Rusia foloseste in premiera in Ucraina rachete pe care nu le-a utilizat si in Siria: „Pumnalul”. Putin le-a calificat drept „invincibile”

externe

Ministerul rus al Apararii a declarat sambata ca a utilizat cu o zi in urma rachete hipersonice „Kinjal” pentru a distruge un depozit subteran de arme si munitii aeriene in vestul Ucrainei, ceea ce reprezinta o premiera, relateaza AFP si EFE, citate de Agerpres.

Acest tip de racheta, cu manevrabilitate ridicata, sfideaza toate sistemele de aparare antiaeriana, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de racheta este o premiera in conflictul din Ucraina, potrivit agentiei de presa oficiale RIA Novosti.

„La 18 martie, complexul aeronautic ‘Kinjal’ cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete si munitie de aviatie ale armatei ucrainene in localitatea Deliatin, in regiunea Ivano-Frankivsk”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov, in cursul conferintei sale de presa zilnice.

In total, vineri seara, Rusia a efectuat tiruri asupra a 69 de instalatii militare pe teritoriul Ucrainei, a indicat Ministerul rus al Apararii, intre care 12 depozite militare si 43 de locuri de parcare pentru vehicule militare.

„In plus, grupurile antiaeriene ale aviatiei ruse au doborat 12 drone ucrainene”, a spus Konasenkov.

Armata rusa a lovit vineri pentru prima data o tinta in vestul Ucrainei, unde a distrus o parcare de avioane la o fabrica de reparatii din apropierea aeroportului din Lviv, potrivit surselor oficiale.

Rusia nu a raportat niciodata pana acum utilizarea acestei rachete balistice in cele doua conflicte in care este implicata, Ucraina si Siria. Acest tip de racheta a fost utilizata de mai multe ori la exercitii de la primul test reusit in 2018.

Rachetele balistice hipersonice „Kinjal” si rachetele de croaziera „Zircon” apartin unei familii de noi arme dezvoltate de Rusia, pe care Putin le califica drept „invincibile”.

Testate cu succes in 2018, ‘Kinjal’ (‘pumnal’, in limba rusa) si-a atins toate tintele in timpul testelor la o distanta de pana la 1.000 km, potrivit Ministerului rus al Apararii.

Cu astfel de rachete sunt echipate avioanele de lupta Mig-31.

Rusia a dezvoltat acest tip de armament pentru a avea arme capabile sa depaseasca sisteme de aparare precum scutul american antiracheta in Europa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: