Rise Project dezvaluie cine se afla in spatele lui Alexandru Cumpanasu. Televiziunile nu sufla o vorba

news

Alexandru Cumpanasu arata in declaratia sa de avere ca a incasat, in 2018, aproximativ 80.000 de lei de la Romaqua Grup. O suma similara primeste si sotia lui Cumpanasu din partea aceleiasi companii. Rise Project arata cine se ascunde in spatele Romaqua Grup, compania atat de generoasa fata de cuplul Cumpanasu.

Romaqua Grup este compania care imbuteliaza celebra apa minerala Borsec. Iata ce spune Rise Project:

„Din cei 29.000 de euro pe luna, castigati de Cumpanasu impreuna cu sotia sa anul trecut – 3000 E provin de la compania care imbuteliaza Borsec (Romaqua Grup), condusa de peste un deceniu de cativa ofiteri de spionaj.

► Gradele apei minerale incep cu generalul (r) Constantin Rotaru, fost director adjunct al Serviciului de Informatii Externe (1999 – 2005). Pe vremea lui Ceausescu, a lucrat la informatii economice, inclusiv la ICE Dunarea, unitatea prin care se derulau operatiunile de Aport Valutar Special ale Securitatii. In anii ’90, fiind trecut temporar in rezerva, a condus societatea Grivco International, a mogulului Dan Voiculescu. Administreaza Romaqua Group din 2005.

► Altul este Ioan Paun, general (r) SIE. In calitate de consul general la Hong- Kong, a supravegheat trimiterea in tara a unor bunuri in valoare de 611.000 de euro, destinate familiei lui Adrian Nastase, premierul de atunci. Drept urmare, a devenit martor cheie in celebrul dosar „Zambaccian“. Si el s-a angajat la Romaqua Group cand a iesit in rezerva, la mijlocul anilor 2000.

► Emilian Ivan, tot general (r) SIE, format in Razboiul Rece. A lucrat pe spatiul american cu acoperire diplomatica, apoi la informatii economice in subordinea generalului Rotaru. Ivan a preluat divizia de cafea a Romaqua Group, dar a parasit compania dupa doi ani.

► Un alt administrator vechi al Romaqua a ramas avocatul Adrian Vilau – fost colaborator al Securitatii, ex-deputat si finul lui Ioan Talpes (al doilea director SIE din anii ’90). L-a reprezentat pe generalul Paun in dosarul lui Nastase.

► Octavian Cretu, patronul Romaqua Group, le-a pus pe tava procurorilor inregistrarea unei discutii purtate cu Adrian Nastase in 2006. Reiesea ca fostul premier il santaja pe Cretu cu dezvaluirea calitatii de ofiter a lui Paun, daca acesta nu-si revizuia declaratiile din dosar. Cretu e casatorit cu fiica unui diplomat chinez”, anunta Rise Project pe Facebook.

Declaratia de avere a lui Cumpanasu:

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: