S-au decis, incendiul va izbucni. Noua victorie in CEX a lui Dragnea anunta un pericol major pentru Romania

opinii

Victoria de luni a lui Liviu Dragnea in CEX anunta ca liderii PSD s-au decis sa mearga intr-adevar pana la capat alaturi de seful bandei. Iar acel capat nu inseamna doar distrugerea PSD ci si aruncarea in aer a tarii.

Ce ii mai determina pe fruntasii pesedisti sa ramana alaturi de Liviu Dragnea in conditiile in care orice minte rationala constientizeaza ca acesta indreapta PSD spre mormant? Ce ii poate uni atat de tare in jurul celui mai antipopular lider al partidului din istoria PSD? Ce motivatie pot avea niste oameni caracterizati in principal de lichelism si oportunism sa fie atat de fideli? Raspunsul este unul singur: frica.

Mai mult decat de distrugerea partidului, capilor PSD le este frica de puscarie. Moartea partidului nu va insemna si sfarsitul modului lor de viata. Isi vor pastra viloaiele, masinile, pipitele tunate si posibilitatile de a petrece liber in statiunile de lux ale planetei. Se vede clar in fotografiile si filmele din valiza din Teleorman cat de apropiati sunt in realitate de nevoile electoratului pe care sustin ca il reprezinta. Insa daca vor ajunge la puscarie, toate eforturile, slugarniciile si umilintele indurate de-a lungul timpului din partea sefilor de banda, pentru a le lua ei locul apoi, au fost in zadar. Tot traiul imbelsugat se va transforma in scrum.

Frica este cea care ii determina sa fie alaturi de Dragnea pana la capat, fiind gata sa transforme ei viitorul Romaniei in cenusa. Pentru ca decizia de a marsalui alaturi de Dragnea pana la capat anunta ca sunt gata sa apese pe butonul nuclear pentru a-si salva pielea. Decizia de luni a PSD confirma ca liderii partidului, intr-o proportie covarsitoare, doresc si forteaza adoptarea ordonantei care ii va scapa definitiv de procurori si de puscarie.

Votul de luni din CEX, covarsitor in favoarea celui mai detestat om politic din Romania, este cel mai puternic semnal ca urmeaza ordonanta de amnistie si gratiere. Numai astfel se poate explica aceasta aparenta sinucidere politica in grup. „Partidul poate sa moara, important este ca noi sa ne salvam”, iata filosofia momentului in grupul de borfasi care a acaparat gestionarea tarii.

Prin urmare, remanierea guvernamenta va consfinti ceea ce deja este evident. Tudorel Toader va primi un sut in spate, iar in locul acestuia va fi instalat un Nicolicea sau o Grebla, o unealta gata sa lanseze racheta amnistiei si gratierii. Va fi o explozie de proportii catastrofale, care va pulveriza nu numai PSD-ul ci va afecta grav sansele si viitorul Romaniei. Pentru ca nici in societatile tribale nu se tolereaza ca raufacatorii sa se gratieze pe ei insisi.

Perioada urmatoare va fi extrem de intensa pentru Romania. Borfasii vor incerca sa dea atacul pana la finalul acestei luni, sperand ca UE va reactiona formal si moderat pentru a nu amplifica scandalul tocmai cand Romania va prelua presedintia Consiliului UE. Sau mai degraba nici macar nu-i intereseaza ce va face UE cat timp ei stiu ca s-au facut scapati. Cert este ca vor actiona curand, intr-un fel sau altul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: