politica

S-a decis! Pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi eliminate miercuri. Barna: „O prima obligatie morala pe care ne-am asumat-o si pe care o vom duce la indeplinire”

Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se va afla pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor de marti, cel mai probabil urmand sa intre miercuri in plen, a anuntat vicepremierul Dan Barna.

El a precizat ca tema pensiilor speciale a fost una dintre temele de discutie din sedinta de luni coalitiei guvernamentale, la care au participat premierul Florin Citu si mai multi ministri.

„Am discutat despre o tema importanta, atat pentru USR PLUS, cat si pentru intreaga coalitie, cea legata de pensiile speciale si, pe termen scut, subiectul pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pe agenda Biroului permanent reunit de maine dimineata va fi acest subiect, astfel incat miercuri, cand va fi o sedinta de plen reunit, sper sa avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputatii si senatori, astfel incat sa votam, sa vedem daca reusim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o prima obligatie morala pe care ne-am asumat-o si pe care o vom duce la indeplinire fara doar si poate”, a declarat copresedintele USR PLUS, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, este prioritara solutionarea intregii probleme a pensiilor speciale, dar fiecare categorie trebuie analizata in parte.

„Eu vreau sa iesim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spatii media legata de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numita speciala la modul generic, trebuie sa aiba o reglementare si o lege distincta tocmai pentru a evita problemele de constitutionalitate pe care le-am avut in legislatura anterioara. Intr-adevar, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, si-a exprimat niste rezerve legate de aceasta abordare, dar ceea ce spune este hai sa facem pasii pe care putem sa-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizam care este abordarea sustenabila si functionala juridic, astfel incat sa putem lua deciziile de a rezolva aceasta situatie, fie ca rezolvarea inseamna impozitarea, in unele situatii, unde CCR a spus ca nu se poate mecanismul acesta al eliminarii, fie eliminare in alte situatii”, a detaliat Barna.

Potrivit vicepremierului, va fi analizata fiecare categorie, urmand ca Ministerul Muncii sa vina cu propuneri. Termenul de principiu este de doua luni, in care sa se formuleze optiuni, variante pe fiecare categorie de pensii speciale.

El a informat, totodata, ca sedintele coalitiei guvernamentale vor avea loc in fiecare luni, de la ora 11,00.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

4 mai, Ziua Nationala a Inimii. Bolile cardiovasculare, principala problema de sanatate in Europa

In fiecare an, in 4 mai, este aniversata Ziua Nationala a Inimii. A fost instituita…

3 minute ago

Cum va fi vremea de Paste? Vreme calda, dar cer inorat si ploi izolate

In zilele care vor urma, in anumite regiuni ale tarii, mai ales in prima zi…

35 de minute ago

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

11 ore ago

Oferta educationala din partea militiei houthi: Studentii suspendati din cauza protestelor la universitatile americane isi pot continua studiile la Universitatea din Sanaa

Militia houthi din Yemen, aliniata cu Iran, care a perturbat transportul mondial pentru a-si manifesta…

13 ore ago

Oficiali ai Hamas si directorul CIA se vor intalni cu mediatorii egipteni pentru a discuta cea mai recenta propunere pentru un armistitiu

O delegatie a gruparii militante palestiniene Hamas se va afla, sambata, la Cairo, a declarat…

13 ore ago

ONU trage un semnal de alarma cu privire la noi legi din Spania care ar putea reabilita epoca Franco

Noile legi propuse de guvernele de coalitie regionala de dreapta si de extrema dreapta din…

13 ore ago