Rusia se opune posibilei desfasurari a unui contingent european in Ucraina in cazul incheierii pacii cu Moscova, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, intr-un moment in care europenii si americanii se gandesc la perioada post-conflict, relateaza Le Figaro.
„Cu siguranta nu suntem multumiti de propunerile facute in numele reprezentantilor echipei presedintelui ales (Donald Trump, n.red.) de a amana pentru 20 de ani aderarea Ucrainei la NATO, precum si de a desfasura un contingent de mentinere a pacii compus din forte britanice si europene in Ucraina”, a declarat Serghei Lavrov agentiei de stat Tass.
Asigurarea statutului de tara nealiniata a Ucrainei ramane obiectivul operatiunii militare speciale a Rusiei, care va fi atins, a spus Lavrov.
„Deoarece extinderea multianuala a NATO a fost una dintre cauzele fundamentale ale crizei ucrainene, asigurarea statutului de tara nealiniata al Ucrainei ramane printre obiectivele operatiunii militare speciale care trebuie atinse”, a declarat Lavrov.
Lavrov a sugerat ca NATO, care a fost implicata in invadarea regiunii Kursk si a coordonat lovituri cu rachete cu raza lunga de actiune pe teritoriul Rusiei, ar trebui sa „se priveasca in oglinda” inainte de a acuza Moscova de escaladare.
„Cei care acuza Rusia de ceva trebuie sa se priveasca in oglinda”, a continuat ministrul. „Personalul militar si mercenarii NATO sunt implicati in mod flagrant in planificarea si desfasurarea operatiunilor de lupta alaturi de fortele armate ucrainene. Presedintele Vladimir Putin a clarificat acest lucru in recentele sale discursuri publice”, a mai spus Lavrov.
Moscova nu va participa nici la „summit-ul pentru pace” si nici nu va urmari declaratiile lui Volodimir Zelenski, a precizat ministrul rus de externe.
„Zelenski continua sa faca diverse declaratii. Am incetat sa le acordam atentie, sincer vorbind”, a mentionat ministrul de externe. „Nu credem in declaratii, ci mai degraba in fapte, mai ales cand vine vorba de regimul de la Kiev”, a adaugat el.
„Am subliniat in mod repetat ca nu vom participa la ‘summitul pentru pace’ chiar daca primim o invitatie”, a subliniat Lavrov.