Romania, prinsa in clestele Rusiei. Penalii au prins aripi, Ponta cere sa NU mai respectam pactul cu NATO

politica

O analiza realizata de hotnews.ro arata ca Romania este inconjurata din toate partile de state in fruntea carora se afla lideri pro-rusi. Duminica, atat in Bulgaria cat si in Republica Moldova au fost adusi in functia de presedinte politicieni apropiati de Moscova. In acelasi timp, politicienii penali din Romania fac jocurile Rusiei si solicita nerespectarea angajamentelor luate fata de NATO.

Victoria socialistului Igor Dodon in prezidentialele din Republica Moldova si cea a candidatului sustinut de stanga in prezidentialele din Bulgaria, Rumen Radev, intaresc influenta rusa la nivelul puterii politice in tarile din jurul Romaniei, tara ce gazduieste elemente ale scutului antiracheta american. Lasand deoparte situatia exceptionala a Ucrainei, acum Moldova, Bulgaria, Serbia si Ungaria au la conducere oameni favorabili, daca nu de-a dreptul supusi Kremlinului. Lideri pro-rusi au si Cehia si Slovacia, scrie hotnews.ro. Citeste aici analiza.

screen-shot-2016-11-14-at-12-31-26

In urca cu doar cateva zile, fostul premier al Romaniei, Victor Ponta, considerat de PSD „cel mai bun premier” de dupa 1989, a cerut ca Bucurestiul sa nu isi respecte angajamentul de a aloca pentru Aparare 2% din PIB.

„Klaus Iohannis (si implicit Dacian Ciolos si PNL) sustin ca trebuie sa crestem cheltuielile militare pana la 2% din PIB ca sa indeplinim cerintele NATO si sa ne aparam de Rusia! Daca va uitati pe datele oficiale si in 2016 Romania aloca deja mai multi bani decat tarile vecine : Bulgaria 1,3 % , Ungaria , Slovacia si Cehia circa 1% din PIB .

Dar puteti sa si vedeti ca Romania trebuie sa faca un mare efort de peste 1 miliard EURO ca sa reziste Rusiei ( care are un buget militar anual de peste 50 miliarde!!!) / in conditiile in care principalul nostru aliat NATO in Marea Neagra Turcia (care aloca peste 15 miliarde) are deja o relatie privilegiata cu Rusia!

Domnul Iohannis a dat de inteles prin mesajul sau ca alegerea lui Donald Trump implica o decizie a noastra de crestere a alocarilor pentru armata – parerea analistilor internationali este exact inversa in sensul in care tensiunea fara precedent din 2015-16 dintre SUA si Rusia are toate sansele sa fie inversata!”, a scris Ponta pe Facebook.

Acordul privind asigurarea, in 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale a fost semnat de presedintele Klaus Iohannis in ianuarie 2015. Pe acord si-au pus semnatura si liderii partidelor parlamentare, printre care si Victor Ponta, la acea data presedinte al PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: