Rusia acuza Turcia si Ucraina ca au incalcat termenii acordului dupa revenirea comandantilor Azovstal

externe

tratative, Ucraina, Elvetia, nu au sens, Rusia, Dmitri Peskov

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat Turcia si Ucraina ca au incalcat termenii acordului care i-a eliberat pe comandanti din captivitatea rusa, informeaza Meduza.

Potrivit lui Peskov, acordul prevedea ca cei cinci comandanti sa ramana in Turcia „pana la sfarsitul conflictului”. El a adaugat ca nimeni nu a informat Rusia despre intoarcerea lor in Ucraina.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a revenit in tara sa dupa o vizita in Turcia, a sosit alaturi de cinci comandanti ai fostei garnizoane Mariupol ce fusesera nevoiti sa traiasca in Turcia in conformitate cu termenii unui schimb de prizonieri cu Rusia, convenit anul trecut, informeaza Reuters.

Comandantii, considerati adevarati eroi in Ucraina, au condus apararea portului Mariupol, cel mai mare oras ucrainean capturat de Rusia in timpul invadarii tarii vecine. Mii de civili au fost ucisi in interiorul orasului atunci cand fortele ruse au supus Mariupolul unui asediu masiv timp de trei luni.

Militarii ucraineni, care se ascundeau in tunele si buncare aflate sub uzina Azovstal, au primit in cele din urma ordin de la Kiev sa se predea, in mai anul trecut. Rusia i-a eliberat pe unii dintre ei in septembrie intr-un schimb de prizonieri mediat de Ankara conform caruia comandantii respectivi trebuiau sa ramana in Turcia pana la finalul razboiului.

”Revenim acasa din Turcia si aducem eroii acasa”, a spus Zelenski, care vineri s-a intalnit cu omologul sau turc Recep Tayyip Erdogan, la Istanbul.

”Militarii ucraineni Denis Prokopenko, Sviatoslav Palamar, Serhii Volinski, Oleh Homenko, Denis Sleha. In sfarsit vor fi alaturi de rudele lor”, a afirmat seful statului ucrainean pe Telegram.

Volodimir Zelenski nu a oferit detalii privind motivele pentru care cei cinci comandanti au primit permisiunea de a reveni acum in tara lor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: