S-a stricat Firea! Este abia pe locul 7 in topul vizibilitatii ministrilor cabinetului Ciuca

politica

Premierul Nicolae Ciuca ocupa primul loc ca vizibilitate in primele cinci zile de mandat ale Cabinetului sau, de la sfarsitul lunii noiembrie, fiind urmat de ministrii Alexandru Rafila, Adrian Caciu, Sorin Grindeanu, Sorin Cimpeanu, Lucian Bode si Gabriela Firea, conform Barometrului vizibilitatii ministrilor, o analiza realizata de News.ro si de Agentia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizarii presei scrise si online.

Pe primul loc se afla prim-ministrul Nicolae Ciuca, cu 5.276 de mentiuni in presa scrisa si online, virful de vizibilitate fiind atins in a doua zi de la preluare mandatului, 26 noiembrie, si in 30 noiembrie, zile in care a avut loc sedinta de Guvern in care a fost aprobata rectificarea bugetara, a participat la preluarea portofoliului Apararii de catre Vasile Dincu, a reactionat la recomandarile OMS cu privire la varianta sud-africana a noului coronavirus, a vizitat santierul drumului care va face legatura cu podul Giurgiu – Ruse si a facut declaratii referitoare la certificatul verde.

Pe pozita a doua in top, cu peste 3.900 de mentiuni, este ministrul Sanatatii Alexandru Rafila.cu o mai mare vizibilitate in zilele in care a anuntat masuri pentru calatorii care revin din Africa de Sud si a facut mai multe declaratii privind certificatul verde si relatia cu seful DSU Raed Arafat.

La mare distanta, cu 1.914 mentiuni, este ministrul Finantelor, Adrian Caciu, al carui mxim de vizibilitate a venit odata cu declaratiile facute dupa sedinta de Guvern in care a fost adoptata rectificarea bugetara si cu cele dintr-o emisiune televizata, in care a vorbit despre valoarea noului punct de pensie, subventia la gigacalorie si banii imprumutati de guvernele anterioare.

Adrian Caciu este urmat de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, cu 1.600 de mentiuni, cele mai multe pe fondul discutiilor referitoare la repatrierea romanilor blocati in Africa de Sud si al deschiderii Lotului 2 al autostrazii Sebes. – Turda.

Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu, de obicei ocupant al locurilor 2 si 3 in top, trece pe locul 5, cu 1.309 mentiuni in presa scrisa si online, cele mai numeroase in 26 si 29 noiembrie, odata cu declaratiile privind banii primiti de minister la rectificare si in ziua in care a prezentat o demonstratie video privind utilizarea testelor de saliva pentru depistarea infectarii cu noul coronavirus in scoli.

Ultimul cu peste 1.000 de referiri este ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, cu o mai mare vizibilitate in zilele in care a anuntat regulile pentru desfasurarea ceremoniilor din 1 Decembrie, a comentat cazul politistului de la Giurgiu care ar fi cerut sa fie recompensat cu un porc de 160 de kg, anuntand incetarea imputernicirii sefului de la Rutiera din Giurgiu si cercetarea disciplinara a mai multor politisti si a vorbit despre masurile luate in contextul aparitiei variantei Omicron a noului coronavirus.

Destul de aproape de limita de 1.000 de mentiuni este ministrul Familiei, Gabriela Firea, varfurile fiind in ziua preluarii mandatului, cand a vorbit despre portofoliul pe care il detine, despre banii primiti la rectificare si a lansat atacuri la adresa succesorului sau la Primaria Capitalei, Nicusor Dan.

Citeste si: Ministrul Firea se plange ca nu are subordonati si nici sediu: „Poate RAPPS ne gaseste totusi un sediu”

Firea este urmata de Marius Budai, Vasile Dincu, Adrian Chesnoiu si de Bogdan Aurescu, toti regasindu-se in jumatatea superioara a clasamentului.

Pe ultimele locuri sunt in ordine, ministrii Digitalizarii – Florin Roman, Economiei – Florin Spataru si cel al Culturii – Lucian Romascanu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: