Turcescu susține că mesajul președintelui reprezintă o încercare de repoziționare către zona suveranistă și naționalistă și afirmă că, pe fondul revenirii naționalismului în Europa, se încearcă împărțirea acestei zone în două tabere.
„Se încearcă în acest moment împărțirea zonei naționaliste într-un naționalism de tip «luminat», adică un naționalism de tip occidental, în care naționaliștii ăia buni sunt cu Europa, sunt decenți, nu sunt rusofili, sunt de bună factură”, a afirmat Turcescu.
El susține că, în paralel, este construită imaginea unui naționalism „retrograd”, asociat cu Rusia.
„Încearcă asta pentru că și-au dat seama: «Doamne, cu ăștia nu mai putem să o dăm la întors, vor câștiga partida și în România, și în Germania, și în Franța, și în multe alte țări din UE! Cum facem să rupem un pic această mișcare, să îi împărțim în băieți buni și băieți răi și să încercăm, printr-o astfel de scamatorie, să ne deghizăm și noi în naționaliști?»”, a spus jurnalistul.
Turcescu afirmă că această repoziționare s-ar putea vedea inclusiv în interiorul USR. „Să nu vă fie de mirare dacă în câteva luni veți descoperi, spre exemplu, că în interiorul USR există naționaliști, poate chiar suveraniști!”, a declarat el.
Turcescu a legat această presupusă schimbare și de discursul lui Nicușor Dan despre personalități ale istoriei naționale.
„Astăzi, vă dați seama, Nicușor Dan mai avea puțin și vorbea despre Decebal, Burebista și daci. A vorbit despre figurile luminoase ale istoriei naționale”, a spus Turcescu.
În opinia sa, președintele încearcă să propună o formă diferită de naționalism față de cea asociată cu Călin Georgescu.
„Asta vor să facă și asta vrea să facă Nicușor Dan, care visează, împreună cu Tomac, Lazurcă și mulți alții, să fondeze o mișcare a naționalismului luminat”, a afirmat jurnalistul.
Turcescu consideră că această împărțire ar putea ajunge inclusiv în zona Bisericii Ortodoxe Române, despre care susține că ar putea fi împărțită între un naționalism „luminat” și unul „puturos”.
El a comentat și faptul că Nicușor Dan nu a făcut, în opinia sa, referiri explicite la Dumnezeu sau la Hristos în discursul susținut în Catedrală. „Domne, în tot discursul lui în fața tinerilor ortodocși adunați acolo, o dată n-a rostit, n-a început făcându-și cruce!”, a spus Turcescu.
Turcescu consideră că președintele ar fi evitat un asemenea gest pentru a nu-și îndepărta definitiv o parte dintre foștii susținători.
„Dacă mai rostea o rugăciune, dacă își făcea o cruce în fața camerelor de luat vederi, Nicușor Dan era terminat în momentul de față! Și așa, repet, este pe invers cu foștii lui susținători”, a declarat Turcescu.
În aceeași intervenție, jurnalistul a vorbit despre o presupusă încercare de desprindere de USR, folosind imaginea unui câine care încearcă să scape de o pungă prinsă pe cap.
„USR-ul este această pungă de care o anumită parte a țării și a sistemului încearcă să scape în acest moment”, a afirmat Turcescu.
El a susținut că USR a ajuns „un partid al «Internaționalei Bruxeleze»” și că există „o încercare disperată” de a reduce influența formațiunii.