Rusia se pregateste sa intervina intr-o alta tara. Mesaj amenintator: „Nu credem ca in Occident a crescut fiara care sa-i spuna ursului ce sa faca”

externe

Ministrul apararii rus Serghei Soigu a sugerat ca Moscova va desfasura o politica independenta in strainatate, inclusiv in Libia, intr-o reactie la o declaratie facuta anterior de omologul sau britanic Michael Fallon, potrivit caruia Occidentul nu doreste ca „ursul sa-si bage labele in Libia”, au relatat mass-media ruse, intre care agentiile de presa TASS, RIA Novosti si postul de televiziune al armatei ruse, Zvezda, scrie Agerpres.

„Ei, daca ar fi sa continuam pe tema ‘zoologica’… Ce au ei (britanicii) pe stema? Leul, se pare. Exista o veche zicala: orice leu e pisica, dar nu orice pisica e leu. Fiecare sa-si vada de propriile afaceri. Si noi nu credem ca in gradina zoologica din Occident a crescut fiara care sa-i spuna ursului ce sa faca”, a declarat Soigu, raspunzand la intrebari puse de studenti MGIMO (Institutul de Stat pentru Relatii Internationale al Ministerului Afacerilor Externe al Federatiei Ruse) in deschiderea unui forum pe probleme de cooperare militara.

Anterior, ministrul apararii britanic, Michael Fallon, a declarat ca Occidentul nu este multumit de contactele Rusiei cu Libia, estimand ca in acest fel Moscova „verifica fermitatea Occidentului, verifica Alianta”. El se referea la contactele maresalului Khalifa Haftar, comandantul Armatei Nationale Libiene (LNA), cu Moscova.

„Noi nu dorim ca ursul (rus) sa-si bage labele acolo”, ar fi spus Fallon, intr-o declaratie ce ii este atribuita de Daily Mail, dar si de alte ziare britanice, citand un fragment din discursul sau la Conferinta de securitate de la Munchen.

In acest context, RIA Novosti aminteste ca trupele sub comanda maresalului Khalifa Haftar lupta impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic in zona orasului Benghazi. In iunie si noiembrie trecut, Haftar a vizitat Moscova, unde s-a intalnit cu responsabili ai Ministerelor de Externe si Apararii, precum si cu secretarul Consiliului Securitatii Rusiei. In ianuarie, el a vizitat portavionul „Amiral Kuznetov” si a participat la o videoconferinta cu Serghei Soigu, in cadrul careia au fost abordate aspecte legate de lupta impotriva terorismului in Orientul Mijlociu.

LNA nu se subordoneaza guvernului de uniune nationala de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internationala, si sustine parlamentul cu sediul la Tobruk, in estul tarii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: