Chiar si partidul lui Basescu lauda miscarile de la Cotroceni: „Presedintele Iohannis este castigatorul”

politica

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, joi, ca prin amanarea deciziei in privinta remanierilor de la Transporturi si Dezvoltare, presedintele Klaus Iohannis a dat sah PSD, ”gasca lui Dragnea, consiliata de Tudorel, fiind prinsa iar pe picior gresit – din ce in ce mai des”.

„Sah la PSD. Ceea ce a facut astazi presedintele Iohannis nu este decat o mutare de sah intr-o partida al carei castigator il vom cunoaste la urmatoarele alegeri. Gasca lui Dragnea, consiliata de Tudorel, a fost prinsa iar pe picior gresit. Livache si ai lui intra iar in aparare – din ce in ce mai des!”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Liderul PMP a sustinut ca presedintele Klaus Iohannis a castigat o etapa in lupta cu Liviu Dragnea.

„Este clar ca orice actiune care duce la subrezirea acestui urias cu picioare de lut este laudabila! Presedintele Iohannis este castigatorul de etapa! O etapa care va fi reluata in ajun de Mos Nicolae”, a conchis Tomac, citat de Mediafax.

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, joi, ca nu va lua o decizie in ceea ce priveste cea de-a doua remaniere guvernamentala, privind portofoliile de la Transporturi si Dezvoltare, decat dupa sarbatorile Centenarului si data de 1 Decembrie.

„PSD este la al treilea guvern in nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozitiile de ministru, i-am numarat, nu o sa va vina sa credeti, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum ministri in aceste guverne. Asa nu se poate guvena, e imposibil sa schimbi ministri toata ziua buna ziua, de asta se ocupa PSD. Cum sa ne imaginam ca poate sa functioneze un guvern cu doua remanieri intr-o saptamana? Eu nu sunt de acord sa contribui la o astfel de guvernare care seamana cu un carusel. In acest sens, ca sa fie lamurita chestiunea in aceasta saptamana, nu va mai exista nicio schimbare de ministri, iar aceasta chestiune care mi-a fost propusa azi va fi luata in analiza cel mai devreme dupa sarbatorile Centenarului si zilei de 1 decembrie. Pana atunci nu se va intampla nimic. Dupa 1 decembrie putem sa discutam daca va fi cazul. Pana atunci nu vom schimba ministri”, a anuntat presedintele Klaus Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: