Romanii care trimit bani in tara vor trebui sa ii justifice, altfel risca sa fie confiscati. Ce spune despre impozitarea acestor sume

news

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat ca proiectul care stabileste ca romanii din strainatate sa justifice sumele de peste 1.000 euro trimise in tara face parte din transpunerea unei prevederi europene, dar ca Romania nu ar trebui sa se grabeasca sa o transpuna.

Afirmatia vine in contextul in care pe site-ul Oficiului pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) apare inca din 31 ianuarie un proiect de lege prin care romanii din diaspora vor fi obligati sa justifice cu documente sumele trimise in tara mai mari de 1.000 de euro, riscand confiscarea banilor si amenzi de pana la 150.000 de lei.

„In primul rand, Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor nu apartine Ministerului Finantelor, este un Oficiu in subordinea Guvernului si este o structura din care fac mai multi reprezentanti, dintre care si unul de la Ministerul de Finante. Doi la mana, eu sunt foarte atent la acest propuneri de acte normative pentru ca nu cred ca Romania este ultima tara care nu a transpus acea prevedere europeana si cred ca ar trebui sa ne gandim de doua ori atunci cand transpunem un act normativ. Nu spune nimeni ca nu trebuie sa-l transpui, dar trebuie sa vedem daca toate celelalte state membre ale UE au transpus respectiva prevedere europeana. Cei care nu au transpus-o, de ce nu au facut-o. Sunt state europene care prefera sa nu transpuna pentru un anumit motiv veniturile in economia proprie, chiar cu riscul de a ajunge la Curtea Europeana de Justitie. Nu sunt adeptul transpunerii doar pentru ca cineva ne cere. Desigur, intr-un final se transpune, se face o intarziere asumata. Trei la mana, nu cred ca romanii care trimit acasa bani au de-a face cu acte de terorism. Sincer sa fiu nu cred asa ceva. Sunt oameni care muncesc in afara tarii noastre pentru a-si intretine familia de acasa, copiii, rudele si trimit cat pot sa trimita spre casa pentru nevoile de zi cu zi pe care acestia le au”, a afirmat, duminica, Teodorovici, intr-o interventie telefonica la postul Antena 3.

Intrebat daca statul impoziteaza cumva banii trimisi in tara de catre romanii din strainatate, ministrul Finantelor a raspuns: „Sunt prevederi fiscale care se refera la declararea veniturilor din afara tarii. Stiti foarte bine ca fostele formulare ale Fiscului aveau aceste prevederi. Este ceva ce oamenii stiu deja, dar cu aceste noi prevederi care sa inteleg ca sunt in lucru acum, v-am spus trebuie sa ne uitam putin mai atent si sa nu fim noi primii din clasa la acest subiect. Lucrurile care se impun la nivel european, noi am avut acea practica din pacate nejustificata si fara argumente. Tot timpul am vrut sa fim noi primii la nivel european atunci cand transpunem un act normativ si de multe ori ne-am facut noi singuri rau.”

Eugen Teodorovici a adaugat ca nu a discutat inca cu reprezentantii Ministerului Finantelor din Oficiu pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, dar ca la inceputul saptamana urmatoare o va face si va analiza proiectul de lege publicat pe site-ul ONPCSB.

„De saptamana viitoare am sa ma uit si eu pe aceasta propunere de act normativ pentru ca avem nevoie sa stim exact daca suntem ultimii din Europa care nu am transpus aceasta prevedere europeana, daca nu, atunci de ce, cati nu au transpus-o si pentru ce motive si daca este momentul oportun pentru noi sa facem acest lucru acum sau mai tarziu. Este bun pentru economia mea? Daca nu, mai discutam. Eu ca minister de Finante si ca roman, pentru ca eu nu trebuie sa piedici banilor care vin din afara Romaniei in Romania. In primul rand, trebuie sa las sa intre in Romania banii respectivi pentru ca sunt foarte utili. Eu asa gandesc, prin prisma aceasta economica”, a completat Teodorovici.

Proiectul de lege initiat de ONPCSB prevede, la capitolul III – Obligatii de raportare, Sectiunea 2 – Raportarea tranzactiilor care nu prezinta indicatori de suspiciune, art. 7 (5), urmatoarele : „Pentru activitatea de remitere de bani, entitatile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 1.000 euro.”

„Art, 7 (7) Raportul pentru tranzactiile prevazute la alin. (1), (3) si (5) se transmite Oficiului in cel mult 3 zile lucratoare de la momentul efectuarii tranzactiei, iar 11 raportul prevazut la alin. (6) se transmite Oficiului in cel mult 3 zile lucratoare de la momentul depunerii declaratiei conform Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau la iesirea din Uniune, detinute de acestea la intrarea sau iesirea din Uniune, conform unei metodologii aprobata prin ordin al presedintelui Oficiului”, se arata in proiect.

La capitolul IV – Masuri de cunoastere a clientelei, art. 10 (2) se arata: „Entitatile raportoare prevazute la art. 5 alin. (1) (fundatiile si asociatiile, federatiile, inclusiv orice alte persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial) sunt obligate sa cunoasca identitatea entitatilor de la care primesc fonduri in cuantum mai mare decat echivalentul in lei a 1.000 de euro”.

Proiectul de lege prevede si sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor de raportare cu amenzi intre 25.000 si 150.000 lei.

„Capitolul X – Raspunderi si sanctiuni, art. 43 – (1) Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea civila, disciplinara, contraventionala, administrativa sau penala. (2) Pentru persoanele fizice, contraventiile prevazute la alin.(1) lit. a), d) si f) se sanctioneaza cu avertisment sau amenda de la 25.000 lei la 150.000 lei”.

De asemenea, este prevazuta si o perioada de maximum trei zile lucratoare de la momentul in care persoanele fizice au efectuat tranzactia, in care acestea sa raporteze informatii la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: