S-a terminat luna de miere pentru PSD. Sute de sindicalisti de la Alro Slatina au scandat „Jos mafia din energie”: „Mergem peste guvernanti”

news

Aproximativ 400 de sindicalisti de la Alro Slatina si de alte companii de pe platforma industriala din municipiu au protestat, joi, pe platoul din fata fabricii de producere a aluminiului primar, cerand „stoparea mafiei din energie” si gasirea unor solutii pentru reglementarea problemelor din domeniul energiei ce afecteaza, din cauza costurilor crescute, marii producatori din industrie.

„Acesti oameni vor ramane fara locuri de munca, fara apartamente, fara lumina, fara apa. Plang pentru ca ma doare, am 40 de ani lasati in aceasta intreprindere, ani care m-au marcat si m-au calit ca om. Nimeni n-o sa poata sa opreasca ceea ce am inceput. O sa le transmitem guvernantilor ca daca ei nu vin aici, ne vom duce noi peste ei. Indiferent cat de mare va fi pretul pe care o sa-l platim, n-o sa ne oprim aici.

N-am primit niciun raspuns (de la Guvern, n.r.). Nu le pasa. Ne iau energia din tara noastra si o dau celor din Occident, pentru ca ei, cei din Occident, sa produca, sa aiba liniste sociala, iar noi sa ne trimitem oamenii slugi si sclavi in Occident.

Daca se va inchide Alro vor fi afectate si alte fabrici – Altur, Prysmian, transportatorii locali care transporta aluminiul, transportatorii feroviari, peste 30.000 de locuri de munca vor fi afectate in amonte si in aval. Sunt partenerii straini care sunt ingrijorati, cei din constructii de masini, electronica. Vom merge si la Bucuresti”, a spus presedintele Sindicatului „Aluministul” din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, citat de Agerpres.

„Salvati industria aluminiului”, au mai transmis participantii la protest, care sustin ca reducerea capacitatilor de productie la Alro Slatina va avea efecte negative asupra multor fabrici din zona care folosesc drept materie prima aluminiul de la producatorul din Slatina.

La miting au participat, in majoritate, angajati Alro Slatina, insa au fost prezenti si angajati de la alte fabrici din Slatina aflate in relatie contractuala cu producatorul de aluminiu, respectiv Altur, TMK – Artrom si Prysmian.

Sindicalistii au aratat ca decizia companiei Alro de a diminua productia de aluminiu primar si de a inchide o parte din capacitati este determinata de problemelor de piata energiei, in conditiile in care costurile cu energia au crescut si de patru ori fata de anul trecut si nu exista previzibilitate.

„Dupa ce s-au inchis producatorii de energie pe carbuni pentru incadrarea in normele UE, am ajuns de ne uitam daca bate vantul pentru eolienele baietilor destepti. Avem zile in care energia este pe piata la 600 de lei Mw si sunt zile in care e la 2.500 de lei. Este o piata foarte volatila. Nu poate fi condusa o companie in felul acesta. Nu este sustenabil. Acest model de comercializare a energiei electrice pe piata, de astazi dimineata daca se poate vedea, la ora 12,00 vindeam energie in jur de 500 de Mw, la ora 15,00 s-a oprit vantul, importam. Chestia asta pentru industrie este o moarte lenta dar sigura, nu poate functiona in felul acesta, iti trebuie contracte viabile, cu previzibilitate. Trebuie sa stii cat platesti, ce contract faci, cat consumi. In conditiile in care 60% din energia Romaniei se tranzactioneaza pe piata zilei urmatoare nu poti sa prevezi nimic. Totul pentru baietii destepti”, a declarat, la miting, unul dintre sindicalisti.

Protestatarii au anuntat ca vor continua actiunile de protest saptamana viitoare la Bucuresti, in fata Guvernului si Parlamentului.

„Concluzia a fost urmatoarea: ca de saptamana viitoare, pe un program bine stabilit, sa mergem in fata Guvernului si a Parlamentului Romaniei, sa-i intrebam pe conducatorii nostri, pe care prin votul nostru i-am trimis acolo, ce au de gand cu noi, cu dumneavoastra, cu soarta noastra. Sa transforme Oltul in Valea Jiului?”, a spus liderului Filialei Olt a Cartel Alfa, Cristel Iotu.

In urma cu trei zile, compania Alro a anuntat ca isi va diminua anul viitor activitatea de productie a aluminiului primar, din cauza situatiei de pe pietele de energie si gaze, dar va implementa masuri tehnologice care sa permita o repornire rapida si eficienta atunci cand conditiile din sectorul de energie vor reveni la normal.

In acest sens, activitatea de productie a aluminiului primar se va diminua de la cinci hale de electroliza la doua.

Totodata, conducerea societatii a dat asigurari ca nu are in vedere pentru moment concedieri ale personalului angajat, ci doar masuri pentru eficientizarea folosirii fortei de munca, masuri care pot cuprinde inclusiv perioade de somaj tehnic sau devansarea si cumularea unor revizii si reparatii.

Sindicalistii au afirmat ca reducerea capacitatii de producere a aluminiului primar ar putea determina trimiterea in somaj tehnic a circa 1.300 de angajati si au avertizat ca redeschiderea unor capacitati inchise este dificila deoarece presupune costuri de sute de milioane de dolari.

Totodata, sindicalistii au precizat ca pana la acest moment Alro nu a trimis angajati in somaj tehnic.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: