Roger Federer se retrage: Saptamana viitoare va fi ultimul meu turneu din cariera

sport

Legendarul tenisman elvetian Roger Federer si-a anuntat joi retragerea din activitatea sportiva.

Federer a precizat ca ultimul turneu la care va participa va fi competitia pe echipe Laver Cup, saptamana viitoare la Londra.

Ajuns la 41 de ani si fara meci jucat in acest an, marele campion elvetian a invocat, in mesajul pentru fani, numeroasele accidentari.

„Asa cum bine stiti multi dintre voi, in ultimii trei ani m-am confruntat cu mai multe accidentari. Am luptat din greu pentru a reveni la o forma competitiva, dar in acelasi timp stiu ce limitari am la 41 de ani. Am jucat peste 1.500 de meciuri in 24 de ani si trebuie sa recunosc ca e momentul sa ma retrag. Laver Cup de saptamana viitoare va fi ultimul meu turneu ATP din cariera”, se arata intr-o scrisoare semnata de Roger Feder, publicata pe retelele de socializare.

Cu peste 100 de turnee ATP castigate, dintre care 20 de Grand Slam, Federer a dominat tenisul masculin timp de aproape doua decenii.

A ocupat prima pozitie in clasamentul ATP timp de 310 saptamani.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: