Românii vor petrece Paștele mai mult acasă, cu bugete reduse față de anii trecuți – studiu

Românii vor petrece Paștele mai mult acasă cu bugete reduse față de anii trecuți - studiu
85% dintre români vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, arată un studiu Reveal Marketing Research, citat de Agerpres.

Din cauza inflației, 42% dintre români declară că vor aloca un buget mai mare decât în 2025, 31% intenționează să reducă cheltuielile, iar 27% estimează că vor cheltui sume similare cu cele de anul trecut, precizează cercetarea. În funcție de gen, femeile resimt mai acut presiunea financiară, 35% dintre acestea afirmând că vor reduce cheltuielile, comparativ cu 27% dintre bărbați.

În același timp, interesul pentru oferirea de cadouri continuă să scadă, ponderea celor care intenționează să facă astfel de achiziții diminuându-se pentru al treilea an consecutiv, de la 67% în 2024 la 58% în 2025 și 55% în 2026.

Potrivit studiului, românii au sentimente preponderent pozitive în așteptarea Sărbătorilor Pascale (75%), cele mai frecvent menționate fiind starea de bine (25%), fericirea și entuziasmul (17%), precum și mulțumirea și recunoștința (11%). În schimb, ponderea celor care asociază această perioadă cu sentimentul de liniște a scăzut semnificativ, de la 17% în 2025 la 10% în prezent.

Totodată, 85% dintre români intenționează să petreacă Paștele acasă, în familie, comparativ cu 79% în 2025 și 2024, pe fondul presiunilor economice.

Cu toate acestea, reprezentanții Generației Z (18-24 ani) se diferențiază, optând într-o măsură semnificativ mai mare pentru ieșirile la restaurant (27%, față de 9% la nivelul întregului eșantion).

Românii justifică un Paște mai auster prin orientarea către un consum mai redus și o întoarcere către tradiții, în condițiile în care 48% dintre respondenți spun că au observat schimbări în modul în care sărbătoresc această perioadă în ultimii ani.

Incertitudinea economică și politică influențează planificarea Paștelui pentru 81% dintre români, principala reacție fiind orientarea către economisire și reducerea cheltuielilor din precauție, tendință aflată în creștere semnificativă, la 64%, față de 52% în 2025.

În ceea ce privește bugetul pentru minivacanța de Paște, 47% dintre respondenți estimează cheltuieli cuprinse între 500 și 1.500 de lei, 36% sub 500 de lei, iar 13% între 1.500 și 3.000 de lei, menționează sursa citată.

Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, în perioada 1-5 aprilie 2026, pe un eșantion reprezentativ la nivel național pentru populația de 18 ani și peste, utilizatori de internet, din mediul urban și rural. Eșantionul a inclus 1.005 respondenți, iar marja maximă de eroare este de plus/minus 3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Comentarii

Citește mai departe

Rusia industrializează radical teritoriile ocupate din Ucraina și extrage materii prime, acuză președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit lui Zelenski, Rusia intenționează să crească semnificativ exploatarea economică a regiunilor ucrainene ocupate. Aceasta implică cereale și resurse minerale valoroase, a declarat acesta, citat de portalul ucrainean independent Kyiv Independent. Acuzațiile Kievului „În regiunile sudice ale Ucrainei ocupate […]
Noile reguli care guvernează consultațiile la distanță între pacienți și medicii de familie au intrat în vigoare în Bulgaria, schimbând semnificativ modul în care poate fi oferit sfatul medical în afara vizitelor tradiționale la clinică. Schimbare majoră în telemedicină Cadrul actualizat de telemedicină, publicat cu puțin timp înainte de o schimbare de guvern, introduce prima […]
Somnul reprezintă un proces fiziologic complex, esențial pentru reglarea funcțiilor metabolice, cognitive și hormonale ale organismului. Calitatea acestuia este influențată de numeroși factori, iar alimentația de seară ocupă un loc important în acest ansamblu. Studiile din domeniul nutriției și somnologiei au arătat că anumite alimente pot favoriza relaxarea sistemului nervos, pot susține secreția de melatonină […]
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să se întâlnească cu omologul său chinez Xi Jinping în cadrul vizitei sale la Beijing de săptămâna viitoare, în contextul în care ambele țări încearcă să stabilizeze o relație afectată de tensiuni legate de comerț, Taiwan și conflictul din Iran, relatează Reuters. Tensiuni politice și economice între marile puteri Conducerea […]
Grecia pregătește modificări constituționale majore, printre care un amendament surprinzător. Atena pregătește una dintre cele mai neobișnuite modificări constituționale din Europa: introducerea inteligenței artificiale în legea fundamentală a statului. Guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis vrea ca noua Constituție să prevadă clar că inteligența artificială trebuie folosită „în slujba libertății individului și a prosperității societății”, relatează […]