„Sa nu mai mintim oamenii!”. Un senator PSD s-a saturat de „dezinformarile” lansate de premierul Tudose

politica

Senatorul PSD, Eugen Teodorovici, i-a acuzat de dezinformare pe premierul Mihai Tudose si pe ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, care au discutat, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri, despre faptul ca Romania va cheltui doua miliarde de euro din fonduri europene pana la finele anului.

„Ma uitam in timpul sedintei Comisiei de buget-finante la o interventie tipica a domnului Tudose in sedinta de Guvern. Asistam din ce in ce mai des la astfel de declaratii care parca fac parte dintr-un spectacol asa… nu cunosc un anumit subiect, dar vorbesc intre ei. In speta, era vorba de fonduri europene. Domnul ministru in functie spunea ceva de doua miliarde de euro disponibile pana la finalul acestui an. Disponibil inseamna ca poti cheltui acele doua miliarde de euro si dansul vorbea catre interlocutorul lui, care stia la fel de multe ca si domnia sa, de faptul ca semneaza sau ca a semnat contracte de finantare”, a afirmat Teodorovici, citat de Agerpres.

El a aratat ca, de fapt, acesti bani vor putea fi utilizati abia cand vor fi atribuite contractele de achizitie, adica peste cateva luni sau chiar ani.

„Le spun celor doi actori ai acestei piese de teatru ca a semna un contract de finantare este un pas neimportant. Ceea ce conteaza este contractul de achizitie publica. Cand atribui un contract de achizitie, de atunci poate curge plata si acele doua miliarde pot fi cheltuite. Intre momentul invocat de ministrul Fondurilor Europene, de semnare a unui contract de finantare, si pana se semneaza contractul de atribuire dureaza luni, poate chiar ani de zile. Asa ca aia doua miliarde sa inteleg de la domnul ministru ca vor ramane neutilizati pana la final de an”, a continuat Teodorovici.

In opinia sa, ministrul Fondurilor Europene ar trebui sa vorbeasca despre problemele reale pe care le are Romania in ceea ce priveste accesarea de fonduri comunitare.

„Sa nu mai mintim poporul! Oamenii, daca nu cunosc unele lucruri, nu inseamna ca tu ai dreptul sa vii sa dezinformezi. Ori primul-ministru a fost dezinformat prin ceea ce i-a spus ministrul Fondurilor Europene. Dar trebuie sa spun foarte clar ca banii europeni intrati in Romania in acest an si anul viitor sunt mare parte din ei pentru proiectele fazate, cele fazate in 2014, nu mai tarziu. Acestia sunt banii europeni care intra astazi in tara. Ministrul Fondurilor Europene sa vorbeasca despre riscul de neacreditare, sa va dea public concluziile ultimei reuniuni cu cei de la Comisia Europeana pe probleme mari de infrastructura, vedeti acolo care sunt riscurile. Sistemul nostru auditat de Comisia Europeana risca sa primeasca nota 2 din 5, ceea ce arata un risc ridicat, deci sa spuna care sunt problemele reale”, a mai sustinut senatorul PSD.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a anuntat, miercuri, ca impreuna cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a aprobat finantarea primei etape din planul national de debirocratizare, urmand ca toata comunicarea privind obtinerea avizelor pentru certificatele de casatorie, divort si nastere sa fie facuta in regim electronic.

„Cu sprijinul colegilor din Guvern am publicat astazi calendarul finantarilor europene si, pana la sfarsitul acestui an, avem 2 miliarde de euro disponibili si o sa va dau cateva exemple. Impreuna cu doamna ministru Dan, astazi, (…) am aprobat finantarea primei etape din planul national de debirocratizare. Aici MAI va derula un proiect prin care toata comunicarea in ceea ce inseamna obtinerea avizelor pentru certificatele de casatorie, divort, nastere va fi in regim electronic si nu vom mai chinui populatia sa se deplaseze la ghiseu”, a declarat Marius Nica, la inceputul sedintei de Guvern.

El a mai anuntat ca, impreuna cu vicepremierul Paul Stanescu, cu ministrul Sanatatii, Florian Bodog, si cu ministrul Educatiei, Liviu Pop, va fi lansata finantarea pentru reabilitarea/ modernizarea creselor, gradinitelor si scolilor si pentru dotarea si modernizarea tuturor ambulatoriilor din tara.

„De asemenea, investitii in aeroporturi, in infrastructura aeroportuara – pana la sfarsitul anului. Este un semn ca acest Guvern trateaza cu prioritate fondurile europene”, a adaugat Nica.

El a mai spus ca saptamana viitoare va fi prezentat un plan de simplificare si de accelerare a procesului de obtinere a finantarii.

„Suntem in discutii cu Ministerul de Finante si, cu siguranta, saptamana viitoare va vom prezenta un plan care va permite beneficiarilor sa nu le mai cerem atat de multe documente, sa analizam strict proiectul, urmand ca documentele insotitoare sa ni le furnizeze pe parcursul derularii procedurii de achizitie, pentru ca, in acest moment, sunt beneficiari in zona publica ¬ avem aproximativ 530 de contracte la semnat”, pe care ii tinem pe loc cerandu-le niste documente”, a aratat Marius Nica.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: