Rusia, nervoasa ca NATO isi „amplifica” activitatile in Arctica: „Pot sa apara incidente neintentionate”

externe

Rusia a avertizat duminica impotriva activitatii in crestere a Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) in Arctica si a atentionat asupra producerii de ”incidente neintentionate” in regiune, informeaza TASS si Reuters.

„Recenta amplificare a activitatii NATO in Arctica constituie un motiv de ingrijorare. Un alt exercitiu militar la scara larga al aliantei a avut loc recent in Norvegia. In opinia noastra, aceasta nu contribuie la securitatea regiunii”, a declarat ambasadorul rus pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, Nikolai Korciunov, reprezentantul Rusiei in Consiliul Arctic, citat de Agerpres.

Potrivit lui Korciunov, o astfel de activitate sporeste riscul de „incidente neintentionate”, care, alaturi de riscurile la adresa securitatii, ar putea aduce de asemenea prejudicii grave ecosistemului zonei arctice.

Korciunov nu a precizat la ce tip de incident se refera.

In martie, Finlanda si Suedia, care iau amandoua in calcul posibilitatea de a adera la NATO, au participat in Norvegia la amplul exercitiu militar al acestei organizatii militare conduse de SUA, Cold Response 2022, alaturi de 25 de tari membre ale organizatiei. Programat cu multa vreme in urma, exercitiul a vizat testarea capacitatii aliatilor de a se apara in caz de agresiune, in conditii de frig accentuat si intr-un mediu dificil, o capacitate a carei relevanta a fost evidentiata de ofensiva militara rusa impotriva Ucrainei.

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse si unul dintre cei mai apropiati aliati ai presedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat saptamana aceasta NATO ca, daca Suedia si Finlanda vor adera la organizatia militara, Rusia va trebui sa-si consolideze apararea in regiune, inclusiv prin desfasurarea de arme nucleare in regiunea baltica. Medvedev s-a referit in mod explicit la amenintarea nucleara, afirmand ca ar putea sa nu mai fie vorba de o regiune baltica „libera de nuclear”, regiune unde se afla exclava rusa Kaliningrad, situata intre Polonia si Lituania.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: