Rusii sunt socati de pierderile din Ucraina: „71 de ofiteri si soldati au fost ucisi in fiecare zi, ti se raceste sangele. Asemenea pierderi zilnice de vieti omenesti pe o perioada atat de scurta nu au fost vazute nici in Afganistan in 1979-1989”

analize

Nezavisimaya Gazeta din Rusia publica o analiza dura a pierderilor de vieti omenesti din randul trupelor ruse aflate in Ucraina. Autorul analizei se declara socat de numarul mare de decese si face o comparatie cu alte conflicte in care a fost implicata Rusia in ultimii 80 de ani.

Iata pasaje largi din articolul publicat de ziarul de la Moscova.

„Ministerul Apararii a publicat o singura data, la 2 martie, un bilant numeric al pierderilor din primele zile de operatiuni de lupta ale gruparii armatei ruse in Ucraina: 498 de morti, 1 597 de raniti. (…) Multi dintre morti au fost deja ingropati, la fel ca si primii Eroi ai Rusiei care au primit acest titlu „pentru Ucraina”. Chiar si un general – comandantul adjunct al celui de-al 41-lea Combinat de Arme, generalul-maior Andrey Sukhovetsky, 47 de ani, a murit deja (a fost inmormantat la Novorossiysk pe 5 martie). Comandantul-sef a anuntat ca locotenentul-major Nurmagomed Engelsovici Gajimagomedov, nascut in Daghestan, fiul unui colonel de politie, absolvent al Scolii militare de trupe aeropurtate de la Riazan si trecut de doua ori prin Siria, a primit titlul de Erou al Rusiei.

Dar sangele ti se raceste cand realizezi ca, in medie, 71 de ofiteri si soldati sub contract au fost ucisi in fiecare zi intre 24 februarie si 2 martie. Initial, Ministerul Apararii a anuntat ca „nici recrutii si nici cadetii din institutiile de invatamant ale Ministerului rus al Apararii nu au fost implicati in operatiunea speciala”. Cu toate acestea, la 9 martie s-a dovedit ca au fost implicati si recruti, iar unii dintre ei au fost chiar luati prizonieri.

71 de militari reprezinta ceva mai putin de trei patrimi din personalul unei companii de puscasi motorizati. Atat de multi oameni mor in acelasi timp, sa zicem, intr-un accident de avion. Sau intr-un atac terorist: 64 de persoane (dintre care 23 de copii) au fost ingropate sub daramaturile unei cladiri de cinci etaje din Bujnaksk, la 4 septembrie 1999; patru zile mai tarziu, o explozie similara a fost realizata de teroristi la Moscova, pe strada Guryanov – o suta de morti. 71 … Asemenea pierderi zilnice de vieti omenesti pe o perioada atat de scurta nu au fost vazute in Afganistan in 1979-1989, nici macar in cel mai sangeros conflict din Cecenia de la mijlocul pana la sfarsitul anilor ’90.

Iar acest lucru nu poate decat sa ridice o serie de intrebari. Unde, cum, de ce, in ce imprejurari au fost ucisi atat de multi dintre soldatii nostri in fiecare zi? Bineinteles – cine este de vina pentru acest lucru? Nu cumva am cazut in aceeasi capcana ca in faimoasa „prima Cecenia”, cand planul era „cucerirea Groznii in doua ore de catre un singur regiment de parasutisti”? A tras deja Inaltul Comandament concluziile corespunzatoare? Au fost comandantii si contractorii insuficient instruiti? Cat de loiala este populatia fata de trupele rusesti din diferite regiuni, ii intampina pe rusi cu flori sau cu pietre? Ce sens are, in aceasta situatie, „stabilirea unui dialog” aparent gol de continut cu un inamic ireconciliabil?

Practica arata ca militarii si conducerea politica se abtin sa faca publice cifrele victimelor pana in ultimul moment. De exemplu, 15.051 de morti in Afganistan au fost anuntati pentru prima data in ziarul Pravda din 17 august 1989 (trupele au fost retrase cu sase luni inainte). Cartierul general al Grupului Unit al Fortelor Federale a prezentat statisticile pierderilor sale dupa incheierea oficiala a primului razboi cecen (31 august, Tratatul de pace de la Khasavyurt) doua luni si jumatate mai tarziu – la 13 octombrie 1996. Comandamentul a facut acelasi lucru dupa operatiunea antiterorista de amploare din 1999-2000 (respingerea agresiunii militantilor in Daghestan si „a doua Cecenia”), iar datele privind aceste pierderi au fost apoi actualizate in mod repetat de-a lungul anilor. Cifra pierderilor din „razboiul de cinci zile” din Georgia a fost anuntata de Statul Major General al generalilor la 13 august 2008 – a doua zi dupa incheierea conflictului.

Si o astfel de abordare este justificata in principiu – astfel incat datele privind pierderile, fie ele „minore” sau uriase, sa nu afecteze psihicul si moralul celor care inca lupta. Iar acum, Ministerul Apararii intentioneaza in mod evident sa actioneze in aceeasi traditie. Cu doar cateva zile inainte de a comunica jurnalistilor cifre concrete, purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii, Igor Konasenkov, a recunoscut doar ca au existat pierderi in armata rusa, dar ca acestea au fost „de cateva ori mai mici” decat cele ale armatei ucrainene si ale Frontului National.

Cu toate acestea, aceasta practica a trebuit sa fie abandonata atunci cand Fortele Armate ale Ucrainei (AFU) au inceput sa publice date absolut nebunesti privind pierderile rusesti pe teritoriul ucrainean.

Cu toate acestea, si aproape o jumatate de mie de morti intr-o saptamana este o pierdere amara. Sa ne repetam si sa reflectam: 71 de persoane pe zi au fost impuscate sau au murit din cauza unei explozii – o statistica fara egal in conflictele armate din ultimele decenii”, a scris Nezavisimaya Gazeta.

Publicatia rusa a facut apoi o comparatie cu conflincte mai vechi in care a fost implicata Rusia.

„Este interesant sa ne uitam la statistici similare luate din alte conflicte armate locale similare care au avut loc in diferite regiuni in timpuri mai vechi.

Luptele de langa Lacul Khasan (de la 29 iulie la 9 august 1938, 12 zile) – 960 de morti, adica 80 pe zi.

Actiunile de lupta in apropierea raului Khalkhin Gol (de la inaintarea grupului de armate sovietice spre acest hotar la 17 mai pana la incheierea armistitiului cu Japonia la 15 septembrie 1939, 121 de zile) au avut un rezultat similar – 80,2 persoane au fost pierdute pe zi (in total 9703 soldati ai Armatei Rosii ucisi).

Campania din Ucraina de Vest si din vestul Belorusiei, in ciuda duratei sale scurte (de la 17 la 30 septembrie 1939, 13 zile), s-a dovedit a fi foarte sacrificata: 1475 de soldati si-au pierdut viata, iar pierderile zilnice – 113,5 persoane.

Razboiul sovieto-finlandez a durat 104 zile (30 noiembrie 1939 – 12 martie 1940): Armata Rosie a pierdut 126.875 de soldati si comandanti, cu 1.220 de morti pe zi.

In timpul luptelor din Ungaria (24 octombrie – 19 decembrie 1956, 57 de zile), pierderile de efective vii ale trupelor sovietice care au intrat in aceasta tara au fost de 720 de soldati (cu 51 de disparuti in misiune), adica 12,6 oameni pe zi.

Criza cehoslovaca din 1968 a fost cea mai putin sangeroasa, deoarece trupele sovietice, introduse in Cehoslovacia la 21 august, nu au luptat. In timpul redistribuirii si desfasurarii unitatilor in Cehoslovacia (pana la 20 septembrie 1968), doar 12 luptatori sovietici au fost ucisi si au murit din cauza ranilor. Pierderile totale au fost de 98 de oameni (decese in accidente, manevrarea neglijenta a armelor si o jumatate de duzina de sinucideri in randul soldatilor si sergentilor).

In cele doua zile de lupta impotriva trupelor chinezesti de pe insula Damanskiy de pe raul Ussuri din Primorie (2 si 15 martie 1969), garzile noastre de frontiera si puscasii motorizati care le sprijineau au pierdut 58 de oameni ucisi si au murit din cauza ranilor. Pentru prima data de la Marele Razboi pentru Apararea Patriei, aceste pierderi au socat societatea sovietica. Autorul acestor randuri avea noua ani la acea vreme, dar inca imi amintesc sentimentul de teama care a aparut in urma rapoartelor radio. Si asta in ciuda faptului ca la acea vreme nu se obisnuia sa se raporteze victimele specifice. Tragedia acestui „mic razboi” a constat, de asemenea, in faptul ca, contrar dorintelor rudelor si prietenilor, toti aparatorii lui Damanski au fost ingropati intr-o singura groapa comuna pentru „a nu semana o confuzie tragica” in toata tara. Apropo, initial au vrut sa organizeze un cimitir similar langa Taskent pentru razboinicii afgani cazuti la datorie, dar au fost suficient de prudenti pentru a refuza.

In conflictele etnice si regionale din ultimii ani ai URSS (incepand cu 1988) si in primii ani ai perioadei post-sovietice (pana in 1994 – conflictele din Karabah, Transnistria, georgian-osovietic si osetian-ingus si tadjik), armata sovietica/rusa a pierdut 523 de soldati si ofiteri morti din cauza ranilor si bolilor.

In cele din urma, in „razboiul de cinci zile” din Georgia (7-12 august 2008), fortele rusesti de mentinere a pacii stationate la Tskhinvali si trupele care au fost introduse in republica nerecunoscuta in acel moment, conform diferitelor cifre oficiale (corectate pana in august 2009), au pierdut intre 48 si 74 de persoane ucise si intre 3 si 19 disparute. Nu exista nicio explicatie cu privire la motivul pentru care aceste cifre difera atat de mult…

Iar acum, dupa cum a remarcat in repetate randuri purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii, Igor Konasenkov, precum si comandantul-sef si alti oficiali, „soldatii si ofiterii rusi dau din nou dovada de curaj, bravura si eroism in operatiunea militara speciala din Ucraina”. Desi, de inteles, acest lucru nu le usureaza deloc situatia rudelor celor decedati. Si este putin probabil ca ei sa fie incalziti de cele 7 milioane de ruble care le sunt promise pentru fiul, fratele, sotul sau tatal lor mort”, a concluzionat Nezavisimaya Gazeta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: