Kremlinul a respins marti propunerea Ucrainei de a declara un armistitiu de 30 de zile, cerand sa se tina cont mai intai de preocuparile Rusiei, in timp ce a solicitat Kievului sa se alature unei incetari a focului de trei zile cu ocazia ceremoniilor dedicate implinirii a 80 de ani de la victoria asupra fortelor naziste in cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand autoritatile ruse preconizeaza sa organizeze o parada militara in Piata Rosie, relateaza EFE, citata de Agerpres.
‘ Fara raspunsuri la aceste intrebari, este dificil sa acceptam un armistitiu atat de lung. Presedintele (Vladimir) Putin a vorbit deja despre asta’, a declarat pentru media locale purtatorul de cuvant al presedintiei, Dmitri Peskov.
Peskov a insistat din nou, fara a preciza, asupra existentei unor ‘nuante’ care ar impiedica Moscova sa accepte contraoferta presedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
In trecut, Putin sustinea ca un astfel de armistitiu nu ar face decat sa permita inamicului ucrainean sa se regrupeze si sa se reinarmeze cu armament occidental.
In mesajul sau de luni seara, Volodimir Zelenski a calificat armistitiul de 72 de ore – 8, 9 si 10 mai – anuntat luni de Putin drept o ‘manipulare’ si o incercare de a-i insela pe partenerii internationali, precum SUA.
‘Suntem pregatiti sa colaboram cu partenerii internationali pentru a opri orice razboi. Cu toate acestea, Rusia continua sa respinga toate propunerile si este preocupata doar de manipularea si inselarea comunitatii internationale. Acum incearca sa joace o alta farsa. De ce ar trebui ca toata lumea sa astepte pana pe 8 mai si sa ramanem tacuti exact cand Putin organizeaza o parada’, a declarat Zelenski, citat de Unian si Liga.
Presedintele Ucrainei a mentionat ca astfel de propuneri nu pot fi acceptate si a reamintit ca valoarea vietii umane este mai importanta decat orice fel de parada.
‘Pretuim viata umana, nu paradele. De aceea nu are rost sa asteptam un armistitiu pana pe 8 mai. Razboiul trebuie sa se incheie nu temporar, ci printr-un armistitiu permanent, garantat si fiabil, pentru o perioada de cel putin 30 de zile’, a afirmat presedintele ucrainean
‘ Incetarea focului nu ar trebui sa dureze cateva zile pentru a ucide din nou. Trebuie sa fie imediata, completa si neconditionata, pentru cel putin 30 de zile’, a spus el.
In replica, Peskov, care a afirmat ca armistitiul cu ocazia victoriei Armatei Rosii asupra Germaniei naziste este un ‘gest de bunavointa’, l-a acuzat la randul sau pe Zelenski de manipulare, prin faptul ca evita sa ofere ‘un raspuns direct’ la ‘initiativa de pace’ a lui Putin.
‘Pana in prezent, nu am auzit nicio reactie din partea regimului de la Kiev. In acest moment, este foarte greu de inteles daca regimul de la Kiev intentioneaza sa se alature sau nu’, a spus purtatorul de cuvant al Kremlinului, adaugand ca nici liderii europeni nu au reactionat la armistitiul anuntat de Rusia.
‘Aici este clar cine, intr-adevar, aspira la pace si cine este un apologet al razboiului’, a spus el.
Peskov mai sustine ca ucrainenii nu au raspuns nici la disponibilitatea lui Putin de a relua negocierile directe cu Kievul dupa armistitiul de Paste.
In acest sens, Kremlinul a afirmat pentru prima data, referitor la presupusa ilegitimitate a lui Zelenski, ca prioritatea este inceperea procesului de solutionare pasnica si ca toate celelalte consideratii sunt ‘secundare’, noteaza EFE.
Intr-o reactie la anuntul Kremlinului, Casa Alba a declarat luni ca presedintele american Donald Trump este in favoarea unui armistitiu pe termen nelimitat, nu a unor armistitii temporare, aminteste Unian.
Un armistitiu de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire, a fost propus de Ucraina la initiativa Statelor Unite inca de la mijlocul lunii martie. Atunci, reactionand la aceasta propunere, Putin a spus ca, in principiu, Moscova nu o respinge, dar exista ‘nuante’. Printre acestea, el a mentionat probleme de control si verificare, precum si necesitatea opririi mobilizarii si a furnizarii de arme catre Ucraina timp de 30 de zile.
De asemenea, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat recent ca o conditie a Moscovei pentru o incetare mai indelungata a focului este ca tarile occidentale sa nu mai furnizeze armament Ucrainei pe durata armistitiului, potrivit media ruse.