S-a implicat SUA in lovitura de stat din Turcia? Reactia ambasadorului american la Ankara

externe

Ambasadorul SUA in Turcia, John Bass, a declarat luni ca relatarile din mass-media si comentariile unor oficiali care sugereaza ca Statele Unite ar fi sprijinit tentativa de lovitura de stat impotriva presedintelui Recep Tayyip Erdogan sunt ‘categoric neadevarate’, el estimand ca astfel de speculatii dauneaza prieteniei dintre aliatii NATO, transmite agentia Reuters, citata de Agerpres.

Presedintele Erdogan si alti responsabili turci au sustinut ca in spatele tentativei de lovitura de stat se afla predicatorul islamist Fethullah Gulen, care s-a autoexilat de mai multi ani in statul american Pennsylvania.

De asemenea, ministrul turc al muncii si alti responsabili turci de rang inalt au sugerat in declaratiile lor ca tentativa de lovitura de stat a fost orchestrata de SUA.

Autoritatile turce au cerut Statelor Unite sa-l extradeze pe Gulen, dar secretarul american de stat John Kerry le-a cerut sa furnizeze dovezi care sa ateste acuzatiile fata de acesta.

Intr-o declaratie postata pe website-ul ambasadei SUA la Ankara, ambasadorul John Bass mentioneaza ca Washingtonul este dispus sa ofere Turciei asistenta in investigarea tentativei de lovitura de stat si ca va lua in considerare orice solicitare de extradare daca se intrunesc conditiile legale.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: