Peste 450 de drone și mai mult de 60 de rachete, inclusiv balistice, au vizat orașe și regiuni cheie precum Kiev, Dnipro, Harkov, Sumî și Odesa, lovind atât infrastructura energetică, cât și locuințele civile, transmite The Guardian.
Zeci de mii de oameni au rămas fără electricitate și căldură, iar atacul a venit în ciuda eforturilor diplomatice recente de a calma tensiunile.
În timp ce pe teren situația umanitară e din ce în ce mai gravă, cu sute de mii de oameni suferind de frig și de lipsa utilităților, președintele american Donald Trump s-a lăudat în fața camerelor că ar fi negociat cu Vladimir Putin o încetare temporară a atacurilor.
„L-am sunat la Putin, și el a fost de acord—mi-a confirmat. Nu va mai lansa rachete asupra Kievului sau a altor orașe ucrainene, timp de o săptămână”, a declarat Trump.
„Cred că ne descurcăm foarte bine cu Ucraina și Rusia. Este prima dată când spun asta. S-ar putea să avem vești bune în curând.”
În realitate, atacurile au continuat neabătute, cu sute de rachete și drone, arătând că declarațiile lui Trump nu reflectă situația de pe teren. Observatorii consideră că Putin și-a bătut joc de încercările de mediere, ignorând orice promisiune verbală și continuând să lovească ținte critice în cel mai crunt moment al iernii.
🥴Trump during tonight’s Russian attack on Ukraine:
„I called Putin, and he agreed—he confirmed it too. They have the same cold wave as we do. I asked him not to shoot for a week. No missiles on Kyiv or other cities, and he agreed, so that’s something already.
I think we’re… pic.twitter.com/keKtEFS6qI
— 🪖MilitaryNewsUA🇺🇦 (@front_ukrainian) February 3, 2026