Scandal in SUA: inregistrarea unei discutii telefonice intre Donald Trump si Robert F. Kennedy Jr pare sa indice o intelegere intre ei, alimentand zvonurile ca „independentul” Kennedy candideaza pentru a lua voturi de la Biden

Scandal in SUA inregistrarea unei discutii telefonice intre Donald Trump si Robert F. Kennedy Jr pare sa indice o intelegere intre ei alimentand zvonurile ca independentul Kennedy candideaza pentru a lua voturi de la Biden

Candidatul independent la presedintie Robert F Kennedy Jr si-a cerut scuze marti lui Donald Trump, dupa ce fiul lui Kennedy a postat inregistrarea video si audio a unei convorbiri intre cei doi barbati, in care Trump a facut remarci bizare despre vaccinuri si bebelusi, precum si a parut ca ii ofera lui Kennedy un fel de intelegere politica.

„Cand presedintele Trump m-a sunat, inregistram cu un videograf intern”, a declarat Kennedy, citat de Associated Press. „Ar fi trebuit sa-i ordon videografului sa opreasca imediat inregistrarea. Mi-e rusine ca acest lucru a fost postat. Imi cer scuze fata de presedinte”.

Apelul a fost aparent facut inainte de intalnirea ulterioara a lui Trump si Kennedy, luni, la conventia nationala republicana din Milwaukee, aparent pentru a discuta posibilitatea ca Kennedy sa-l sustina pe Trump.

Inregistrarea a fost postata online de fiul lui Kennedy, Bobby Kennedy III, cu mesajul: „Cred cu tarie ca acest tip de conversatii ar trebui sa aiba loc in public. Iata-l pe Trump dandu-i tatalui meu adevarata sa parere despre vaccinarea copiilor – asta s-a intamplat la o zi dupa tentativa de asasinat”.

Trump a supravietuit unei tentative de asasinat sambata, in timpul unui miting in Pennsylvania, cand un barbat inarmat cu o pusca de tip AR-15 a deschis focul de pe un acoperis din apropiere, ranind urechea presedintelui si omorand un participant la miting.

Tatal lui Robert Kennedy Jr, procurorul general si senatorul american Robert F Kennedy, si unchiul sau, presedintele John F Kennedy, au fost asasinati in anii 1960. Dupa impuscarea lui Trump, Joe Biden a ordonat Serviciului Secret sa il protejeze pe Kennedy.

Inregistrarea video a convorbirii Trump-Kennedy dureaza putin peste un minut si 40 de secunde. Acesta il arata pe Kennedy stand langa un steag al SUA intr-o camera slab luminata, tinand un telefon si ascultandu-l pe Trump pe speaker.

O parte din comentariile lui Trump sunt greu de auzit. Dar se poate auzi cum vorbeste despre un subiect apropiat inimii lui Kennedy: presupusele pericole ale vaccinarilor. Fost avocat de mediu, Kennedy s-a facut remarcat inainte si in timpul pandemiei Covid prin raspandirea teoriilor conspiratiei despre vaccinuri si presupusele lor efecte.

Trump a fost presedinte in primul an al pandemiei, o perioada de dezvoltare rapida a vaccinurilor Covid, dar si de crestere a neincrederii dreptei in directivele de sanatate publica. In convorbirea sa cu Kennedy, Trump spune: „Sunt de acord cu tine, omule. Ceva este in neregula cu intregul sistem”. Kennedy spune: „Da”.

Trump continua: „Si este vorba de medicii pe care ii gasesti. Amintiti-va ca am spus: „Vreau sa fac doze mici”. Doze mici.” Cuvintele sale iau apoi o intorsatura bizara. „Cand hranesti un bebelus, Bobby, cu un vaccin care contine 38 de vaccinuri diferite si care arata de parca ar fi destinat unui cal, nu unui bebelus de 10 sau 20 de kilograme, arata de parca ai da, ar trebui sa dai unui cal acest lucru, si ai vazut vreodata dimensiunea lui? E masiv si apoi vezi copilul care dintr-o data incepe sa se schimbe radical. Am vazut asta de prea multe ori. Si apoi auzi ca nu are niciun impact, nu? Dar tu si cu mine am vorbit despre asta cu mult timp in urma”.

Trump pare apoi sa sugereze ca cei doi barbati sa lucreze impreuna. „Oricum, mi-ar placea sa faci ceva si cred ca ar fi atat de bine pentru tine, si atat de maret pentru tine.” Kennedy asculta. Cuvintele lui Trump devin greu de deslusit. El descrie impuscaturile din Pennsylvania, spunand ca glontul care l-a zgariat „a sunat ca cel mai mare tantar din lume”.

„Este un AR-15 sau asa ceva”, spune fostul presedinte, care respinge eforturile de reforma a controlului armelor. „Este o arma mare. Sunt arme destul de puternice, nu?” In postarea inregistrarii, Bobby Kennedy III a sugerat, de asemenea, ca Anthony Fauci, fostul consilier medical principal al lui Biden, ar trebui sa fie in inchisoare.

Sondajele arata ca Kennedy ar putea influenta cursa prezidentiala in state-cheie. Continua dezbaterea daca el atrage mai mult sprijin din partea lui Biden sau a lui Trump. Purtatoarea de cuvant a lui Kennedy, Stephanie Spear, a confirmat ca cei doi barbati s-au intalnit la Conventia Republicana din Milwaukee, sustinand ca a fost „pentru a discuta despre unitatea nationala” si spunand ca Kennedy „spera sa se intalneasca si cu liderii Partidului Democrat. „El nu se retrage din cursa. El este singurul candidat pro-mediu, pro-alegere si anti-razboi care il bate pe Donald Trump in sondajele directe”.

Comentarii

Citește mai departe

Postarea profund jignitoare de pe rețelele de socializare a președintelui Donald Trump, în care fostul președinte Barack Obama și soția sa, Michelle Obama, sunt reprezentați drept primate într-o junglă, a fost ștearsă vineri și atribuită unui angajat, după reacțiile negative pe scară largă, de la lideri ai drepturilor civile la senatori republicani veterani, pentru tratamentul […]
Generalul în rezervă Dorin Toma îi atrage atenția ministrului Apărării, Radu Miruță, asupra unor situații scandaoase dim armată și îl îndeamnă să fie atent la ”marea corupție”. Toma a condus Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO din 2022, iar anterior a fost şef adjunct al Forţelor Terestre Române. ”În lupta cu corupția din sistemul militar, […]
Unul din 36 de copii este diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Deși fiecare copil se dezvoltă în ritmul său, recunoașterea timpurie a semnelor poate face diferența între intervenția eficientă și dificultăți pe termen lung. Tulburările de neurodezvoltare afectează capacitatea copilului de a comunica, de a învăța, de a relaționa și de a gestiona emoțiile. Observarea […]
Președintele american Donald Trump ar fi cerut ca gara Penn Station din New York și Aeroportul Internațional Dulles din Washington să fie redenumite după el, în schimbul deblocării unor fonduri federale de miliarde de dolari pentru un proiect major de infrastructură, potrivit publicației Axios. O sursă apropiată negocierilor a declarat că propunerea nu a fost […]
Omul de afaceri româno-american Dragoş Sprânceană îl acuză pe liderul AUR, George Simion, de acţiuni desfăşurate în SUA împotriva României. Acuzaţiile au fost formulate într-o postare publicată pe reţeaua X, în care Sprânceană susţine că George Simion ar fi făcut lobby împotriva României, inclusiv pentru scoaterea ţării din Programul Visa Waiver, în scopul obţinerii de […]