Revolte in USR dupa ce Lasconi l-a comparat pe Nicusor Dan cu Georgescu: „Sustinerea mea pentru Elena Lasconi se incheie acum”

politica

Elena Lasconi

Mai multi membri cunoscuti ai USR au reactionat indignati dupa ce presedintele partidului, Elena Lasconi, l-a comparat pe Nicusor Dan cu Calin Georgescu. 

„Eu nu inteleg calculul pe care l-a facut Nicusor Dan, daca are un calcul, si mirajul acesta al independentului seamana foarte mult cu mirajul altui independent care vrea sa ne salveze. Inca o data, nu stiu la ce anume s-a gandit atunci cand a decis sa candideze la prezidentiale”, a declarat Elena Lasconi la Digi 24.

Elena Lasconi s-a declarat apoi nemultumita si de prestatia lui Nicusor Dan ca primar.

„Incalzirea si apa calda au fost o problema si in aceasta iarna sunt deschise foarte multe santiere. Sa nu uitam ca jumatate din marile bulevarde sunt ocupate cu tot felul de gropi, se schimba conducte, avem conducte peste tot de apa calda, care vor fi ingropate peste sase luni. Nu mi-e clar care sunt prioritatile sale. Nici la Primarie si nici la presedintie nu am aflat inca planurile”, a mai spus Elena Lasconi.

In scurt timp au aparut reactii dure din USR.

Victor Ilie, fost deputat USR in legislatura 2020-2024, a anuntat ca „daca dupa prestatia asta (de la Digi24) nu-si da demisia sau BN- ul nu anunta oficial ca il sustine pe Nicusor Dan, eu imi dau demisia din USR”.

„Daca dupa prestatia asta (de la Digi24) nu-si da demisia sau BN- ul nu anunta oficial ca il sustine pe Nicusor Dan, eu imi dau demisia din USR. N-am putut niciodata, absolut niciodata, sa ma uit la un interviu sau discurs integral cu Elena Lasconi. Pur si simplu imi curge sange din urechi auzind-o”, a scris Victor Ilie intr-o postare pe Facebook.

„Da, am sustinut-o, in lipsa de ceva mai bun. Acum avem ceva mai bun. Good bye and good riddance. LE: A zis ca Nicusor Dan e la fel cu Calin Georgescu”, a mai scris Victor Ilie.

Victor Ilie a continuat atacurile si dupa ce i s-a reprosat intr-un comentariu ca nu a facut acest anunt pe grupul intern al USR: „Sa scriu pe grupul intern asa cum a scris Lenuta ca ii scrie lui Trump, de rad si curcile de noi? Oh, wait, nu a scris!”.

Si Radu Hossu, cunoscut activist din Brasov, a anunta ca nu o mai sustine pe Lasconi.

Cu toate injuraturile pe care mi le voi lua si probabil excluderea din USR, trebuie sa spun urmatoarele:

In aceasta seara, Elena Lasconi l-a echivalat, a pus egal, pe Nicusor Dan cu Calin Georgescu in direct la Digi24. Daca peste faptul ca ‘in Romania avem o trupa NATO’ (cine? 3SudEst?) am incercat sa trec, daca peste scrisoarea catre Trump in care spunea ca vrea sa aiba o relatie personala cu el am incercat sa trec, daca peste declaratiile cum ca ne ataca rusii, apoi nu ne mai ataca rusii, am putut sa trec considerand ca nu sunt minciuni, ci pur si simplu incercari de comunicare publica, peste asta nu pot sa trec.
Si inainte sa ma injurati, cititi-mi argumentele:

Calin Georgescu este un securist crescut in laboratoarele securitatii care in anul in care ma nasteam eu, pe vremea lui Ceausescu, pleca in SUA, caci nu-i asa, toti plecau in SUA in anii ’80. Calin Georgescu este un sustinator al tuturor conspiratiilor care pun in pericol vietile oamenilor (conspiratii medicale, atacuri impotriva medicinei, stiintei si intr-un final a bunului simt). Calin Georgescu duce o campanie in coordonare cu rusia: Patrusev spune ca Romania trebuie sa se apropie de rusia, Georgescu in urmatoarea zi spune acelasi lucru. Lavrov spune ca Ucraina trebuie rupta in bucati si impartita cu vecinii, Georgescu a doua zi spune ca Romania trebuie sa ia bucati din Ucraina, o declaratie care incalca inclusiv Constitutia Romaniei. Calin Georgescu a condus o campanie la prezidentiale in care a declarat ZERO lei cheltuiti. Calin Georgescu are o armata personala, condusa de mercenarul Horatiu Potra. Calin Georgescu este sprijinit de Anca Alexandrescu, care instiga la violenta impotriva mea (voi reveni maine cu o postare legata de cum public, urmaritorii ei anunta ca sunt pregatiti sa ma omoare – ati citit bine).

Calin Georgescu este adversarul viitorului copilului meu, a viitorului nostru, al tuturor, inclusiv al sustinatorilor lui, indiferent ca ei nu-si dau seama de asta.

Nicusor Dan poate fi acuzat de multe, iar eu am avut pozitii critice si brutale in decursul anilor la adresa lui Nicusor Dan pentru declaratii care intrau in coliziune cu viziunea mea asupra lumii. Insa Nicusor Dan nu a instigat la violenta, la incalcarea legii, la incalcarea dreptului oricui la exprimare. Nicusor Dan NU este dusmanul viitorului meu, al copilului meu, al Romaniei. Este un candidat independent. Bun, rau, ramane la latitudinea romanilor sa decida, nu decid eu asta. Nicusor Dan NU este la fel cu Calin Georgescu. Nici ieri nu a fost, nici azi si cel mai probabil nu va fi niciodata.

Sa pui egal intre acesti doi oameni denota o lipsa totala de racordare la realitate, demagogie (adica minciuna), lipsa de respect fata de cetateni – prin incercarea de a ne prosti la televizor, pe toti, pe fata. Mai presus de toate, denota o ticalosie politica (a se citi nu ca Elena Lasconi este ticaloasa, ci declaratia este ticaloasa) care lucreaza in favoarea lui Calin Georgescu si in defavoarea tuturor celorlalti.

Sa pui egal intre Calin Georgescu si orice alt candidat decent, inseamna sa minimizezi pericolul reprezentat de Georgescu. Inseamna sa-l normalizezi. Inseamna sa-l faci aproape frecventabil, mai ales cand il pui pe acelasi nivel cu un om, in cazul de fata Nicusor Dan, care s-a luptat cu sistemul, adica este exact opusul lui Georgescu, timp de foarte multi ani, fiind bagat in duba pentru ca deranja mafiotii imobiliari din Bucuresti, fiind scuipat (sunt inregistrari) pe strada cand protesta impotriva lor, agresat etc.

Un astfel de discurs relativizeaza binele si raul. Nu mai exista bine si rau. Exista Elena Lasconi, reprezentantul binelui si toti restul sunt rai in mod egal. Ceea ce este un fals flagrant.

In perioada de campanie, am avut postari care au ajuns la sute de mii de oameni, cu mii de share-uri, in care direct sau indirect o prezentam pe Elena Lasconi ca fiind candidatul cel mai digerabil, comparand-o cu Marcel Ciolacu – Nordis, Nicolae Ciuca – autorul moral al kompromatului impotriva Emilia Sercan, George Simion – unul dintre candidatii extremisti. Mi-am facut datoria morala fata de mine in primul rand, fata de ceea ce cred eu ca este bine pentru Romania, acceptand ca este un candidat total nepregatit pentru aceasta functie, in speranta ca onestitatea si dorinta de munca pe care o prezenta sunt reale.

In aceasta seara, aceste declaratii mi-au contrazis definitiv acele sperante.

Si indiferent daca voi sta singur in picioare pentru a spune lucrurile astea (nu sunt singur, Victor Ilie fostul deputat USR de Brasov are si el o pozitie exact cu privire la aceste declaratii), cel putin voi sta in picioare. Si accept orice repercusiuni venite din partea conducerii USR. Am spus-o de multe ori si o repet si acum: alegerile din mai sunt o borna esentiala pentru viitorul Romaniei si implicit si al meu si al familiei mele, iar asta valoreaza mai mult pentru mine decat loialitatea fata de un lider de partid.

Sustinerea mea pentru Elena Lasconi se incheie acum”, a scris Hossu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: