Președintele Donald Trump a părut să lupte cu somnul în timpul unei ședințe de cabinet de peste două ore la Casa Albă, marți, închizând ochii de mai multe ori și părând chiar să ațipească la un moment dat, în timp ce miniștrii săi vorbeau.
Incidentul, al doilea în ultima lună, a stârnit reacții imediate pe rețelele sociale și în presa americană, chiar dacă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a negat că președintele ar fi ațipit.
Ședința, care a durat exact două ore și 18 minute, a început cu Trump criticând media pentru speculațiile privind vârsta și starea sa de sănătate. „Voi știți când ceva nu e în regulă”, a spus el, subliniind că a primit „note excelente” la ultimul examen medical.
Totuși, după doar 50 de minute, în timp ce secretarul pentru Agricultură, Brooke L. Rollins, vorbea, președintele a avut vizibile dificultăți în a ține ochii deschiși. Mai târziu, în timpul intervenției secretarului pentru Educație, Linda McMahon, Trump și-a închis ochii timp de cinci secunde.
Un nou episod a avut loc când secretarul de Stat, Marco Rubio, lăuda „abilitățile diplomatice excepționale ale președintelui nostru”.
Acesta este al doilea moment similar din noiembrie: pe 6 noiembrie, în Biroul Oval, Trump a închis ochii pentru câteva secunde în timpul unei întâlniri oficiale. Atunci, Casa Albă a atribuit totul „concentrării profunde”.
Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a respins acuzațiile: „Președintele a ascultat atent și a condus întreaga ședință”. Ea a subliniat realizările administrației, de la reforme economice la inițiative anti-imigrație.
Video-urile au devenit virale pe X (fostul Twitter). Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a postat un clip cu comentariul: „Donald a adormit în propria ședință de cabinet”.
Trump a promis recent să publice rezultatele RMN-ului său, în replică la dubiile ridicate de guvernatorul Minnesotei, Tim Walz. „RMN-urile mele sunt perfecte”, a afirmat el, fără a specifica data investigațiile au fost realizate.
Trump dozing off on live TV while Rubio kissing his ass is wild. Cameras rolling. Sleepy Trump. pic.twitter.com/UJWmKBFivq
— Baller Alert 🚨 (@balleralert) December 3, 2025