RTV, propaganda anti-vaccin cu Becali: „Cand iti face vaccinul, vine si cu cipul. Imi baga placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul!”

politica

Romania TV, post patronat de fugarul Sebastian Ghita, a difuzat un interviu cu Gigi Becali chiar in seara de Craciun, dupa ce au intrat in tara primele 10.000 de doze de vaccin. Becali a delirat in voie despre efectele vaccinului, care ar fi fost creat de Satana, fara a fi intrerupt de realizatoarea postului.

A fost creat virusul. Nu stiu cine, l-a creat oamenii lui (ai Dracului – n.red). Eu nu-mi fac vaccinul niciodata! Niciodata! Nu mi-l fac de-as sti ca mor pe loc! Si stii de ce? Pentru ca odata cu vaccinul, imi baga placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Ca acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Si fac si 10G, ca e lumea plina de pacat! Cand iti face vaccinul, vine si cu cipul – ti-l baga in mana sau la ceafa. Zice ca trebuie sa stie ce-ai avut, ce vaccin ti-a facut… Eu, decat sa-mi faci vaccinul, mai bine imi tai capul! Uite, taie-mi capul, dar vaccin nu fac!”, a spus Becali

„De pandemia asta nu mai scapam niciodata. N-ati vazut la americani? Cu 2-3 dolari te poti vindeca, dar nu vor ei! Ei vor… a-ha-ha… miliarde!”, a mai spus Becali.

„Cati oameni au murit?! Virusul e un fleac daca ai luat medicamentul imediat ce ai avut ceva simptome. Iei Arbidol, vitamina C, vitamina D si Zinc. Paracetamol iei daca faci febra. Daca iei virusul din timp, pui bariera si la revedere, COVID!

Daca stai cateva zile si zici ca esti tare si nu iei medicamente, esti tu un fleac pentru virus si ajungi la ATI. Eu stiu pentru ca am experienta. Aproape toti de la mine din comuna au avut. Eu i-am ajutat si nu purtam masca. Nu imi e frica! Daca Hristos vrea sa ma omoare asa, aia e. Nu imi e frica de moarte. In Rai te astepta Hristos”, a adaugat Becali.

Realizatoarea RTV nu numai ca nu a intrerupt delirul lui Gigi Becali, ci si dadea aprobator din cap.

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns, sambata dimineata, la Institutului National de Cercetare Dezvoltare Medico-Militara „Cantacuzino”. Transportul cu vaccinuri a fost asteptat de prim-ministrul Citu, seful DSU Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghita, de ministrul Sanatatii Vlad Voiculescu si de ministrul Apararii Nicolae Ciuca.

”As vrea sa multumesc tuturor celor din Institut, au muncit si ieri desi a fost Craciunul, au fost aici, s-au pregatit si astazi ati vazut am primit primele doze din vaccin impreuna si as vrea sa accentuez acest lucru, campania de vaccinare incepe in acelasi timp in Romania ca in acelasi timp in Europa. S-a muncit foarte mult si am reusit sa avem totul pus la punct ca sa incepem in aceeasi zi cand incepe toata Europa si in Romania campania de vaccinare. Este un moment important, il asteptam de un an de zile de cand am aflat de aceasta pandemie, iar aparitia vaccinului, livrarea si distribuirea intr-un timp record va ajuta la limitarea si la eradicarea pandemiei intr-o perioada cat mai scurta, sper eu. Bineinteles in completarea masurilor pe care deja le avem vaccinul vine doar sa ajute acest lucru”, declarat prim-ministrul.

El a precizat ca duminica incepe campania de vaccinare oficial, se va face primul vaccin, acum au sosit primele 10.000 de doze, iar saptamanal vom primi in jur de 140.000 de doze .

”Romania va avea in jur de 10 milioane de doze de vaccin si, asa cum am vazut ca au mers lucrurile pana acum, sunt sigur ca va avea o derulare a campaniei foarte bine pusa la punct. Vaccinarea in Romania este gratuita, nu este obligatorie, iar in ceea ce priveste informatiile care trebuie sa ajunga la populatie, OUG 63 (n.r. – pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare) o sa fie completata pentru a continua si cu aceasta campanie vaccinare in mass-media”, a spus Citu.

Cutiile cu doze de vaccin au fost descarcate de militari, iar dupa intrarea in depozit, unde sunt pastrate la temperatura de – 80 de grade Celsius, vor fi trimise catre centrele regionale.

Vaccinarea incepe duminica, la ora 9:00, la spitalele ”Matei Bals” si ”Victor Babes”, in conditiile in care primii vaccinati sunt medicii si asistentele din prima linie a luptei cu pandemia de COVID-19.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: