Romania sub talpa PSD. Un candidat USR la parlamentare a fost dat afara de la munca si a ramas somer

politica

Valeriu Mocanu, candidat USR la alegerile parlamentare in Buzau, a ramas fara loc de munca cu scurt timp inainte de alegeri. Buzaul este un fief al PSD, membrii acestui partid ocupand cele mai importante functii din judet.

Inginer IT, Mocanu lucra pentru o firma privata din Buzau. La scurt timp dupa ce si-a anuntat candidatura, lui Mocanu i-a fost adus la cunostinta ca i s-a defiintat postul. Ultima lui zi de munca a fost pe 9 decembrie, ultima zi de campanie electorala.

Colegii din USR ai lui Mocanu au tinut sa puna punctul pe i.

„Valeriu a fost pe lista Uniunii Salvati Romȃnia la Senat. In momentul in care si-a anuntat candidatura, a fost chemat de management si certat pentru ca a ‘indraznit’ sa aiba o opinie politica. Fiind banuiti de ceilalti ‘uameni de afaceri’ din zona ca sustin USR, acestia s-au delimitat cȃt se poate de brutal, eliminȃnd din organigrama postul ocupat de Valeriu si punȃndu-l pe acesta in preaviz. Oameni care cred ca, daca se acopera cu hȃrtii, pot infrȃnge realitatea.

Pentru ca am avut ocazia sa vorbesc cu Valeriu, pentru ca am observat temeri similare in actiunile celor care m-au sustinut in campanie, pentru ca ANAF a stat in campanie cȃteva saptamȃni pe capul unui alt coleg al meu, eu cred ca povestea lui este 100% reala si vreau sa dau un semnal ca asa nu se poate.

Concluzionez: Suntem in 2016 si inca avem represiuni pentru convingeri politice; sa va aduceti aminte de asta cȃnd va fi momentul pentru rezolutiile de anul nou! Stiu ca sunt multi IT-isti in lista mea de prieteni: daca aveti ceva job, va rog sa imi cereti CV-ul lui Valeriu”, a relatat deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: