news

„Sa-l dea in judecata pe Dumnezeu”. Primitivul Teodosie, razboi cu CNCD, continua sa acuze „femeia” ca este „calcatoare de porunca”

IPS Teodosie al Constantei a revenit duminica cu precizari, la Antena 3, in legatura cu declaratiile sale scandaloase la adresa femeilor. CNCD a fost sesizat in acest sens de catre asociatia VeDem Just, fondata de Cristi Danilet.

”Cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi, eu doar am dat un raspuns la o intrebare, nu am spus din mintea mea, ci am citat precis, pentru ca sunt specialist in Sfanta Scriptura si asta si predau la studenti.

Daca Sfanta Scriptura aduce discriminari, cei care au aceasta parere, trebuie sa-l dea pe Dumnezeu in judecata.

Ca sa largesc raspunsul, femeia vazand fructul ca este frumos la vedere, a luat si a gustat. Si apoi i-a dat si barbatului sau, iar Sf Apostol Pavel lamureste. Nu Adam a fost amagit, ci femeia, ea s-a facut calcatoare de porunca. Eu nu am spus nimic in plus, doar am citat.

Cei care au dat in judecata o sa afle si ei cu ocazia asta ce contine Sfanta Scriptura, care contine cuvintele lui Dumnezeu. Eu pretuiesc femeile, ele suporta mai multe greutati”, a declarat IPS Teodosie la Antena 3.

Teodosie a mai spus apoi ca el de fapt „pretuieste femeia”.

”Rolul femeii e coplesitor, eu pretuiesc femeia si ele pot sa dea marturie. Femeile sunt sensibile, pline de gusturi frumoase si pot sa suporte mai multe dureri si greutati decat barbatul, intrec pe barbati in jertfa.

Femeile au cel mai mare rol in educatie. Eu nu vorbesc de la mine, niciodata nu am pareri personale privitor la Sfanta Scriptura, toate sunt de acolo si din teologia autentica.

Mie nu imi apartine nimic, daca cei de la CNCD vor sa lupte cu Dumnezeu, ramane sa se lupte, eu propovaduiesc Sfanta Scriptura asa cum este ea scrisa”, a adaugat IPS Teodosie.
Asociatia VeDem Just a anuntat, sambata, ca a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) in urma declaratiilor facute de IPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.

Organizatia afirma ca este foarte important ca declaratiile si informatiile emise de reprezentantii institutiilor si entitatilor publice sa contina informatii corecte, neutre, de sustinere a acestor drepturi, iar comunicarile in spatiul public sa nu se transforme in incitare la discriminare de orice fel.

Teodosie: Ea a inceput pacatul. Nicio femeie nu poate fi preot
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a avut o remarca mai putin obisnuita, joi, cand a incercat sa explice de ce nu e discriminatoriu faptul ca o femeie nu poate avea roluri importante in biserica: „Ea a inceput pacatul”, a motivat ierarhul.

„Nicio femeie nu poate fi preot. Aceasta e conditia ei. Ea nu poate fi perpetuu intr-o rugaciune pentru ca are conditia slabiciunilor sale. Cum sa fie discriminare? Aceasta este femeia.

Ea a inceput pacatul si iata ca se afla cu aceasta neputinta, pentru ca – ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur – daca nu ar fi fost pacatul nu s-ar fi inmultit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeiesti care le-a zis inainte de pacat ”, a spus IPS Teodosie, joi seara.steti>

IPS Teodosie: din cauza pacatului primordial, femeia „naste fii in dureri”
Inaltul ierarh a continuat spunand ca din cauza pacatului primordial, femeia „naste fii in dureri”.

„Femeii i s-a spus: <in dureri vei naste fii>. Daca nu pacatuia n-ar fi nascut in fii in dureri. Toate acestea lamuresc diferenta dintre barbat si femeie si iata, ca sa arate ca nu este discriminare, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat ca barbat. Si Sfantul Sfintilor este barbat”, a mai spus IPS Teodosie.

Asociatia VeDem Just a anuntat, sambata, ca a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in urma declaratiilor facute de IPS Teodosie Petrescu cu privire la femei. Asociatia a fost infiintata de judecatorul Cristi Danilet.

”Membrii asociatiei VeDem Just considera discriminatorii aceste declaratii facute de un inalt cleric roman ortodox si membru al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si solicita CNCD constatarea comiterii contraventiei prevazute de dispozitiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata”, a transmis, sambata, asociatia.

Organizatia afirma ca este important ca declaratiile facute de reprezentantii institutiilor sa fie ”corecte, neutre, de sustinere” si nu distriminatorii.

”Tinand cont de eforturile la nivel national si la nivelul Uniunii Europene de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor si combatere a discriminarii de orice natura, consideram ca este foarte important ca declaratiile si informatiile emise de reprezentantii institutiilor si entitatilor publice sa contina informatii corecte, neutre, de sustinere a acestor drepturi, iar comunicarile in spatiul public sa nu se transforme in incitare la discriminare de orice fel”, a mai transmis organizatia.

Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul (IPS) Teodosie, a afirmat ca nu este discriminare faptul ca femeia nu are roluri importante in Biserica, asa cum are barbatul, deoarece aceasta este conditia ei si ca femeia “nu poate fi perpetuu intr-o rugaciune, pentru ca are conditia slabiciunilor sale”. ”Ea a inceput pacatul si iata, se afla cu aceasta neputinta”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Un barbat a fost arestat langa o statie de metrou din Londra dupa ce a ranit cu o sabie mai multi civili si politisti – VIDEO

Un incident critic a fost declarat in apropierea statiei de metrou Hainault din nord-estul Londrei,…

39 de minute ago

Astazi este ultima zi. Apelurile lui Ciolacu si Firea au fost degeaba, Piedone a plecat in vacanta in loc sa-si retraga candidatura

Cristian Popescu Piedone este plecat in vacanta, in ultima in zi in care ar fi…

2 ore ago

Europarlamentarul roman Eugen Tomac a solicitat Comisiei Europene sa investigheze felul cum mari companii europene subventioneaza masina de razboi a lui Putin

Intr-o postare facuta pe pagina personala de Facebook, europarlamentarul roman Eugen Tomac critica ipocrizia companiilor…

2 ore ago