Romania, la cheremul birocratiei: Miliardele europene, blocate in hatisul numirilor politice – Presshub

news

Palatul Victoria

Guvernul Romaniei risca sa pierda cel putin 500 de milioane de euro din cea de-a treia transa de plata din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).

Una dintre cele mai importante probleme o reprezinta nerealizarea reformei guvernantei corporative in companiile energetice de stat, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz si Transelectrica, unde au fost numite persoane incompatibile in consiliile de administratie. Asa dupa cum recunosc inclusiv surse guvernamentale, procedurile de selectie nu au fost transparente, iar Comisia Europeana a criticat aceste practici.

In ciuda presiunilor venite de la Bruxelles, guvernul roman nu are intentia de a corecta legislatia sau de a rezilia contractele celor considerati incompatibili, chiar daca pierderile financiare ar putea fi uriase. Sumele pe care Romania le-ar pierde doar pentru aceasta reforma, sunt de aproximativ 500 de milioane de euro dintr-un total de 2,7 miliarde de euro, aferente celei de-a treia cereri de plata. In schimb, despagubirile pentru demiterea persoanelor incompatibile s-ar ridica la doar 5-6 milioane de euro.

Inlcusiv Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Caciu, recunostea recent ca sunt inca in discutie trei jaloane cu Comisia Europeana, iar plata va fi partiala daca problemele nu sunt rezolvate in urmatoarele sase luni. De asemenea, premierul Marcel Ciolacu spune la randul sau ca selectia managerilor in companiile energetice este un punct sensibil in relatia cu Comisia, care a subliniat incompatibilitatea anumitor numiri, inclusiv la AMEPIP, super Agentia care trebuia sa gestioneze toate companiile de stat.

Si cu toate acestea, Guvernul continua sa faca noi numiri controversate, precum cea de la Transelectrica, spre exemplu. Desi Ministerul Energiei a evitat sa ofere raspunsuri clare referitoare la aceste probleme, sursele indica faptul ca sase companii energetice nu respecta cerintele impuse de Comisia Europeana.

Situatia complica accesarea fondurilor din PNRR, in special pentru reforma pietei de energie si imbunatatirea eficientei energetice, capitole esentiale pentru viitorul energetic al Romaniei.

Cam asta este pe scurt situatia, asa cum a aparut deja in presa nationala – vezi articolul Hotnews, din data de 9 octombrie 2024, „Romania va pierde cateva sute de milioane de euro din PNRR pentru refuzul de a schimba sefi de companii de stat cheie”.

Marius Vasiliu, fost secretar de stat in MIPE si coordonatorul echipei care s-a ocupat de realizarea PNRR, a comentat aceasta informatie pe pagina sa de Facebook:

„Ceea ce nu s-a spus insa este ca nerealizarea reformei privind guvernanta companiilor de stat este doar una dintre problemele ce ar putea atrage penalizari suplimentare.

In afara de reforma guvernantei corporative, alte subiecte critice care ar putea aduce taieri includ proiectul metroului din Cluj-Napoca, care ar putea insemna pierderea a inca aproximativ 300 de milioane de euro, plus jalonul referitor la plafonul microintreprinderi, cu alte sute de milioane de euro (ca doar n-a gasit Guvernul surse de venit care sa produca miracolul reducerii deficitului fara taierea risipei).

Recomand un entuziasm moderat si pentru cei mai critici, dar si pentru cei mai optimisti, si un pic de rabdare; in curind va fi anuntata si decizia Comisiei Europene in urma evaluarii Cererii de Plata 3″.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: