si de sluti cand vine vorba de respectul datorat medicilor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: