S-a declansat deja al doilea val al coronavirusului in Austria. Anunt oficial al cancelarului Sebastian Kurz

externe

Austria a intrat in ‘al doilea val’ de infectari cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, intr-un comunicat emis duminica, in contextul unei cresteri continue a numarului de cazuri pozitive, transmite AFP, citata de Agerpres.

De vineri pana sambata, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumatate in capitala Viena.

De la debutul epidemiei, Austria, tara cu 9 milioane de locuitori, a inregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus si 750 de decese asociate COVID-19.

‘Suntem la inceputul celui de-al doilea val’, a afirmat Kurz duminica, avertizand ca Austria va depasi in curand 1.000 de cazuri noi pe zi, si chemand populatia sa respecte cu strictete masurile antiepidemice si sa reduca la maximum contactele.

Vineri, guvernul austriac a anuntat o inasprire a masurilor referitoare la purtarea mastilor si la adunarile publice.

Incepand de luni, mastilor vor fi obligatorii, pe langa supermagazine si mijloacele de transport public, si in toate unitatile comerciale si cladirile publice.

Cancelarul Kurz a mai avertizat ca, in situatia in care numarul de cazuri de infectare va continua sa creasca, guvernul nu exclude noi masuri. El si-a exprimat totusi speranta ca va fi evitata o noua carantina totala

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: