Discursul delirant al lui Putin la parada militara din Piata Rosie: „Elitele vestice si globalistii insista si provoca conflicte si incurajeaza rusofobia, distrug traditiile familiei”

externe

Parada militara de Ziua Victoriei a inceput marti in Piata Rosie din Moscova in prezenta presedintelui rus Vladimir Putin si a mai multor lideri ai republicilor post-sovietice, pe fondul unor masuri stricte de securitate de teama unor acte de sabotaj ucrainean.

In absenta liderilor occidentali si a altor sefi de stat de renume, printre invitati se numara liderii Belarusului, principalul aliat al Rusiei in conflictul actual, Armeniei si tarilor din Asia Centrala – Kazahstan, Uzbekistan, Kirgizstan, Tadjikistan si Turkmenistan.

Vladimir Putin le-a spus soldatilor rusi care lupta in Ucraina ca „intreaga tara se roaga pentru ei”: „Astazi, civilizatia se afla din nou la un punct de cotitura, decisiv, un adevarat razboi a fost declansat din nou impotriva noastra”.

„Suntem mandri de participantii la operatiunea militara speciala. Viitorul poporului nostru depinde de voi”, a spus el.

Putin a acuzat Occidentul de „distrugerea valorilor traditionale” si de propaganda in favoarea unui „sistem de jaf si violenta”. „Elitele vestice si globalistii insista si provoca conflicte si incurajeaza rusofobia, distrug traditiile familiei si dicteaza voia lor asupra celorlalti”, a sustinut Putin.

„Scopul dusmanilor nostri, si nu este nimic nou aici, este de a obtine dezintegrarea si distrugerea tarii noastre”, a spus el.

Mai mult de 500 de soldati rusi care au luptat in Ucraina au fost prezenti la parada, potrivit presei de stat.

Kremlinul a recunoscut ca autoritatile ruse au decis sa anuleze mai multe evenimente publice legate de aniversarea a 78 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, precum marsul cunoscut sub numele de Regimentul Nemuritor, din cauza a ceea ce a numit acte teroriste ale Kievului.

„Se iau toate masurile necesare pentru a garanta securitatea, cu atat mai mult cand vorbim de prezenta oaspetilor straini si a sefului statului”, a spus Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului.

Intr-o decizie fara precedent, Piata Rosie a fost inchisa timp de doua saptamani, chiar inainte de atacul cu drone de saptamana trecuta asupra Kremlinului, pe care Moscova l-a pus pe seama Kievului.

In plus, din acelasi motiv, peste douazeci de orase din partea europeana a Rusiei, inclusiv peninsula ucraineana Crimeea anexata, au anulat parada, care a avut totusi loc in principalele orase din Urali si Siberia.

In ciuda ostilitatilor, Putin a felicitat poporul ucrainean de Ziua Victoriei, dar nu si pe presedintele tarii, Volodimir Zelenski.

In total, potrivit Ministerului Apararii rus, in Piata Rosie vor defila peste 10.000 de militari si 125 de tipuri de echipamente militare, inclusiv tancuri T-90, T-72 si T-14, precum si piese de artilerie, baterii antiaeriene si rachete de croaziera.

Parada militara este sarbatorita fara victorii pe campul de lupta ucrainean, unde mercenarii Wagner nu si-au putut indeplini promisiunea de a cuceri orasul Bahmut din Donbas.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: