O atentionare meteorologica de cod galben a fost emisa astazi de Administratia Nationala de Meterologie si vizeaza intervalul 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10. Sunt anuntate canicula si disconfort termic ridicat in majoritatea zonelor tarii.
„Va fi canicula si disconfort termic ridicat in Banat, Crisana, Maramures, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentala si in cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati”, transmite ANM.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 34 si 38 de grade, iar cele minime intre 17 si 24 de grade, caracterizand o noapte tropicala in sudul si vestul tarii.
In intervalul 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, va fi in vigoare o avertizare meteorologica cod galben, fiind prognozate val de caldura, canicula si disconfort termic ridicat
„In Crisana, sud-vestul si sudul Transilvaniei, nordul si nord-estul Munteniei, Dobrogea si sudul Moldovei, valul de caldura va continua sa se manifeste, va fi canicula, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi usor pragul critic de 80 de unitati”, precizeaza meterologii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 35 si 37 de grade, iar cele minime in general intre 17 si 20 de grade. Vineri, valul de caldura va persista in cea mai mare parte a tarii.
In perioada 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, sunt anuntate val de caldura, canicula si disconfort termic accentuat, fiind emisa avertizare cod portocaliu pentru mai multe regiuni, inclusiv in Bucuresti.
„In Banat, Oltenia si jumatatea de sud a Munteniei valul de caldura se va intensifica, va fi canicula, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatura-umezeala va depasi pragul critic de 80 de unitati. Temperaturile maxime vor fi de 38 pana la 40 de grade, iar cele minime se vor situa intre 20 si 24 de grade, caracterizand o noapte tropicala”, anunta meteorologii.