Rusia sustine ca a distrus cu „rachete de inalta precizie” armament trimis de SUA si UE la Odesa

externe

Armata rusa anunta sambata ca a vizat, cu ”rachete de inalta precizie”, un depozit important de armament – livrat fortelor ucrainene de catre Statele Unite si state membre ale Uniunii Euroepne (UE) – in apropiere de Odesa, in sudul Ucrainei, relateaza AFP, citata de news.ro.

”Fortele armate ruse au scos azi (sambata) din serviciu, cu rachete de inalta precizie si cu raza lunga de actiune, un terminal logistic de pe aerodromul militar de langa Odesa in care era stocat un important lot de armament strain livrat de catre Statele Unite si tari europene”, anunta intr-un comunicat Ministerul rus al Apararii.

Aceste rachete de inalta precizie au vizat, sambata, 22 de instalatii militare ucrainene – inclusiv trei depozite de armament si munitie situate in apropiere de Iliciovka si Kramatorsk, care au fost distruse, precizeaza ministerul rus.

Aviatia rusa a efectuat, la randul sau, sambata, atacuri aeriene vizand 79 de instalatii militare ucrainene si 16 depozite de armament de artilerie si de carburant, precizeaza aceeasi sursa.

Moscova mai anunta ca a ucis peste 200 de militari ucraineni si ca a distrus aproximativ 30 de blindate numai sambata, in ajunul Pastelui ortodox.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: