S-a ajuns la capat. Saptamana viitoare se termina RESURSELE Terrei. Omenirea va trai pe credit

life

Luni, 8 august, se vor epuiza toate resursele pe care planeta le putea regenera pana la sfarsitul anului, a calculat Global Footprint Network, un ONG care se ocupa de protectia mediului. Din acel moment si pana pe 31 decembrie, omenirea va trai pe credit, scrie Le Figaro, citat de Digi24.

Un comunicat semnat de doua dintre cele mai mari organizatii de mediu din lume, Global Footprint si World Wide Fund for Nature, anunta ca resursele de apa, de efective de animale, de peste si culturi agricole pe care planeta le poate produce pana la sfarsitul acestui an vor fi epuizate pe 8 august.

In 2015, ziua in care omenirea a inceput sa traiasca pe credit a fost 13 august iar activistii de mediu au calculat ca in 2030 resursele regenerabile vor fi epuizate pe 28 iunie.

„Pentru acoperirea consumului, avem nevoie in acest moment de 1,6 planete”, scrie in comunicatul celor doua organizatii. „Costul acestui supraconsum este deja vizibil: penuria de apa, desertificarea, eroziunea solului, scaderea productivitatii agricole si a resurselor piscicole, disparitia speciilor de animale si defrisarile”, arata aceeasi sursa.

La aceasta situatie, cea mai mare influenta asupra degradarii planetei o au emisiile de dioxid de carbon, sustin activistii de mediu. CO2 reprezinta „60% din amprenta ecologica globala” pe care o lasa oamenii, a calculat Global Footprint.

In ultimii 46 de ani, ziua in care resursele naturale s-au epuizat a venit din ce in ce mai devreme. In 1970, a fost calculata pentru 23 decembrie. Au urmat 3 noiembrie in 1980, 13 octombrie in 1990, 4 octombrie in 2000, 3 septembrie in 2005 si 28 august in 2015.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: