În cadrul Veghei de rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu, desfășurată în Bazilica Sfântul Petru din Roma, suveranul pontif a rostit unul dintre cele mai puternice apeluri ale sale de până acum împotriva conflictelor armate care afectează diferite regiuni ale lumii, în special Orientul Mijlociu.
„Ajunge cu idolatria de sine și a banului! Ajunge cu demonstrațiile de forță! Ajunge cu războiul! Adevărata forță se manifestă în slujirea vieții”, a afirmat Papa Leon al XIV-lea.
Pontiful a cerut revenirea la valori pe care le consideră esențiale pentru depășirea actualului climat internațional.
El a îndemnat lumea întreagă „să creadă din nou în dragoste, în moderație și politică onestă” și a făcut apel la credință „pentru a înfrunta împreună acest moment dramatic al istoriei”.
Mesajul său a fost formulat într-un registru sobru, dar ferm, fiind interpretat drept una dintre cele mai virulente intervenții publice ale sale de până acum pe tema războaielor.
Papa Leon al XIV-lea s-a adresat explicit liderilor politici, cerând oprirea escaladării și alegerea dialogului în locul reînarmării.
„Dragi frați și surori, există cu siguranță responsabilități imperative ce revin liderilor națiunilor. Către ei noi ne adresăm: Opriți-vă! Este timpul să faceți pace! Așezați-vă la masa dialogului și a medierii, nu la masa unde se planifică reînarmarea și unde se decid acțiuni criminale!”, a spus suveranul pontif.
Prin această formulare, Papa a criticat în mod deschis logica militarizării și a transmis că adevărata soluție nu poate veni din acumularea de arme sau din pregătirea unor noi acțiuni militare, ci din negociere și mediere.
La fel ca în alte intervenții publice anterioare, Papa Leon al XIV-lea nu a nominalizat niciun politician și nicio țară.
Cu toate acestea, formulările sale au vizat clar climatul general de confruntare internațională și responsabilitatea liderilor de a opri războaiele.
Discursul de la Roma vine într-un moment în care scena internațională este marcată de conflicte multiple, iar mesajul pontifului a fost unul centrat pe respingerea violenței și reafirmarea valorilor păcii.