Rezultate dezastruoase pentru PSD la prezidentiale. Sociolog: Candidatul PSD va fi pe locul 4

analize

Sociologul Barbu Mateescu prezinta un pronostic privind rezultatele primului tur al alegerilor prezidentiale in care plaseaza candidatul PSD pe locul patru. Pe locul trei ar urma sa fie Liviu Plesoianu, ca independent.

„Prezenta, in special in primul tur, va fi mica. Motivul: intensitatea va fi la pamant prin comparatie cu cataclismele Nastase vs Basescu, Basescu vs moguli, Ponta vs anti-Ponta.

In plan emotional prezidentialele au cam avut deja loc, Dragnea fiind infrant de Iohannis.

Prezenta mica ofera un bonus candidatilor care au ceva de zis. Daca am 100 de votanti potentiali din care la vot vin 10, iar tu ai 50 de votanti potentiali din care la vot vin 30… rezultatele vor fi cum vor fi, adica definite de cine vine la vot si nu de electorate teoretic mari.

Ca ipoteza:

Iohannis 36%. Sub scorurile din sondaje, unii votanti potentiali dand o sansa candidatului USR-PLUS („oricum Iohannis ajunge in turul doi”).

Candidatul USR-PLUS 28%. Initial am scris „aproape ca nu conteaza cine este”, dar aici sunt mai multi factori implicati care, odata mentionati, ar distrage de la discutia principala. Si anume:

(Castigatorul simbolic) Liviu Plesoianu, independent, 11%. Promotorul mesajelor introduse de PSD, din 2012 incoace, in mintea votantilor partidului. Ca si prezidentiabilul USR-PLUS, Plesoianu va avea o linie asumata, raspicata, care raspunde nevoilor istorice ale unor segmente sociale vaste (desi e evident ca Plesoianu si candidatul USR-PLUS se vor da cap in cap, ca doar nu sunt aliati – dar ei si doar ei vor aduce dinamism in campanie).

Candidatul PSD 10%. Da, locul patru, desi lumea va fi prea interesata de duelul cu Plesoianu ca sa mai observe ca PSD nu termina pe podium. Antena 3, care il va sustine pe Plesoianu, va avea o noapte de extaz. Pur si simplu alegerile astea prind PSD pe picior gresit.

Tariceanu 6%. Dubleaza mesajele lui Plesoianu dar fara verva. Calm si prezentabil precum candidatul PSD dar nu ii are organizatiile. Tariceanu e usor nepotrivit psihologic pentru rolul de contender, lui ii sta bine intr-o functie pe care s-o apere.

Hamsii – restul de 9%”, a scris Mateescu pe Sociollogica.

Sociologul Marius Pieleanu, apropiat de conducerea PSD, a anuntat si el, miercuri, la Antena 3 ca PSD nu va reusi sa intre in turul doi al prezidentialelor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: