Rusia recunoaste responsabilitatea Statului Islamic in atacul terorist de la Moscova, dar da vina si pe Ucraina: „Serviciile de informatii militare ucrainene sunt direct implicate in acest atac”

externe

avertisment SUA, atac terorist, sala Crocus, Vladimir Putin, ignorare

Rusia a atribuit vineri pentru prima data in mod clar responsabilitatea organizatiei Stat Islamic (SI) in atacul de la sala Crocus, care a facut cel putin 144 de morti pe 22 martie, dar Moscova a subliniat si responsabilitatea Ucrainei, relateaza Le Figaro.

„In cadrul anchetei (…) s-a stabilit ca pregatirile, finantarea, atacul si retragerea teroristilor au fost coordonate prin internet de catre membri ai gruparii provinciei Khorasan”, a declarat seful Serviciului de securitate rus (FSB), Alexander Bortnikov, pentru agentia RIA Novosti.

„Investigatia este in desfasurare, dar pot spune deja ca serviciile de informatii militare ucrainene sunt direct implicate in acest atac”, a declarat Bortnikov, potrivit agentiei de stiri ruse de stat.

Pe 22 martie, oameni inarmati au deschis focul in Crocus, o sala de concerte de la periferia de nord-vest a capitalei Rusiei, inainte de a-i da foc. Acest atac a provocat cel putin 144 de morti si 360 de raniti, cel mai grav atac comis in Rusia din 2004.

Peste 20 de persoane au fost arestate de atunci, inclusiv cei patru presupusi atacatori, toti din Tadjikistan, o fosta republica sovietica din Asia Centrala, vecina cu Afganistanul. Desi atacul a fost revendicat rapid de organizatia jihadista Statul Islamic, autoritatile ruse au continuat sa acuze serviciile secrete ale Ucrainei. Kievul a respins mereu categoric orice implicare.

La sfarsitul lunii martie, presedintele rus Vladimir Putin a recunoscut ca atacul a fost comis de „islamisti radicali”, dar a continuat sa sugereze ca Kievul este sponsorul. Desi a atribuit coordonarea atacului ISIS de vineri, Bortnikov a subliniat inca o data rolul presupus al informatiilor ucrainene. „Investigatia continua, dar putem deja sa spunem cu certitudine ca informatiile militare ucrainene sunt direct implicate in atac”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: