Ministerul rus al Apararii a anuntat duminica ocuparea a inca patru sate in provincia Harkov in partea de nord-est a Ucrainei, dupa alte cinci sate ocupate cu o zi in urma in aceeasi provincie, relateaza agentiile internationale de presa, preluate de Agerpres.
„Unitatile gruparii de trupe „Nord” au avansat profund in liniile inamice si au eliberat localitatile Gatisce, Krasnoie, Morokhovet si Oleinikovo in regiunea Harkov”, situate aproape de frontiera cu Rusia, a transmis Ministerul rus al Apararii intr-un comunicat citat de AFP.
Ucrainenii recunosc situatia dificila de pe front
Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat in ultimele 24 de ore 12 operatiuni de asalt in nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirma ca ar avea ca obiectiv sa oblige armata ucraineana sa redirectioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.
O unitate a fortelor speciale din Garda Nationala ucraineana a anuntat sambata seara ca trupele ucrainene au fost nevoite sa abandoneze unele pozitii, in timp ce trupele ruse au reusit sa ocupe mai multe sate.
La randul sau, comandantul-sef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, a recunoscut ca situatia trupelor sale in Harkov este „dificila”, adaugand insa ca inamicul nu a reusit sa strapunga frontul in ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensiva ruseasca.
„Unitatile fortelor de aparare duc batalii defensive intense, incercarile invadatorilor rusi de a ne sparge apararea au fost stopate”, a scris Sirski pe aplicatia Telegram.
Institutul pentru Studiul Razboiului din SUA (ISW) considera ca Rusia nu desfasoara o „ofensiva majora”
Ideea lansarii unei astfel de ofensive majore in Harkov este contrazisa de Institutul pentru Studiul Razboiului din SUA (ISW), conform caruia trupele ruse desfasoara doar „operatiuni ofensive limitate” de-a lungul granitei Rusiei cu aceasta provincie ucraineana si „continua sa obtina castiguri tactice semnificative in zone probabil mai putin aparate”.
Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, mentionand doar desfasurarea unor „actiuni ofensive” in acea directie, in timp ce bloggerii militari rusi analizeaza pe retelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse si posibilele obiective ale operatiunilor acesteia.
Atacul ucrainean de la Belgorod, confirmat de ministerul Apararii rus
Pe de alta parte, Ministerul Apararii rus a anuntat ca fragmente dintr-o racheta Toska-U lansata de Ucraina si doborata de sistemele de aparare ruse au avariat un bloc de apartamente in orasul rus Belgorod. In atacul ucrainean au mai fost utilizate rachete Vampire si Olha.