Rusia ameninta SUA cu ”consecinte imprevizibile”: Sa inceteze militarizarea iresponsabila a Ucrainei!

externe

Rusia a transmis Statelor Unite o nota diplomatica in care sustine ca vor exista ”consecinte imprevizibile” daca Washingtonul continua sa transfere arme Ucrainei, avertisment dezvaluit dupa ce presedintele american Joe Biden a aprobat un nou ajutor militar prin care extinde tipurile de arme oferite armatei ucrainene.

”Indemnam Statele Unite si aliatii lor sa inceteze militarizarea iresponsabila a Ucrainei, care determina consecinte imprevizibile pentru securitatea regionala si internationala”, se arata in documentul transmis de Moscova catre Departamentul de Stat al SUA prin intermediul ambasadei Rusiei la Washington.

Rusia acuza astfel Statele Unite si aliatii acestora ca prin livrarile de arme catre Ucraina ”alimenteaza conflictul” si incalca ”principii riguroase” care guverneaza transferul de arme in zonele de conflict, potrivit Agerpres.

Rusia protesteaza de asemenea fata de faptul ca Washingtonul exercita presiuni asupra altor state sa transfere catre Ucraina arme de productie sovietica cu care armata ucraineana este familiarizata, cum este cazul rachetelor antiaeriene S-300 oferite recent de Slovacia.

Moscova a avertizat anterior ca va considera drept tinte legitime transporturile de arme oferite Ucrainei. Totusi, pana in prezent Rusia nu a lansat atacuri directe asupra acestor transporturi, organizate de altfel in mare secret, atacand in schimb depozite unde armata ucraineana stocheaza arme si munitii.

Pe de alta parte, un atac al Rusiei asupra acestor transporturi in tarile vecine Ucrainei membre ale NATO sau asupra bazelor din aceste tari unde sunt descarcate respectivele echipamente inainte de a fi transportate pe cale terestra in Ucraina ar putea declansa activarea articolului 5 din tratatul Aliantei.

Nota transmisa de Rusia este datata cu ziua de marti, inainte ca miercuri presedintele Joe Biden sa anunte un nou ajutor militar american destinat armatei ucrainene si care cuprinde ”noi capabilitati adaptate asaltului de anvergura pe care asteptam ca Rusia sa-l lanseze in estul Ucrainei”.

Noul ajutor militar, in valoare de circa 800 de milioane de dolari, ridica la 3,2 miliarde de dolari asistenta militara oferita de SUA armatei ucrainene pentru a face fata invaziei ruse. Daca ajutoarele anterioare s-au axat pe armament usor si pe rachetele antitanc si antiaeriene portabile, de data aceasta noul ajutor include, in plus fata de acesta, si armament greu, precum blindate si obuziere.

Pe lista cu acest nou ajutor militar se regasesc 11 elicoptere Mi-17, 300 de drone Switchblade, 18 obuziere de calibrul 155 mm, 200 de transportoare blindate M113, 10 radare anti-artilerie, 500 de rachete anti-tanc Javelin si 30.000 de seturi individuale de veste antiglont, casti de protectie si milioane de unitati de munitii.

Statele Unite au oferit pana in prezent Ucrainei circa 7.000 de rachete Javelin, circa o treime din stocul armatei americane, astfel ca aceasta risca sa nu dispuna de o cantitate adecvata de arme antitanc in cazul unui conflict, potrivit unui studiu elaborat de Centrul pentru Studii Internationale Strategice.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: