România, mobilizare de amploare în Serbia. Zeci de pompieri și un elicopter, trimiși pentru lupta cu incendiile devastatoare

România mobilizare de amploare în Serbia. Zeci de pompieri și un elicopter trimiși pentru lupta cu incendiile devastatoare
România participă la operațiunea internațională declanșată pentru combaterea incendiilor de vegetație care afectează Serbia, după ce autoritățile de la Belgrad au cerut sprijin prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Țara noastră a trimis 69 de pompieri și 15 vehicule, iar un elicopter din rezerva strategică rescEU aflată în România participă la intervențiile aeriene. Incendiile au afectat deja peste 3.500 de hectare în Rezervația Naturală Deliblatska Peščara.

România a trimis 69 de pompieri și 15 vehicule

Serbia a activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE vineri, 21 august, după ce incendiile cu care autoritățile se luptau de mai multe săptămâni au continuat să se extindă.

Răspunsul european a venit rapid. Uniunea Europeană a mobilizat patru elicoptere din rezerva strategică rescEU, cu mijloace provenite din Cehia, România și Slovacia, precum și echipe terestre din România și Germania.

Contingentul românesc este unul consistent: 69 de pompieri și 15 autospeciale și alte mijloace de intervenție au ajuns în Serbia. Echipele din România au fost poziționate în apropierea incendiului din zona Bela Crkva.

Germania participă, la rândul său, cu 55 de pompieri și 24 de vehicule.

Peste 3.500 de hectare, afectate de incendiu

Una dintre cele mai dificile situații este înregistrată în Deliblatska Peščara, o rezervație naturală aflată la aproximativ 80 de kilometri de Belgrad și cunoscută pentru peisajul său format din dune de nisip și păduri.

Potrivit Comisiei Europene, incendiile au afectat deja mai mult de 3.500 de hectare în această zonă.

Echipele internaționale rămân mobilizate, în condițiile în care vântul poate favoriza reaprinderea sau extinderea focarelor. Prioritatea autorităților este protejarea localităților și a populației.

Șeful misiunii UE la Belgrad, Andreas von Beckerath, a transmis că sprijinul european urmărește protejarea vieților, a mijloacelor de trai și a patrimoniului natural unic din Deliblatska Peščara.

Și Rusia a trimis un avion pentru stingerea incendiilor

Serbia beneficiază în această perioadă atât de sprijin european, cât și de ajutor din partea Rusiei.

Un avion rusesc Il-76P, specializat în stingerea incendiilor, a ajuns la Niš încă de săptămâna trecută pentru a participa la operațiunile din zonele afectate. Aeronava a fost trimisă după ce autoritățile sârbe au solicitat sprijin Moscovei.

Deși Serbia nu este membră a Uniunii Europene, țara participă la Mecanismul de Protecție Civilă al UE și poate solicita sprijin internațional în cazul unor dezastre de amploare.

Operațiunea este și un exemplu de ajutor reciproc. În această vară, Serbia a trimis la rândul său un elicopter și o echipă de intervenție pentru a ajuta Spania în lupta cu incendiile de vegetație.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au ajuns sâmbătă la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin privind încheierea războiului din Ucraina. Înaintea întâlnirii de la Kremlin, cei doi au luat prânzul într-un restaurant din capitala Rusiei alături de emisarul rus Kirill Dmitriev. Avionul delegației americane a aterizat pe aeroportul Vnukovo, unde […]
Profesorul universitar Radu Carp critică dur deciziile Curții Constituționale privind conducerile TVR și Radio România, susținând că judecătorii constituționali au extins efectele hotărârii inclusiv asupra numirii Adrianei Săftoiu la conducerea televiziunii publice, deși acest aspect nu ar fi fost contestat de AUR. Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și […]
Claudiu Năsui și-a preluat la 28 august mandatul de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, dar nu a adoptat încă reforme economice majore ale căror efecte să poată fi evaluate. În prima săptămână de mandat, fostul ministru român a prezentat prioritățile pe care intenționează să le transforme în politici publice: reformarea și […]
Miopia apărută în copilărie nu mai este privită doar ca o problemă care se rezolvă prin schimbarea periodică a ochelarilor. Atunci când dioptriile cresc de la un an la altul, modificarea poate fi însoțită de alungirea progresivă a globului ocular, un proces asociat cu un risc mai mare de probleme oculare la vârsta adultă. Miopia […]
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți într-un dosar privind presupusa fraudare a unor examene la Anatomie. Potrivit DNA, studenților li s-ar fi cerut între 600 și 2.500 de euro, iar valoarea totală a sumelor obținute ar depăși 37.100 de euro. Procurorii Serviciului […]